Comisia Europeană susține o idee recent lansată în Franța, de a fi interzis fumatul în filme, pentru ca acest obicei să fie mai puțin atractiv în special pentru tineri, a declarat un oficial UE pentru EurActiv.
„Comisia salută toate măsurile luate de țările membre UE care fac ca fumatul să fie mai puțin fermecător și reduc acest obicei în rândul tinerilor”, spune purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene Anca Păduraru, conform EurActiv.
Vorbind în Senatul francez, în timpul unei discuții despre creșterea prețului la țigări, ministrul francez al Sănătății, Agnès Buzyn, a spus că este gata să „ia măsuri ferme” pentru a lupta împotriva fumatului și să-l interzică în filmele franceze.
Buzyn a făcut declarațiile după se senatoarea socialistă Senator Nadine Grelet-Certenais a atacat producătorii de filme franceze care prmovează industria tutunului.
„70% dintre noile filme franțuzești au cel puțin o scenă în care cineva fumează. Acest lucru ajută, mai mult sau mai puțin, ca acest obicei să fie considerat banal, să fie promovat, în rândul copiilor și adolescenților”, a subliniat Grelet-Certenais.
Imaginea fumatului și a fumătorilor trebuie „denormalizată” în societate, în cel de-al doilea plan al guvernului de a lupta cu fumatul.
„Nu înțeleg de ce țigările sunt atât de importante în cinematografia franceză”, a spus ministrul Buzyn, adăugând că o susține pe senatoare.
„În Franța, mai mult de unul din 4 copii în vârstă de 15 ani este un fumător regulat și toate inițiativele de a preveni ca ei să fie ținte ale industriei tutunului este benefică pentru protecția lor, de o viață dependentă”, a explicat el.
Pe de altă parte, Guillaume Périgois, director al Forest EU, grupul pentru drepturile fumătorilor, crede că astfel de măsuri reprezintă „o cenzură ciudată”.
„Faptul că desenele animate nu arată scene de fumat este un lucru bun. Dar filmele pentru adulți ar trebui să poată reflecta viața reală, nu o lume fără tutun. În marea parte a lumii occidentale, inclusiv Franța, între un sfert și o treime din populația adultă fumează”, a mai spus el.