Evenimentul Zilei > EVZ Special > Charlie Hebdo şi caricatura libertăţii de exprimare
Charlie Hebdo şi caricatura libertăţii de exprimare

Charlie Hebdo şi caricatura libertăţii de exprimare

Numele lor nu contează. În ruloul limbii de Senă oricum ar fi francofilizat. Contează că au asasinat, în numele Profetului Mahomed, 12 jurnalişti angajaţi ai unui hebdomadar, în buricul Parisului. Prilej pentru tirajul publicaţiei să urce la un milion în numărul care va urma.

Prilej pentru toţi imamii radicalişti, marginalizaţi, ponosiţi, să iasă la rampă să prozeliteze oilor rătăcite Sharia, la ore de maximă audienţă. Prilej de opunere, finalmente, libertăţilor fundamentale date de iluminismul european realităţilor conservatoare ale Islamului. Care înseamnă supunere. Pai şi bârnă şi ochi care cască o gură. E atât de simplu să fii ignorant. E atât de facil să condamni o religie ataşată, dar totuşi distinctă, de violenţa jihadului. Şi, odată cu religia, să-arunci în copaie şi niscaiva musulmani. Argumentul e că aceşti oameni sunt emanaţiile unei ideologii criminale, teocratice! Dar dacă ar fi aşa, ce grozăvie, ar însemna că pe planetă o treime aproape din populaţie sunt potenţiali terorişti! Şi, în corolar, ar însemna că iudaismul, respectiv creştinătatea, nu conţin în corpus-ul lor arma anihilării ereticului.

Cu asta vom rămâne, dupa ce se va usca sângele lui Carbo pe duşumea? Cu o ură nediscriminată, dar discriminatorie, pentru Islam? Nu asta i-a ucis, până la urmă, pe cei de la Charlie Hebdo? Reciproca, anume uzitarea propriei lor ură xenofobă literarizată, cosmetizată, la fel de otrăvitoare dar cumva adăpostită de un “card blanche” suveran, anume dreptul la cuvânt? Da, libertatea expresiei este garantată şi supremă, atâta timp cât vei avea egalitate şi fraternitate. Ca să înţelegi realitatea unui atentat terorist eşti obligat să te uiţi la toată triada. Sunt musulmanii Europei trataţi egal? De faţadă, da. În fapt, nu. Un sondaj recent arată că populaţia franceză crede că până la 30% din coabitanţi sunt islamici. Cifra reală e pe la 8%. Iar crimele care se comit în Franţa sunt mult mai des comise de francezi. Cumva motivaţia seculară de a ucide, faţă de cea religioasă, printr-un grotesc nod de logică, devine mai puţin deviantă.

Imamii teocraţiei libertăţii de exprimare

Iar fraternitatea? Fraternitate a însemnat asimilare, sau deportare. E uşor pentru nativul occidental să zbiere, isteric, trimiteţi-i înapoi de unde au venit. Voi ştiţi de unde au venit? Din locuri unde astfel de crime se întâmplă zilnic pentru că indivizi cuprinşi de delir mistic iau ostatici milioane de oameni, îşi arogă puterea şi, cu marca Divinităţii, omoară şi distrug. Cum putem să aplaudăm Nobelul pentru pace dat Malalei Yousafzai şi, în acelaşi timp, să aruncăm anatema pe Islam? Nu Islamul i-a ucis pe Carbo, Wolinski & al. Teroarea i-a ucis! Or teroarea nu are rasă, naţionalitate sau gen. Suşa comună ideologică e sărăcia. Uneori cu trupul. Alteori cu duhul. Aici extremismul practicat de Charlie Hebdo îngemănează, întrucâtva, grotescul descrierii oglindite a Vestului atunci când asculţi un imam radicalist. Doar că la Charlie Hebdo aveai imami ai teocraţiei Primului Amendament. Pentru care nu există nimic sacru, nimic intangibil, nimic care să nu poată, vezi merite, profanat.

Dacă Triada  “libertate, egalitate, fraternitate” ar fi un Profet şi cineva ar scuipa pe asta şi noi am ucide. Şi am numi asta auto-apărare. Dar şi ei o numesc la fel. Cum să ieşi din simetria asta monstruoasă până la urmă? Noi putem să arătăm Islamul cu degetul pentru oblicitatea şi obtuzitatea lui, pentru felul în care sunt tratate femeile, pentru mutilarea genitală, în anumite ţări, a femeilor ajunse la vârstă fertilă, în timp ce închidem ochii la patriarhatul deşănţat ortodox sau pedofilia unor preoţi catolici, sau brit-mila-ul iudaicilor. Ei pot să reclame caustica democraţilor á la americana, ingineria socială, ipocrizia Vestului care profită de pieţele lor, de resursele lor, de inteligenţa lor gri şi apoi îi aruncă înapoi la câini.

Spoliat de orice graniţă omul devine bestie

Multe regimuri teocratice islamice sunt creaţia malefică tocmai a paragonilor dreptăţii, libertăţii şi fraternităţii. Iran. Irak. Afghanistan. Pakistan. Câţi bani Occidentali murdari vor fi uns buzunarele oculte ale puterii încât oamenii care azi ucid în numele lui Allah, de fapt, să fie reduşi la tăcere? Să mori de râs, la propriu, pare abominabil. Dar aidoma abominabil este să mori de foame. Să mori uitat de fraţii tăi oameni într-un port la Dover, sau Calais, sau Marsilia, sau într-un “banlieus” din Paris. Jihadul destituţilor nu e decât o violentă aducere aminte că libertatea, egalitatea, fraternitatea nu rămân decât, cel mult, o curioasă utopie atâta timp cât nu vorbim decât de libertatea noastră, de egalitatea noastră, de fraternitatea dintre noi. Cu noi înşine.

Charbonnier spunea că preferă să moară în picioare decât să trăiască în genunchi. Cât timp a petrecut el cu o femeie precum Malala? Acelaşi lucru pe care îl făcea el, aceeaşi Mărie cu altă pălărie i-a înfipt ei un glonţ în cap. Practica dementă a unui concept. Şi, da, demenţa libertăţii, în anarhie, duce la crimă… Spoliat de orice graniţă, omul devine bestie, Demiurgul propriei libertăţi!

Adevărurile unei false libertăţi

Trăieşte şi lasă să trăiască şi pe cel de lângă tine. Respectă dacă vrei respect. Ascultă, înainte să judeci, să critici, să împietezi. Toate sunt concepte greu de educat şi fără momentul lor satiric, darămite când satira devine o formă de bici psihologic de discriminare şi ură interetnică. Moartea unor colegi de presă doare îngrozitor. Dar şi mai mult doare să ştii, în tot acest timp şi ororile prin care trec migranţii care fug din ţări arabe când bat la poarta Europei.

Chiar asta e tot ce le putem oferi, dincolo de perspectiva aculturaţiei lor, anume profanarea Profetului în care cred? La care s-au rugat zi şi noapte să nu moară în containerele în care se ascundeau? La care s-au rugat să îi ajute să nu moară de foame? Căruia i-au cerut să îi apere pe cei lăsaţi în urmă, părinţi şi copii, unchi şi fraţi? Nu. Ceva e greşit în înţelegerea libertăţii, când e folosită în batjocură! De fapt asta rămâne din artificiul terorii. Pentru o secundă astrală îţi dai seama cât de fragil e totul şi cât de greu e să păstrezi adevărurile în care crezi intacte. O falsă libertate nu e libertate deloc. O egalitate pentru cei mai egali decât alţii nu are cum să fie una. Iar fraternitatea? Să o judece aceia care azi, de la amvonul furiei, nu vor plânge nici o lacrimă dacă nefericiţii care au mitraliat Charlie Hebdo vor fi, la rândul lor, împuşcaţi. Ca să fie dreptate. Vae victis.

Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru