Andrea Mandorlini a revenit la conducerea tehnică a echipei CFR Cluj. Tehnicianul a mai pregătit echipa timp de un an, în perioada 2009 - 2010. Anunțul a fost făcut de reprezentanții clubului de fotbal, care au vorbit și despre venirea a doi jucători.
Reprezentanții CFR Cluj au anunțat vineri, 16 iunie, că la conducerea tehnică a revenit Andrea Mandorlini. Tehnicianul a mai pregătit echipa timp de un an, în perioada 2009-2010.
„Ţelul clubului nostru de a continua ascensiunea avută în ultimii ani, alături de vasta experienţă şi profesionalismul lui Andrea Mandorlini, vor face echipă în noul sezon competiţional! Tehnicianul care a făcut posibil, în 2010, al doilea event din istoria CFR Cluj se întoarce pe banca tehnică din Gruia”, este anunţul clubului.
CFR Cluj anunță doi jucători noi
Reprezentanții CFR Cluj au anunțat și aducerea a doi jucători la club. Unul dintre ei este Philip Otele, este un nigerian de 24 de ani care vine la albi-vișinii de la UTA Arad.
„Începând din această vară, mijlocaşul Philip Otele va îmbrăca tricoul alb-vişiniu!
Nigerianul de 24 de ani vine în Gruia de la UTA Arad, după o perioadă de un an şi jumătate petrecută la echipa arădeană, unde a bifat 58 de partide şi a înscris de 11 ori”, a anunțat conducerea CFR Cluj.
Cel de-al doilea jucător care se va alături grupării din Gruia este portarul Cătălin Căbuz, în vârstă de 26 de ani, care și-a început cariera la Academia Hagi.
„Suntem bucuroşi să vă anunţăm că, începând din această vară, portarul Cătălin Căbuz face parte din familia CFR!
Portarul în vârstă de 26 de ani a început fotbalul la Academia Hagi, fiind multiplu campion la juniori. La seniori, Cătălin a evoluat în primul eşalon pentru FC Hermannstadt şi Chindia Târgovişte. De asemenea, goalkeeper-ul a făcut parte din lotul României U21, în 2019, pentru semifinalele EURO U21 din Italia”, au mai transmis reprezentanții echipei din Gruia.