Chelsea Clinton, angajată reporter la postul american NBC

Fiica secretarului de stat american Hillary Clinton şi a fostului preşedinte american Bill Clinton va fi corespondent special al NBC, a anunţat astăzi canalul de televiziune într-un comunicat de presă.

Chelsea Clinton, care are 31 de ani, va realiza materiale pentru ştirile de noapte şi pentru emisiunea săptămânală "Rock Center with Brian Williams" pe tema "Making a Difference", care încearcă să scoată în evidenţă persoane sau organizaţii cu o activitate remarcabilă în SUA sau în alte părţi ale lumii.

Brian Williams a subliniat că Chelsea Clinton "a dus o viaţă remarcabilă" şi "are o capacitate rară de înţelegere a umanităţii, pe străzile oraşelor, prin ţară şi peste tot în lume". "Suntem încântaţi că ni se alătură pentru a spune povestea unor oameni obişnuiţi, dar care fac lucruri extraordinare", a conchis el.

Chelsea Clinton, care trăieşte New York, împreună cu soţul ei Marc, îşi pregăteşte un doctorat la Universitatea Oxford, lucrează la Universitatea din New York şi la fundaţia Clinton a tatălui său, iar noua colaborare îi va permite să-şi continue aceste activităţi, se precizează în comunicatul citat de Agerpres.

Şi o fiică a fostului preşedintelui Geoge W.Bush, Jenna Bush Hager, este corespondent al NCB din 2009, ocupându-se îndeosebi de probleme de educaţie, în cadrul emisiunii "Today" a canalului american.