Angajaţii IPCUP Ploieşti, cel mai mare insitutut de cercetare în domeniul utilajelor petroliere din ţară, aflat în pragul falimentului, au ieşit astăzi în stradă.
Peste 100 de cercetători, angajaţi ai Institutului de Cercetare Dezvoltare Pentru Utilaj Petrolier IPCUP Ploieşti, au protestat astăzi timp de două ore în curtea unităţii, cerând demisia conducerii.
„De o lună de zile nu am mai luat niciun leu, iar din luna octombrie angajaţii IPCUP au încasat doar salariile pe jumătate. Pur şi simplu am ajuns la capătul răbdării!”, a susţinut Ileana Haţegan, lider sindical.
„Murim de foame! Avem datorii peste tot: la întreţinere, la impozite şi taxe. Sunt cercetător şi am ajuns să regret că mi-am ales profesia asta”, a spus Daniel Pană, unul dintre cei 170 de angajaţi ai institutului al cărui unic acţionar este Ministerul Economiei.
În replică, Mircea Petre, directorul general al IPCUP Ploieşti, a afirmat că "nu poate face minuni peste noapte, mai ales într-un an de criză". „Când am preluat conducerea institutului, acesta avea datorii la bugetul de stat de 73 de miliarde de lei vechi. Dacă demisionez nu se rezolvă situaţia”, a adăugat Petre.
Situaţia financiară a institutului este critică, unitatea fiind în executare silită. S-a ajuns aici după ce clienţii tradiţionali, precum Romgaz, OMV Petrom sau Rompetrol, şi-au anulat comenzile de proiectare a unor instalaţii petroliere, iar bugetul cercetării a fost redus cu 65%.
„Niciun proiect de cercetare nu a fost scos până acum la licitaţie, aşa că am fost lăsaţi de izbelişte. Pentru că nu au fost plătite asigurările sociale şi cele de sănătate, oamenii nu vor lua şomaj, iar în caz de internare vor fi nevoiţi să suporte costurile”, a completat Ludovic Constantin, vicepreşedintele sindicatului IPCUP.