Săptămânalul satiric francez, victimă a unui sângeros atac terorist în ianuarie 2015, are în ultimul său număr una dintre cele mai amuzante și - în același timp – sinistre caricaturi din istoria sa.
Charlie Hebdo a dat adesea dovadă de un umor îndoielnic, în care lipsa de inspirație era compensată de o insolență demonstrativă și de dorința de a jigni cu tot dinadinsul.
Tocmai în acest scop, caricaturile cu tematică religioasă au abundat de-a lungul timpului, ținta penițelor lui „Charlie” fiind toate confesiunile.
Însă doar musulmanii au fost cei care au trecut la acțiune, acum cinci ani de zile. Douăsprezece persoane au fost atunci ucise în atacul terorist al fraților Kouachi, alte unsprezece fiind rănite.
În numărul său din această săptămână, Charlie Hebdo arată că poate să aibă și umor. Ba chiar un umor nebun. Și, bineînțeles, negru.
Ca sfidare după recentele atacuri teroriste care au însângerat Hexagonul, revista satirică publică pe copertă o caricatură cu titlul „Franța va fi întotdeauna Franța”.
Pe 16 octombrie, un terorist islamist cecen, care primise recent statutul de refugiat în Franța, l-a decapitat pe profesorul de istorie-geografie Samuel Paty. „Vina” sa? Le arătase elevilor caricaturile cu profetul Mahomed republicate de Charlie Hebdo, la cinci ani după atacul terorist din ianuarie 2015, în cadrul unei ore având ca temă „libertarea de expresie”.
De asemenea, pe 29 octombrie, la basilica Notre Dame din Nisa, trei catolici au fost uciși de un terorist islamist de origine tunisiană. Una dintre cele trei victime a fost decapitată.
În septembrie, două persoane au fost rănite grav într-un atac cu cuțitul lângă fostul sediul al redacției Charlie Hebdo.
Săptămâna trecută, revista satirică a publicat o caricatură avându-l ca „erou” pe liderul turc Erdogan, cel care ceruse musulmanilor din toată lumea să boicoteze produsele fabricate în Franța, tocmai din cauza republicării de către Charlie Hebdo a caricaturilor cu profetul Mahomed.
Charlie Hebdo a decis republicarea desenele satirice cu profetul Mahomed, care au provocat atacul din ianuarie 2015, pentru a marca începerea la Paris a procesului celor implicați în atentatul de acum cinci ani.