Chef la Direcția Generală Anticorupție. Lăutarii, sarmalele și șampania scumpă nu au lipsit din meniu
- Mihai Soica
- 31 mai 2023, 22:12
În plină criză economică, o direcție din cadrul Ministerului de Interne a organizat o paranghelie de zile mari. Sindicaliștii din Poliția Română susțin că paza a fost asigurată de jandarmi și că angajații nu au avut acces la această petrecere până nu au plecat ”preaînstelații”.
Direcția Generală Anticorupție a împlinit 18 ani de la înființare, iar pentru asta, conducerea instituției a decis să organizeze o petrecere pe cinste, în parcare,
Anunțul a fost făcut de sindicaliștii de la Europol, care au mai anunțat că de la această petrecere a ”preaînstelaților” nu au lipsit înalți oficiali.
”După ce a mutat toate autospecialele peste drum, la o unitate militară, a întins zeci de metri de mese în parcare, cam cum fac unii cetățeni nunțile pe stradă și a dat drumul la paranghelie cu următoarele ingrediente, relatate de colegii de la fața locului: preparate din carne de vânat, sarmale și mici, prosecco fără număr, lăutari, Marcel Pavel în carne și oase (nu avem confirmarea dacă a cântat „Frumoasa mea”)”, au scris cei de la Europol.
Paza de la cheful DGA a fost asigurată de jandarmi
Sindicaliștii au mai spus că cei care au participat la petrecere au fost păziți de jandarmi, care au avut ordin care toți curioșii să fie îndepărtați cât mai repede pentru a nu atrage atenția.
De asemenea, Poliția Rutieră a avut misiunea de a asigura însoțirea mașinilor cu care chestorii și generalii din Ministerul de Interne au ajuns la această petrecere.
Angajaților de la DGA nu li s-a permis să participe la chef, și că au primit ordin să rămână în birouri și să nu folosească toaletele de la etajele unu și doi ale clădirii.
”Doar în partea a doua, la ceea ce a mai rămas din mâncare, au avut acces și angajații, care evident au refuzat. Această umilință pentru propriii subalterni a fost probabil în semn de mulțumire pentru rezultatele pe care aceștia le generează și cu care conducerea DGA se laudă”, se mai arată în mesajul Europol.
Organizare de tipul ”Las Fierbinți”
Din informațiile care au mai fost furnizate de Europol, rezultă că o parte dintre angajații Direcției Generale Anticorupție au cotizat cu suma de 200 de lei pentru „buna desfășurare a ceremoniei”.
”Este peste capacitatea noastră de înțelegere abordarea directorului general al DGA de gira astfel de practici neortodoxe tocmai la nivelul unei structuri anticorupție, interzise de altfel de art. 43 lit. e) din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului „Polițistului ii este interzis, în orice împrejurare: e) să colecteze sume de bani de la persoane fizice sau juridice;”. Atât de jos a ajuns DGA-ul?!”, mai scriu cei de la sindicat.