Certificatul de naștere va trece pe suport electronic

Sursa foto: Maryannfoto | Dreamstime.com

Certificatul de naștere pe suport de hârtie ar putea fi înlocuit cu unul în format electronic, în Republica Moldova. Astfel, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică, certificatul medical constatator al nașterii se va întocmi doar în format electronic, cu posibilitatea imprimării acestuia pe suport de hârtie, fără semne de protecție, în caz de necesitate sau la solicitare, scrie portalul bizlaw.md.

Certificatul de naștere va putea fi imprimat

Modelul nou de prestare a serviciului de înregistrare a nașterii oferă, opțional, posibilitatea imprimării pe suport de hârtie a înregistrărilor electronice a nașterii la nivel central, cu titlu de arhivare pentru recuperare în cazul unei eventuale distrugeri, unde mai multe înregistrări vor fi imprimate pe hârtie A4, în formă tabelară, citibilă de mașini (machine-readable), cu sau fără participarea factorului uman.

Cum se va face înregistrarea nașterii

De asemenea, se propune excluderea necesității prezentării documentelor necesare pentru înregistrarea nașterii, care pot fi identificate/verificate în sistemele informaționale de domeniu (documente de stare civilă eliberate în baza actelor de stare civilă înregistrate și aflate la păstrare în Departamentul stare civilă, acte de identitate din sistemul de documentare a cetățenilor Republicii Moldova).

Sursa foto: Pixabay

Unul din elementele de bază ale re-ingineriei acestui serviciu îl constituie excluderea aplicării principiului teritorialității la prestarea serviciului de înregistrare a nașterii. Astfel, înregistrarea naşterii se va face de autoritatea abilitată să înregistreze faptul de stare civilă, indiferent de locul unde s-a produs naşterea sau îşi au domiciliul părinţii copilului, potrivit bizlaw.md.

Reducerea termenului de declarare a nașterii copilului

Înregistrarea electronică a faptului nașterii va avea loc în baza Declarației de naștere, care va putea fi depusă fizic sau online, în temeiul: certificatului electronic medical constatator al nașterii, înregistrat de unitatea medico-sanitară publică sau privată în care a avut loc naşterea; certificatului medical constatator al nașterii pe suport de hârtie emis de autoritățile competente din alte state; procesului-verbal şi certificatul electronic medical constatator al nașterii prin care se constată sexul şi vârsta copilului – în cazul înregistrării naşterii unui copil găsit sau hotărârii instanței de judecată cu privire la constatarea faptului nașterii de către o anumită femeie.

În același timp, se propune reducerea termenului de declarare a nașterii copilului de la trei luni la o lună din ziua nașterii copilului.