Evenimentul Zilei > Actualitate > Cernobâlul de la Valea Călugărească: moartea unui combinat de 118 ani
Cernobâlul de la Valea Călugărească: moartea unui combinat de 118 ani

Cernobâlul de la Valea Călugărească: moartea unui combinat de 118 ani

Fostul combinat de îngrăşăminte a fost lichidat, vândut, revândut şi furat. 7 milioane de tone de pirită aşteaptă nu se ştie ce. Defuncta fabrică a devenit studio foto pentru pictoriale cu femei.

Când vii cu trenul de la Iaşi spre Bucureşti, în apropiere de Ploieşti, îţi apare pe mâna stângă un peisaj apocaliptic care te duce cu gândul la Terminatorul lui Scwarzenegger. Coloane de beton-armat ciuruite, fiare ruginite contorsionate, clădiri devastate ca după bombardament şi mormane uriaşe de praf sângeriu se întind pe zeci de hectare. Când bate vântul dinspre sud, pulberea se ridică şi colorează decorul întro stranie culoare roşie. Nici ţipenie de om. Nici măcar şobolani în incinta uriaşului amplasament. Ar muri de foame. Doar păpădia, nişte arbuşti şi buruienile îţi arată că nu eşti pe altă planetă.

În urmă cu 20 de ani, mii de oameni lucrau aici în trei schimburi. Azi, mai sunt trei angajaţi. Se numea Combinatul de Îngrăşăminte Chimice Valea Călugărească. Mai simplu CIC.

Doi paznici pentru 40 de hectare

De pe pasarela ce trece peste calea ferată care duce la Ploieşti, cele 40 de hectare ale fostului CIC Valea Călugărească arată ca un fragment din Stalingradul asediat de nemţi. În dreapta, munţii de pirită au adevărate ravene, şanţuri provocate de ploaie. Când e uscat şi bate vântul, cenuşa piritică îţi ajunge şi în chiloţi. Granulaţia e atât de fină că intră şi într-o fantă de jumătate de milimetru. E mai "gingaşă" decât cenuşa obişnuită.

Poarta combinatului e păzită de doi inşi pe tură. Nu îi deranjează nimeni, că nu prea mai e nimic de furat. Doar trei căţei scheletici animă atmosfera. Aleile, pe care acum 20 de ani forfoteau mii de muncitori, au asfaltul crăpat. În afară de vegetaţia care s-a adaptat climatului neprielnic vieţii, nimic nu mişcă. Nici păsările nu coboară din văzduh.

Bălţile de după ploaie sunt roşii, de la sulfura de fier. Un Cernobâl în miniatură. Doar nişte antene GSM, de pe fostul turn de apă, îţi indică prezenţa omului.

"Când eram io copil, cam polua! Şi acum mai e…"

"Era tren de navetişti de la Bucureşti. Veneau autobuze de la Urlaţi, Mizil… Plus toată valea asta. Erau peste 500 de inşi pe schimb în ’97… Când ne-a închis a fost un şoc! CIC era a patra întreprindere din Prahova după Combinatul petrochimic Brazi, Upetrom şi Rafinăria Teleajăn", îşi aminteşte nostalgic directorul actualului Romfosfochim, Gabriel Boncea, unicul "supravieţuitor" al CIC Valea Călugărească.

"Era o mană cerească pentru comuna asta. Peste 50% din bugetul nostru venea de la combinat! Erau numai hale pline de oameni…", îl completează Vasilică Neacşu, primarul comunei. Apoi, recunoaşte că nu erau numai avantaje. "Adevărul e că, pe timpuri, când eram io copil, cam polua. Se scăpa bioxid de sulf în atmosferă care, în contact cu apa, se făcea haş doi-es-o-patru", turuie, doct, primarul.

"Şi pe rouă se făcea. Nu era aşa comod, mai ales pentru sudul comunei. Şi acum mai e, da’ au dat cu o substanţă pe ea de a făcut o crustă".

20 de mii de oameni
au lucrat în trei schimburi, până în ’90, la CIC. Astăzi mai sunt trei angajaţi

JAF

În 1989, lucrau în combinat 3.000 de oameni. În 1997, mai rămăseseră 1.500. Acum mai sunt doar trei angajaţi. Cele 40 de hectare ale combinatului sunt păzite de doi paznici. Nu mai e nimic de furat

Uzina chimică de la Valea Călugărească a început să producă "piatră vânătă", adică sulfatul de cupru cu care se stropeşte via, în 1902. În anii ’30, împreună cu uzina de la Mărăşeşti, care făcea "clei de oase", şi-a diversificat producţia. Dar cea mai mare amploare a cunoscut-o după 1960, odată cu industrializarea intensivă din timpul comuniştilor.

Centrul de greutate s-a mutat pe fabricarea îngrăşământului chimic "superfosfat". Se numea Fabrica de acid sulfuric, devenită în 1970 CIC Valea Călugărească. "Erau deja trei fabrici de acid sulfuric, două instalaţii de superfosfat, trei care făceau sulfat de sodiu pentru DERO Ploieşti, plusprodusepentrucurăţarea suprafeţelor metalice. Asigura necesarul de îngrăşăminte chimice pentru întreaga ţară şi producea încă o dată pe atât pentru export", oftează directorul Gabriel Boncea.

"Ne-au oprit ca să aducă materie primă din import!"

Gabriel Boncea a venit la Valea Călugărească în ’81. Terminase TCM-ul şi trebuia să-şi facă stagiatura de inginer mecanic, după care să plece la oraş. S-a însurat şi a rămas aici. E cel mai vechi om de pe platformă. "Păi, mai sunt io, o arhivară şi contabila", numără pe degete personalul combinatului.

După Revoluţie, combinatul a fost rebotezat Romfosfochim. "A mers până în august ’97, când Ciorbea a pus-o pe lista primelor 17 mari întreprinderi nerentabile care trebuiau închise. Neoficial, a fost pentru că făceam concurenţă altora. De exemplu, acum, DERO lucrează cu materie primă turcească! Turcii şi alţii au intrat pe piaţă imediat după ce ne-au închis pe noi. Joi, la ora patru, a venit vestea că suntem lichidaţi. A doua zi, la opt dimineaţa, am sistat activitatea. Sâmbătă dimineaţa erau deja patru vagoane-cisternă franţuzeşti cu dioxid de sulfat de lichid – conservant pentru vin, legume şi fructe – care s-au descărcat în rezervoarele noastre. Ne-au oprit pe noi, ca să aducă din Franţa! Au lucrat cu cap…", se enervează directorul cu doi angajaţi.

Tribut: şase morţi printre hoţii de fier vechi

În ’89, s-a atins maximum de personal, 3.000 de inşi, În ’97 mai rămăseseră 1.500. Până în 2000, când FPS-ul a desemnat un lichidator, au fost 200 de paznici. S-au vândut majoritatea activelor şi materia primă de pe stoc.

"Activele s-au vândut unei firme bucureştene, la care unul dintre acţionari era creatoarea de modă Rita Mureşan, iar altul – Ion Şerban, fostul preşedinte al federaţiei naţionale de box. Io nu i-am văzut călcând p-aici!", povesteşte veteranul combinatului.

În 2002, după multe schimbări la conducere, administrator a devenit soţul Ritei, omul de afaceri Ioan Mureşan. "În perioada aia s-a furat mult. Veneau ţiganii din satul Răchieri cu căruţele şi furau zilnic fier vechi, cabluri, cărămizi şi BCA… Între 2001 şi 2005, şase inşi au murit la furat! Au căzut de pe clădiri s-au le-a picat ceva în cap", îşi aminteşte Gabriel Boncea.

Deziderat: parc industrial pe locul fostului combinat chimic

În 2004, noua firmă Romfosfochim Active SA a intrat şi ea în insolvenţă. Un an mai târziu, acţiunile Ritei şi ale lui Ion Şerban au fost cumpărate de o societate italienească, Euromedia, care a propus şi i s-a acceptat un plan de reorganizare judiciară.

"Până la sfârşitul anului, societatea se va dizolva. Aici se va demola totul şi se va construi un parc industrial, ECO Technologic Industrial Park", visează frumos directorul Boncea.

Parte din activele rămase au fost cumpărate, anul trecut, tot de nişte italieni, VIR Company International. Pământul pe care se află combinatul şi cel pe care se află uriaşele deşeuri de pirită au fost iniţial ale statului.

Prin nişte scamatorii juridice, terenul a ajuns, până la urmă, în proprietatea Consiliului Local al comunei Valea Călugărească, care l-a scos la licitaţie. Joi a fost cumpărat, normal, de italienii de la VIR, pentru ceva mai puţin de o sută de mii de euro. Cel de sub pirită a fost, de asemenea, adjudecat de proprietarii sterilului, firma americană Mega Company, pentru nici 20.000 de euro.

Bomba cu şapte milioane de tone de pirită

O mega-afacere aparent eşuată a fost cea cu deşeurile de pirită, rămase de pe urma fabricării acidului sulfuric. Cele şapte milioane de tone sunt proprietatea firmei americane Mega Company. În 2000, americanii au crezut că fac o afacere excelentă. Fabricile de ciment cumpărau într-o veselie cenuşă de pirită. Şi SIDEX era un client bunicel. Apoi, piaţa a căzut.

Mai mult, legea îl obligă pe deţinătorul de deşeuri să scoată bani din buzunar ca să i se ia mizeria din ogradă. Gabriel Boncea spune că unica soluţie ar fi nivelarea sterilului şi acoperirea cu pământ: "Americanii şi-au cam luat ţeapă. Au rămas cu pirita pe cap. Acum zece ani se vindeau şi o mie de tone pe zi, la cinci dolari tona! Era ieftin şi transportul pe CFR…".

Primarul Neacşu şi directorul Boncea spun că americanii au găsit totuşi o soluţie de a valorifică pirita. "Să scoată minereul de fier din ea. Şi mai are aur, argint şi platină, da’ în concentraţie mică", spun amândoi, în cor.

4.500 DE PENSIONARI, 2.000 DE COPII, RESTUL ŞOMERI SAU MUNCITORI LA NEGRU

Primarul Neacşu: "Vin ar mai fi p-aici, da’ n-are cin’ să-l bea! Nici ăsta nu se mai vinde"

Ce s-ar întâmpla dacă pe terenul blocat de fostul colos comunist s-ar construi altceva? "Ideea unui parc industrial pe 40 de hectare, io zic că e OK! Din prima zi ar avea de muncă 300-400 de oameni. Am 10.500 de oameni. Adică 3.500 de gospodării. Pensionari sunt 4.500, 2.000 sunt copii, iar din forţa de muncă doar jumătate au de lucru. Restul stau acasă sau muncesc la negru", se entuziasmează primarul Vasilică Neacşu.

Până una-alta, fostul combinat a devenit platou de filmare pentru videoclipuri şi studio foto de ocazie. "A filmat la noi trupa Candy! O găsiţi pe internet. Şi ăia de la TABU au avut un pictorial cu femei goale", se mândreşte directorul Boncea.

La celălalt capăt al mesei, primarul îşi mestecă mustaţa: "Vin ar mai fi p-aici, da’ n-are cin’ să-l bea. Nu cumpără omu’… Au promovat prea mult berea!".