CHINA aduce ACUZAȚII grave SUA. INCIDENT naval periculos

Ministerul de Externe chinez a declarat marţi că incidentul înregistrat duminică în Marea Chinei de Sud, când o navă militară chineză şi un distrugător american s-au apropiat la aproximativ 40 de metri, a fost produs din cauza intrării fără autorizaţie a vasului american în zonă.

„Pe 30 septembrie, fără permisiunea guvernului chinez, distrugătorul american Decatur a intrat în apele vecine ale insulelor şi recifelor Nansha ale Chinei'”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei chineze, Hua Chunying.

Chunying a adăugat că nava chineză a acţionat pentru a 'expulza' vasul militar american, Beijingul solicitând SUA să renunţe la asemenea 'operaţiuni provocatoare'.

Un reprezentant al Forţelor navale ale SUA a anunţat luni că o navă militară chineză s-a apropiat 'periculos' de un distrugător american în apele disputate din Marea Chinei de Sud, forţându-l pe acesta din urmă să îşi modifice cursul.

Distrugătorul USS Decatur efectua duminică ceea ce armata americană a calificat drept 'o operaţiune pentru libertatea navigaţiei', trecând la mai puţin de 12 mile marine de recifele Gaven şi Johnson, din arhipelagul Spratleys. Această distanţă este în general acceptată ca reprezentând limita apelor teritoriale ale unei mase terestre.

Incidentul are loc în contextul tensionării relaţiilor dintre Washington şi Beijing din cauza impunerii de către SUA a unor taxe vamale punitive în valoare de miliarde de dolari asupra importurilor americane de produse chinezeşti, transmite Agerpres.