După ce a ținut cu succes coronavirusul în frâu, Taiwanul se află în prezent la primul lor focar grav. Insula caută cu disperare vaccinuri pentru a-și proteja oamenii, iar vecina, iar China s-a oferit să ajute.
Dar acest ajutor venit din partea Chinei îi pune pe liderii taiwanezi într-o mare dilemă. Ar trebui să accepte asistența din partea unei țări care dorește ca Taiwanul să înceteze să mai existe ca entitate autonomă? Sau, altfel spus, este virusul mai important decât politica?
Până în prezent, Taiwanul a spus „Nu” Beijingului
La mijlocul acestei luni, Taiwanul a avut doar 1.500 de infecții și doar 12 decese. Dar apoi cazurile au început să crească brusc. Numai joi a raportat 13 decese. Și puțini oameni sunt protejați împotriva virusului, deoarece în această săptămână, Taiwanul a primit aproximativ 700.000 de doze de vaccin şi oar 1% din populația de 23 de milioane primise serul.
Pentru a combate noile cazuri, autoritățile din Taiwan și-au dat seama că au nevoie de mai multe vaccinuri - și rapid. În acest sens, marți, ministrul Sănătății, Chen Shih-chung, a declarat că în iunie vor ajunge două milioane de vaccinuri şi 10 milioane până la sfârșitul lunii august.
Insula nu trebuie să caute departe ajutor
O serie de purtători de cuvânt din Beijing au arătat clar că sunt dispusi să aprovizioneze insula cu vaccinurile de care are nevoie. Dar s-ar risca şi ar spune un DA ajutorului, nu ar fi o decizie politică ușoară pentru Taiwan, deoarece cele două părți sunt inamici politici. Conform informațiilor venite din sfera analiștilor politici care se ocupă de Asia, China dorește să obțină avantaje iremediabile în conflictul cu Taiwan. Țară care se vede nevoită să aleagă între viețile oamenilor săi sau independența față de China.
Prof. Steve Tsang, de la Școala de Studii Orientale și Africane din Londra, a expus dilema Taiwanului şi spune că situația este una în care China nu poate pierde și Taiwanul nu poate câștiga.
Dacă Taiwanul acceptă vaccinurile chineze, ar putea părea că Beijingul este mai capabil să aibă grijă de oamenii din Taiwan decât liderii insulei.
Nici cum nu-i bine. Dacă Taiwanul refuză vaccinurile, Taipei ar putea părea că ar ignora sănătatea propriei populații. În acest caz, „Taiwanul ar putea ajunge să arate foarte rău”, a spus prof. Tsang.
Există presiuni pentru a accepta oferta Chinei. Hung Hsiu-chu, o personalitate de rang înalt din partidul de opoziție KMT, i-a amintit recent președintelui că adevăratul dușman era virusul, nu Beijingul, și a îndemnat să accepte vaccinurile chinezești cât mai repede posibil.
Președintele Taiwanului a respins în încercarea de a-și consolida poziția. În cele din urmă, profesoara Tsang crede că președintele Taiwanului va supraviețui acestui moment dificil, totuși ea rezolvă dilema vaccinului.
Acest lucru se datorează în parte faptului că mulți oameni din Taiwan nu doresc vaccinuri fabricate în China; își fac griji cu privire la siguranța și eficacitatea lor, relatează BBC.