Domnului Xi Jinping a făcut o vizită la Moscova. Declarativ, a promovat planul chinez de pace privind Ucraina.
Vezi editorialul în format video
Însă imediat după plecarea sa, președintele Putin a declarat că Moscova „a ajuns la un acord” pentru amplasarea de arme nucleare tactice pe teritoriul Belarusului. După ce misiunea ”de pace” a liderului chinez s-a soldat cu asemenea rezultat, la ce alte surprize ne mai putem aștepta?
Gambitul
Așa cum arătam în podcastul EvZ Play din 30 septembrie 2022, încă din vara anului 2022 domnul Putin intenționa să transfere arme nucleare în Belarus. De ce? Fiindcă Moscova plănuiește ca, în eventualitatea lansării unui atac nuclear, să atace de pe teritoriul Belarus, pentru a distruge Ucraina fără a da motive de represalii împotriva teritoriului rus. Confruntarea dintre Rusia și restul lumii ar lua forma unui ”sacrificiu reciproc de pioni”. Ca în șah: gambit. Mișcarea unu: Rusia mută, lovind nuclear Ucraina, aliata ”Occidentului colectiv”. Mișcarea doi: ”Occidentul colectiv” răspunde simetric, lovind nuclear Belarus, aliatul Rusiei. Iar lucrurile se opresc aici. În toamna trecută, rolul de pion de sacrificiu nu i-a convenit președintelui belarus, Lukașenko. Care a profitat de relațiile sale bune cu China: atunci, președintele Xi Jinping a intervenit și survenit o Declarație comună ruso-chineză privind renunțarea la transferul de arme nucleare peste hotare. Declarație pe care astăzi domnul Putin o încalcă, evident cu permisiunea ”dragului său prieten”, Xi Jinping.
Agenda secretă
Dacă ar fi să ne luăm după declarațiile publice, președintele Chinei a plecat în vizită la Moscova pentru a prezenta Kremlinului planul chinez de pace. Dar efectul imediat a fost exact contrar: diseminarea arsenalului nuclear tactic rusesc înafara frontierelor Rusiei, pentru prima dată după 31 de ani. Cam straniu ”plan de pace”!
Și mai curios e faptul că Beijingul își îndeplinește rolul de mediator al păcii... fără să discute cu ucrainenii. Într-un interviu acordat ziarului Japan News, președintele ucrainean Zelenski a declarat că a transmis „mesaje directe”, prin canalele diplomatice, că dorește să vorbească cu liderul chinez Xi Jinping. Dar nu a primit niciun răspuns de la cel care se pretinde a fi ”mesagerul păcii”. Concluzia: sub acoperirea ”planului de pace”, cea de-a opta vizită a domnului Xi la Moscova a avut o agendă secretă. Oare care o fi aceasta?
Misterul covorului roșu
Pe vremea vechilor greci, atunci când zeii debarcau într-un regat, li se întindea în față un covor roșu. Obiceiul s-a păstrat: azi, covorul roșu este rezervat președinților. De fiecare dată când domnul Putin a sosit la Beijing, domnul Xi l-a întâmpinat la aeroport și împreună, pășind pe covorul roșu, au trecut în revistă garda de onoare. De șapte ori, domnul Xi a sosit la aeroportul Vnukovo, lângă Moscova, unde-l aștepta, pe covorul roșu, domnul Putin. Dar iată că săptămâna trecută, la a opta vizită, oaspetele chinez a fost așteptat de unul dintre cei 10 viceprim-miniștri ai Rusiei. Asta ne arată că domnul Xi a sosit la Moscova cu o agendă care cuprindea și probleme neplăcute pentru gazde.
Xi Jinping și-a scurtat cât a putut șederea, scoțând o serie de puncte din programul oficial. Dar, abia sosit, a avut luni nu mai puțin de 4 ore de conversații confidențiale cu președintele rus. Deci agenda secretă cu care președintele chinez a sosit la Moscova era dominată de unele probleme controversate, pentru negocierea cărora a fost nevoie de ore lungi de discuții confidențiale. Din aceste patru ceasuri, doar câteva minute de conversație au fost făcute publice. Nici vorbă de plan de pace sau de Ucraina: în cuvântul său de salut domnul Xi nu a pomenit această țară. Atunci ce s-a discutat?
Brânza e pe bani
E simplu să aflăm unde s-a poticnit relația: ordinea de zi a fost publicată înainte de vizită și e suficient să o comparăm cu lista documentelor care s-au semnat. Singurul punct unde nu s-a ajuns la acord e dosarul Siberian Power 2. Este un proiect de gazoduct între Rusia și China, care urma să dubleze gazoductul existent, Siberian Power 1 (capacitate 38 miliarde normal metru cub - bNm 3). La finalizarea sa, Rusia conta să exporte spre China 88 bNm 3, compensând astfel parțial pierderea clienților din Europa (care anterior embargoului reprezentau 200 bNm 3, adică 80% din exporturile rusești de gaz).
Problema este că această conductă va avea 2.600 kilometri: Rusia nu are nici capacitatea financiară și nici capacitatea tehnologică să finalizeze proiectul. Așa că, în viziunea Kremlinului, firma chineză CNPC urma să plătească integral investiția de zeci de miliarde de dolari, partea ce revine Rusiei urmând să fie achitată eșalonat, prin livrări de gaz. Nu știu cum se zice în chineză ”frate, frate, dar brânza e pe bani”, dar domnul Xi i-a răspuns domnului Putin că abia după 2030 China va avea nevoie de mai mult gaz, așa că până atunci vor continua numai ”consultările și cercetarea”. Nici vorbă de finanțare!
Acest răspuns l-a pus pe domnul Putin într-o postură foarte neplăcută: în acest an Gazprom va reuși să exporte către Turcia și Europa numai 50-65 bNm 3, față de un nivel de vârf de aproximativ 200 bNm 3. Iar în lipsa Siberian Power 2, pierderea pieței europene nu va putea fi compensată prin creșterea exporturilor către China! Iar atunci domnul Xi i-a întins rusului o mână de ajutor. Exact așa cum scriam acum un an: „eu mi-aș număra bine degetele, după ce dau mâna cu demnitarii chinezi.”. Adică, domnul Xi i-a explicat că CNPC ar putea finanța conducta, dar numai dacă China are certitudinea că segmentul central-asiatic al Noului Drum al Mătăsii va fi deschis, pentru ca să acopere valoarea investiției.
Relația ruso-chineză a ajuns exact acolo unde spuneam cu un an în urmă că va ajunge: „În curând China va fi singurul importator major de resurse energetice rusești, singurul furnizor de tehnologie pentru o țară care se întinde pe 11 fuse orare, dar nu a reușit până acum să producă nici măcar un procesor de telefon mobil. Iar China își va vedea, evident, de propriile interese: să susțină Rusia suficient cât să-i hrănească ambițiile de confruntare cu Occidentul, evitând haosul în Asia Centrală. Dar să nu susțină Rusia prea tare, pentru a permite Asiei Centrale să basculeze, treptat, sub influența economică și politică a Beijingului.”
Domnul Putin a trebuit să accepte, fiindcă în realitate ”parteneriatul” ruso-chinez e inegal. Pentru Moscova relațiile comerciale cu Beijingul sunt vitale, dar Rusia reprezintă numai 3% din totalul exporturilor chineze. În 200 de minute de negociere, domnul Putin a pierdut tot ceea ce Imperiul Rus a cucerit în 200 de ani de expansiune în Asia Centrală:
Xi Jinping: „Urmează schimbări care n-au mai fost în 100 de ani. Și efectuăm aceste schimbări împreună”.
Vladimir Putin: „Sunt de acord”.
Ieșind de la negocieri, Xi Jinping a trimis, chiar de la Moscova, mesaje liderilor din Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Turkmenistan, invitându-i la „primul summit China-Asia Centrală”, programat pentru luna mai, la Beijing. Rusia nu este invitată. Dintre toate agențiile internaționale de știri, numai AFP a sesizat ce s-a întâmplat: China „încearcă să își extindă influența în ograda Rusiei”. Sensul evoluțiilor nu a scăpat nici elitelor ruse: o sursă citată de Financial Times aprecia că „Logica evenimentelor sugerează că vom deveni complet o colonie furnizoare de materii prime pentru China”. Exact așa cum scriam în urmă cu o lună: „în viitorul previzibil, China va continua să folosească enorma sa putere economică pentru a modela Rusia, prinsă la ananghie, conform cu interesele și așteptările sale.” (https://evz.ro/pacea-chineza-imposibila.html)
Sesizând riscul unei reacții a clasei politice rusești, domnul Xi și-a avertizat ”dragul prieten”: „Să ai grijă de tine...” Într-adevăr, pe măsură ce vor deveni vizibile efectele cedării hegemoniei asupra Asiei Centrale, domnul Putin va trebui să aibă grijă să nu treacă pe lângă ferestre deschise, ca să nu-l ”împingă curentul”. Și, pentru a-i oferi prilej de a-și reface prestigiul intern, i-a permis domnului Putin să nesocotească Declarația comună pe care tocmai o difuzaseră: „nicio armă nucleară nu trebuie staționată într-o țară străină".
Problema infrastructurii
Trei dintre statele Asiei Centrale nu au ieșire la mare: Kazahstan, Kârgâzstan și Uzbekistan. Acestea au însă resurse de petrol și gaze, de uraniu, aur și pământuri rare. Pentru a le exporta, până acum exista un singur drum: prin Rusia. Sancțiunile internaționale și înfrângerile militare determină o slăbire a influenței ruse: o nouă cale, spre Occident, a devenit posibilă. De mai mulți ani se discută proiecte de deschidere a zonei spre Mediterană: extinderea terminalului portuar Turkmenbași; un gazoduct pe sub Caspica, care ar lega Kazahstanul și Uzbekistanul cu rețeaua din Azerbaidjan și mai departe, prin conducta SCP, cu Turcia. Alte proiecte vizează deschiderea spre Golful Persic și Oceanul Indian, cum ar fi magistrala feroviară de 600 km. Uzbekistan – Afganistan – Pakistan/ Iran.
Dar costurile sunt enorme, de ordinul zecilor de miliarde de dolari. Numai magistrala feroviară ar costa 5 miliarde $, iar preconizata conductă TAPI (Turkmenistan–Afghanistan–Pakistan–India), 25 miliarde $. Statele central-asiatice nu dispun de asemenea sume, deci banii vor trebui să vină din străinătate. Cine va investi va stăpâni!
N-au lipsit doritorii În vara anului 2022, Rusia a încercat să pornească aceste proiecte, împreună cu Iranul. Așa cum scriam atunci s-a încercat reînvierea proiectului International North-South Transport Corridor (INSTC), născut în mai 2002 și decedat în fragedă pruncie. Dar tentativa a eșuat, așa cum prevesteam: „Parazitarea politicii externe a Rusiei cu metode kaghebiste (amenințarea, șantajul, înfometarea etc.) nu poate duce decât la discreditare și eșec.”
Turcia a încercat să preia ștafeta. În pofida aerelor neo-otomane pe care și le dă domnul Erdogan, Turcia nu este un Stat bogat. Totuși, s-a implicat profund în Asia Centrală, promițând noi și vaste investiții statelor turcice din estul Mării Caspice. Evident, Turcia fiind membru NATO, toată lumea bănuia de unde vor veni banii. Că doar nu degeaba în vară președintele Statelor Unite, dl. Biden, anunța cu prilejul întâlnirii la nivel înalt a G7 de la Schloss Elmau, lansarea Parteneriatului pentru Infrastructura Globală și Investiții, concurent direct al programului chinez similar, ”One Road, One Belt”. Dar între timp Turcia a fost lovită de o serie de cutremure catastrofale, relația Turciei cu SUA și NATO s-a deteriorat, iar Statele Unite se confruntă cu un început de criză financiar-bancară, așa că Parteneriatul pentru Infrastructura Globală și Investiții rămâne doar o intenție.
Având în vedere situația, Uniunea Europeană a încercat să intre pe piața central-asiatică: Comisia Europeană a propus statelor UE să încheie un acord cu Azerbaidjan, „pentru a crește importurile de gaze naturale și a sprijini extinderea gazoductelor necesare pentru aceste importuri”, adică TANAP, SCP și, mai spre Est, pe sub Caspică, spre Turkmenistan. Însă UE este văzută, în Asia Centrală, ca un grup de foste puteri coloniale vest-europene care își dau importanță, dar de fapt nu au capacitate investițională. Un exemplu: acum 20 de ani avea loc așa-zisa «Reuniune de la Salonic», care a creat mari și neîntemeiate așteptări de integrare a țărilor balcanice în UE. Până la urmă, singurele investiții majore le-au făcut chinezii: portul Pireu și magistrala feroviară Atena – Budapesta.
Și nici integrarea în UE nu mai este ce-a fost. În ce privește infrastructura, văd toți că unele state sunt discriminate și, sub diferite pretexte gen MCV sau Schengen, sunt blocate, cu efecte drastice asupra dezvoltării. Așa cum aprecia recent fostul comisar european, doamna Corina Crețu, „România este țara europeană cu cea mai mare rată de mortalitate în sistemul de transport - în primul rând pe autostrăzi, însă, având în vedere starea deplorabilă a infrastructurii feroviare, trebuie să fim conștienți că oricând s-ar putea înregistra un accident de nivelul celui din Grecia. Nu am cunoștință despre lansarea unor serii de investiții noi în materialul rulant (...) Potrivit unui studiu realizat de către Comisia Europeană, niciuna dintre investițiile semnificative efectuate anterior în sisteme de semnalizare feroviară nu a fost încă dată în folosință, punându-se astfel în pericol viața pasagerilor și împiedicând creșterea vitezei de deplasare funcționale pentru traficul feroviar. E vorba de proiecte mult întârziate, în domenii-cheie pentru orice societate: transport și sănătate.” În calitate de fost comisar european, doamna Crețu încearcă să arunce vina exclusiv pe Guvernul României, dar un sondaj CURS publicat acum câteva zile arată că românii sunt de altă părere: 53% dintre concetățeni consideră că statele membre NU sunt egale, iar România are mai multe obligații decât drepturi față de alte state UE.
Cu șapca în mână
Situația României nu a scăpat atenției Statelor central-asiatice: la 17 ani de la integrare, Bucureștiul și Sofia sunt singurele capitale din UE care nu au legătură de autostradă cu nicio altă capitală europeană; nu s-a construit niciun spital public nou, niciun aeroport major, nu a fost renovat niciun port maritim sau fluvial, iar trenurile merg mai încet ca în socialism. Dar, cel puțin în percepția publicului românesc, așa cum este aceasta oglindită în mass media, la Bruxelles tema la ordinea zilei nu e sprijinirea celor două țări, ci blocarea plăților din PNRR, ceea ce ar face ca decalajul de dezvoltare să devină irecuperabil.
Ca atare, credibilitatea UE ca investitor în Asia Centrală se situează la un nivel foarte jos. Iar credibilitatea Chinei este în creștere: chiar mediile de afaceri europene, în loc să investească în Europa de Est, preferă să investească în China. În 2022, investițiile UE în China au crescut cu... 92,2%! Unii apreciază că, eliberându-se de dependența de Rusia, Europa tocmai trece la dependența de China. În opinia prof. Andrew A. Michta, decan al Facultății de Studii Internaționale și de Securitate din cadrul George C. Marshall European Center for Security Studies, „importanța tot mai mare pe care o are China în calitate de partener de afaceri al Europei va influența deciziile politice din întreaga UE în următoarele două sau trei decenii, fapt care va așeza probabil prioritățile Europei pe o traiectorie de coliziune cu obiectivele strategice ale SUA, care se vor concentra pe confruntarea cu China în domeniile economic, militar și, din ce în ce mai mult, ideologic.”
Recent, comisarul european pentru politică externă Josep Borrell declara că va vizita China în curând. Vizita sa va fi una dintr-o serie întreagă de astfel de călătorii în China ale liderilor Uniunii Europene. Chiar în zilele următoare, premierul spaniol Pedro Sanchez, președintele francez Emmanuel Macron și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vor merge la Beijing împreună. Oare se vor duce cu șapca-n mână, să-l roage pe domnul Xi să le îngăduie o felie din tortul central-asiatic smuls din ghearele Moscovei, așa cum apreciază George C. Marshall European Center for Security Studies? Vom vedea...
Noua ordine chineză
Victoria geo-strategică a Chinei, care a reușit să obțină dreptul de preemțiune asupra Asiei Centrale, e pe cale să schimbe întreg echilibrul mondial. Unele predicții – spre exemplu cele ale George C. Marshall European Center – sunt foarte pesimiste: „Prin investițiile lui, prin accesul pe care îl deține la toate palierele societăților europene și, drept urmare, prin influența tot mai mare pe care o exercită asupra elitelor antreprenoriale și instituționale ale continentului, Beijingul e bine poziționat pentru a-și extinde considerabil rolul în politica europeană. Iar deciziile pe care Europa trebuie să le ia acum în privința viitoarelor ei relații cu China vor determina în mare măsură forma pe care o vor lua relațiile transatlantice în deceniul următor.”
Dacă s-ar împlini această predicție, situația României ar fi sumbră. La noi, 80% din parcul de locomotive va continua să circule cu revizia capitală expirată. Vom continua să ”modernizăm” căile ferate cu ce aruncă Deutsche Bahn, așteptând în poziția ghiocelului să ni se deblocheze PNRR, care tocmai o ia pe binecunoscuta cale MCV-Schengen. În schimb, noua magistrală feroviară chineză, Pireu – Budapesta, va avea dever maxim, confirmând ”justețea” politicii domnului Viktor Orban, care a optat pentru Rusia și China, dând cu tifla UE și NATO. Oare chiar așa va arăta viitorul? Vom vedea: noua strategie a UE față de China va fi lansată joi, la Bruxelles, de doamna Ursula von der Leyen.