Noi reguli adoptate în Republica Moldova de Agenția pentru Servicii Publice (ASP). Astfe, cetăţenii din Basarabia, care au înregistrat acte de stare civilă la organele competente ale ţărilor străine, vor avea obligaţia de a declara transcrierea acestora, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară. Sau de la primirea din străinătate a certificatului de stare civilă ori a copiei sau extrasului de pe actul de stare civilă.
Noi reguli pentru cetățenii din Republica Moldova, care se vor căsători în afara granițelor țării
După cum au informat reprezentanții ASP, actele oficiale emise de către autorităţile altor state sunt recunoscute în Republica Moldova numai dacă sunt supralegalizate (legalizare consulară) sau apostilate şi traduse, dacă nu este stabilit altfel prin tratat/convenţie/acord la care Republica Moldova este parte. Pe teritoriul Republicii Moldova sunt recunoscute fără a fi supralegalizate sau apostilate doar anumite documente de stare civilă emise în străinătate.
Actele/documentele ce vizează fapte de stare civilă, produse în condiţiile legislaţiei statelor străine şi care se confirmă prin înscrisuri oficiale, eliberate de către autorităţile străine cu caracter religios, notarial, privat (contracte, hotărâri ale instanţelor judecătoreşti/curţilor, etc.), nu se supun procedurii de transcriere.
Acestea se recunosc valabile pe teritoriul Republicii Moldova cu condiţia supralegalizării sau apostilării lor în modul stabilit, dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel şi se prezintă la organele competente din țara noastră pentru a fi luat drept bază la apariţia, modificarea sau încetarea raporturilor civile/familiale, în cazul recunoaşterii faptului căsătoriei potrivit legislaţiei Basarabiei, conform tv8.md.
În altă ordine de idei, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) din Republica Moldova a anunțat că a fost aprobat noul formular cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele care desfășoară activitate profesională (Forma DAP24) și a instrucțiunii de completare, prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 60/2024, publicat în Monitorul Oficial din Moldova