Cetățenii se pot înregistra pentru a primi compensații la energie. Condițiile de acordare a ajutorului

Ajutor la contor. Sursa foto: social.gov.md

Republica Moldova. Cetățenii vor beneficia de compensații la energie și în acest an. Ajutorul va fi oferit sub formă monetară, pe card bancar sau la poștă. În prima zi de lansare a programului, peste 50 mii de familii au depus cereri pentru obținerea ajutorului. Datele au fost prezentate marți de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, în timpul unei conferințe de presă.

Cetățenii care vor să beneficieze de suport, se pot înregistra, începând cu ziua de luni, pe platforma www.compensații.gov.md.

Pentru a beneficia de compensația la energie, cetățenii trebuie să întrunească mai multe condiții. Acestea sunt: valoarea cumulată a cotelor-părți din imobile ale membrilor gospodăriei nu depășește 2.5 milioane de lei; venitul cumulat din dividendele membrilor gospodăriei pentru anul 2023 este mai mic de 300.000 de lei; ați locuit pe teritoriul Republicii Moldova minim 8 luni în ultimele 12 luni, la fel și toți locatarii incluși în cerere; ați plătit pentru încălzire, în medie, echivalentul a mai puțin de 350m3 de gaze naturale pe lună în sezonul precedent.

Înregistrările vor continua până pe 28 noiembrie

„Este timp suficient pentru ca toți cetățenii să se înscrie și să poată beneficia de compensații. Dacă persoanele nu au acces la internet, acestea pot apela la asistenții sociali. În total, 1 200 de asistenți sociali și peste 40 de echipe mobile se vor deplasa în locațiile cu un număr mai mare de cetățeni. Persoanele care întâmpină dificultăți pot suna la numărul de telefon: 0 8000 5000 pentru a primi răspuns la toate întrebările. Pe parcursul zilei de ieri au fost recepționate peste 4 000 de apeluri”, a afirmat Alexei Buzu.

Ministrul Alexei Buzu. Sursa foto: www.facebook.com/alexei.buzu

La atribuirea compensațiilor pentru sezonul rece 2024-2025 nu se mai utilizează categoriile de vulnerabilitate. Valoarea compensației se calculează individual de către sistemul informațional „Vulnerabilitatea Energetică”.

„Aceasta variază, pentru fiecare gospodărie, în funcție de venituri, numărul de persoane care locuiesc împreună, statutul acestora - persoană cu dizabilitate severă, copil, pensionar, student cu frecvența la zi, șomer, tipul sursei principale de încălzire a locuinței etc. Informația privind valoarea compensației va fi disponibilă la finalul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie, atunci când va fi achitată plata. S-a renunțat la noțiunea de categorii de vulnerabilitate, astfel încât ajutorul să fie mai țintit. Această variantă fiind mai eficientă și mai optimă pe termen mediu”, a remarcat Alexei Buzu.

Informațiile incluse în cereri vor fi verificate în 11 baze de date

La rândul său, secretara de stat a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder, a subliniat că, pe 29 noiembrie, cererile vor fi analizate prin prisma datelor deținute de Serviciul Fiscal de Stat, Casa Națională de Asigurări Sociale, Agenția Servicii Publice, precum și alte instituții.

„Indemnizațiile pentru copii vor fi excluse din venitul familiilor. Totodată, familiile cu copii mici vor fi favorizate. La fel și cei care dețin credite ipotecare. Va fi evaluată valoarea proprietăților și numărul acestora. Beneficiarii vor primi ajutorul prin trei căi – pe cardul social, oficiu poștal sau pe un alt card, cu cont înregistrat în Republica Moldova, pe numele solicitantului”, a remarcat Corina Ajder.

Compensațiile vor fi acordate din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, finanțat din bugetul de stat, cu susținerea Uniunii Europene și a altor parteneri de dezvoltare.

Guvernul oferă compensații la energie gospodăriilor vulnerabile prin programul „Ajutor la contor” al treilea an consecutive. Consumatorii pot beneficia de compensații dacă încălzesc gospodăria utilizând gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibil solid (lemne, cărbuni, pelete, brichete). Compensațiile se oferă pentru perioada rece a anului, care include lunile noiembrie-martie.