China: Amendă record de 205.000 de dolari pentru un cuplu care a făcut al doilea copil

Un cuplu din estul Chinei, acuzat că a încălcat politica oficială a Beijingului care stabilește ”copilul unic”, a fost obligat să plătească o amendă record de 1,3 milioande de yuani (205.000 de dolari) autorităţilor din localitatea chineză Ruian.

Cei doi chinezi au devenit, în februarie, părinții unei fetițe, deși mai aveau un băiat, născut în 1995, informează peopledaily.com. Cuplul este acuzat că a sfidat politica regimului de la Beijing ce prevede că o familie nu poate avea un al doilea copil decât în anumite condiții, cum ar fi ca cei doi soți să fi fost copii unici sau dacă primul copil suferă de o boală neereditară. În unele provincii, cuplurile pot avea un al doilea copil, dacă primul este o fată. Cei doi nu îndeplinesc condițiile de mai sus, așa că vor plăti scump. Amenda a fost stabilită pe baza legii care permite stabilirea cuantumului acestor contravenţii prin multiplicarea de patru până la opt ori a sumei veniturilor anuale. Respectiva localitate din provincia Wenzu, unde se înregistrează un mare număr de familii înstărite, deţine recordul în ceea ce priveşte cuantumul ridicat al acestor amenzi.

Politica ”copilului unic” a fost iniţiată de guvern în 1979, cu scopul de a frâna suprapopularea ţării. Statisticile guvernamental arată că în anul 1980 creşterea demografică anuală s-a redus de la 1,35 de milioane de persoane la 630.000 în prezent.