Pe site-ul Ministerului Culturii și Identității Naționale a fost postat, luni, 26 martie 2018, Documentul intitulat Lista primelor 43 de proiecte aprobate de Comitetul Interministerial pentru Centenar. Preluat de Agerpres, documentul a fost izvorul din care s-au născut cîteva știri prizărite în presa noastră, toate întocmite după metoda deja încetățenită în presa noastră leneșă a lui copy paste.

Ca orice producție a Autorității în varianta sa birocratică, Documentul e prefațat de un text sec, vădit influențat de ambiția de a fi cît mai ininteligibil:

„În cadrul Comitetului Interministerial pentru Centenar desfășurat vineri, 23 martie 2018, la Palatul Victoria, a fost aprobată prima listă de proiecte eligibile, după prima evaluare efectuată în spiritul și în litera legii, proiecte reprezentative la nivel național și internațional ale beneficiarilor ordonatori principali de credite. Acestea sînt în număr de 43, în valoare de 14.887.921 lei. ”

De aceea, înainte de a scrie despre conținutul lui, simt nevoia unor lămuriri cu scopuri de popularizare.

Din cîte se știe din discursurile politicienilor noștri, anul acesta, 2018, se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Și dacă se împlinește un centenar, cum se întîmplă nu numai la societățile europene, dar și la cele tribale, e musai să punem de o sărbătorire. Cînd e vorba de sărbătoriri, noi, românii, sîntem neîntrecuți. Așa se explică de ce puține sînt momentele din viața unui locuitor al acestor meleaguri care să nu fie pretext de închina un pahar și a înfuleca o friptură: nașterea, botezul, nunta. Multe petreceri, ba chiar mai multe decît în viață, au loc după moarte, de la pomană pînă la parastas. De regulă în Istorie, Centenarele, ca de altfel, toate aniversările de mari evenimente, sînt un fericit prilej pentru cei din prezent să extragă din trecut anumite note și să le folosească pentru idealurile prezentului. Din acest punct de vedere, din Istoria României se poate scoate o carte despre felul în care prezentul a folosit o aniversare punînd la lucru trecutul în interesul prezentului. Aniversarea nașterii lui Mihai Eminescu e un bun exemplu. E suficient să studiezi aspectele de esență ale unei aniversări de la un moment dat pentru a distinge imediat idealurile prezentului. Unul e Eminescu sărbătorit în anii celui de-al Doilea Război Mondial, cînd se pune accent pe Eminescu profet al naționalismului autohton, și altul e Eminescu din 1950, cînd marele poet e văzut ca un precursor al literaturii proletcultiste.

Sub acest semn, ne-am fi așteptat ca din clipa cînd s-a anunțat în plan oficial că în 2018 sărbătorim Centenarul Marii Uniri, să fim înștiințați ce sărbătorim:

Primul Război Mondial? Actul Marii Uniri? O sută de ani de Românie Mare?

Sînt întrebări care țin de momentul propriu zis.

Alte întrebări țin de ceea ce numeam mai sus exploatarea trecutului în interesul prezentului.

De ce cheltuim atîția bani și atîta energie cu Centenarul?

Doar pentru a aminti prezentului că s-au împlinit o sută de ani de la Actul de la Alba Iulia?

Sau cumva pentru a folosi acest moment în afirmarea la nivel național a anumitor idealuri, pentru a găsi în trecut lecții de învățătură pentru prezent, de a lua Centenarul drept pretext pentru promovarea anumitor Proiecte de țară? Răspunsul la aceste întrebări presupune existența unei forțe politice deținătoare a unui Proiect de țară, a unei sume de idealuri pe care să le propună prezentului întemeindu-se pe exemplul înaintașilor.

Există o asemenea forță?

Evident, nu.

Guvernul României, beneficiind de o majoritate parlamentară în urma alegerilor din 2016, ar fi trebuit să spună națiunii Ce vrem noi de la Centenar.

De la alegerile din decembrie 2016, pe la Palatul Victoria s-au perindat trei premieri. Nici unul dintre ei n-a catadicsit să ofere națiunii viziunea lui asupra Centenarului.

La Cotroceni există un președinte al României.

E președinte din 2014.

Președintele, prin statutul său, e cel care poate și trebuie să propună națiunii proiecte transpartinice, întemeiate pe interesul național.

Centenarul Marii Uniri era pentru Klaus Iohannis prilejul de a oferi prezentului, plecînd de la trecut, idealuri mărețe, de mărimea celor care au animat generațiile făuritoare ale Marii Uniri.

Ați auzit cumva vreo vorbă a lui Klaus Iohannis pentru a ne răspunde la întrebarea:

De ce sărbătorim Centenarul Marii Uniri?

Numai pentru că se împlinesc o sută de ani și dacă se împlinesc nu ne putem preface că nu-i luăm în seamă sau deoarece trebuie să folosim aniversarea pentru a ne stabili idealurile de viitor, proiectele de țară?

Sîntem la începutul lui aprilie 2018.

Centenarul se întinde practic și teoretic pe întreg anul 2018. Din 2018 au trecut deja trei luni. Nici acum nu știm ce să facem cu Centenarul.

Sărbătorirea Centenarului e unul dintre principalele evenimente ale lui 2018. Sau, mai bine zis, e prezentat drept unul dintre principalele evenimente ale anului 2018. Spre deosebire de multe alte evenimente – alegerile, de exemplu – Centenarul e un eveniment al întregii națiuni. Cu excepția UDMR, nici o forță politică din România nu pune la îndoială nevoia de a aniversa Centenarul Marii Uniri. Fiind vorba de un eveniment la nivelul întregii națiuni, e de așteptat ca la nivelul țării să existe o forță în stare să coordoneze într-un tot unitar acțiunile dedicate Centenarului, dar mai ales să administreze acțiunile mărețe, ieșite din comun, prin care Centenarul se deosebește de alte mari sau mici aniversări.

Deși despre Centenar s-a vorbit de anul trecut, primele acțiuni au fost aprobate de Comitetul interministerial abia în 23 martie 2018.

Pînă acum, aprobarea lor a străbătut o aventură tipică balamucului de majorități zdrobitoarea care e Guvernarea PSD.

Departamentul Centenar, retrogradat la un moment dat la ipostaza de departament al Ministerului Culturii, a lansat în 2017 un fel de apel la trimiterea de proiecte care, în urma unei examinări, urmau să fie finanțate. În absența unei viziuni de ansamblul asupra Centenarului, spre Departament a venit o avalanșă de aproape 3.000 de proiecte. La începutul lui noiembrie 2017, deși fuseseră primite, proiectele zăceau neverificate. Pe 15 ianuarie 2016, șeful Departamentului Identitate Națională din Ministerul Culturii, numitul Paul Claudiu Cotârleț, anunța în sunete de trîmbițe, acceptarea la nivel național a 22.200 de proiecte dedicate Centenarului. Paul Claudiu Cotîrleț era șef cu Centenarul în Guvernul Mihai Tudose.

A căzut Guvernul Mihai Tudose.

Odată cu el a plecat și ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.

A venit un nou ministru al Culturii: George Ivașcu.

Noul ministru a fost pus de PSD.

Ca și Lucian Romașcanu.

Da, dar Lucian Romașcanu era din gașca lui Mihai Tudose.

Noul ministru e din gașca lui Liviu Dragnea.

Și cum găștile din același partid sînt dușmane de moarte, venit la Cultură, George Ivașcu face praf proiectele aprobate de antecesor pe 23 martie 2018, o dată cu anunțul că numitul Cotîrleț a fost demis. Operațiunea încheiată de predecesor e luată de la capăt. Celor care au lansat propuneri de proiecte li se va trimite o adresă prin care li se va cere și un deviz de cheltuieli. Răspunsul trebuia primit pînă pe 2 aprilie 2018. Centralizarea și evaluarea proiectelor va fi făcută între 2 aprilie-10 aprilie 2018. După care lista proiectelor va fi înaintată Comitetului interministerial, spre aprobare. Cînd dracu să mai prindă viață?

Lista proiectelor aprobate de fosta orînduire de la Cultură a fost făcută praf pe motiv că era vorba de proiecte formale. Unele punînd la lucru cifra o sută, după formula o sută de pahare de vin închinate Centenarului, altele constînd în luarea unei acțiuni banale și împodobirea ei cu eticheta Dedicată Centenarului.

Sînt mai breze cele 43 de proiecte aprobate deja în lumina unei așa numite noi viziuni?

Răspuns categoric: Nu.

Cu mici excepții, proiectele aprobate stau sub semnul unui nărav comunist:

Cel de a lua o acțiune obișnuită, desfășurată pînă acum, și a i se plasa în coadă eticheta Dedicată Centenarului.

În unele cazuri, e vorba de eticheta o sută. Ministerul Afacerilor Externe a obținut aprobarea pentru Constituirea unui fond de carte românească în Republica Moldova prin organizarea unei campanii de strângere de cărți în vederea donării acestora în 100 de școli de pe teritoriul Republicii Moldova.

Strîngerea de cărți pentru Republica Moldova e o acțiune normală. Ca s-o încadreze în Centenar, MAE a pus pălăria O sută de școli. Pînă acum era un număr de școli. În 2018 vor fi o sută de școli. La anul cînd se vor împlini 101 ani vor fi o sută una școli. Alte acțiuni n-au nici o legătură cu Centenarul. Au fost puse sub semnul Centenarului pentru a obține bani pentru ele. Muzeul Național de Istorie organizează expoziția Comorile României la Vatican.

Comorile României la Vatican putea fi organizată în fiecare an din 1990 pînă acum. Prin ce e o acțiune specifică sărbătoririi Centenarului? Culmea e atinsă de Televiziunea Română care a primit aprobare pentru acțiunea Cerbul de aur. Ce legătură e între Cerbul de aur și Centenarul Marii Uniri? Nici una. Televiziunea avea nevoie de ceva parale de la Guvern pentru a organiza Cerbul de aur. Și atunci a dedicat Cerbul de aur Centenarului. Teatrul Național din Cluj a primit bani pentru organizarea Festivalului Teatrelor Naționale, iar Centrul Național de artă Tinerimea Română, pentru un turneu în două țări sub titlul România în lume. Corul Madrigal a prezentat proiectul Madrigal – Cantus Mundi: România cântă în cor! Ambasador Madrigal: 100 de ani de muzică românească – 5 țări.

E limpede.

Guvernarea PSD a reușit să facă un dezastru și din Sărbătorirea Centenarului.

Reducînd-o la un fleac cu flori la pălărie!