Psihiatrul Gabriel Diaconu a lansat un atac la Mihai Grecea, unul dintre supraviețuitorii incendiului de la Clubul Colectiv, după ce acesta din urmă a avut o confruntare cu Nicolae Bănicioiu, ministru al Sănătății în anul 2015.
Redăm mesajul integral postat de Gabriel Diaconu:
Am stat să mă gândesc la afirmația lui Mihai Grecea, de fapt întrebarea lui către fostul ministru Bănicioiu, ”de ce ne-ați lăsat să murim ca niște câini”.
Și iată-mă că încep să scriu, șterg, încep să scriu, iar șterg. E o întrebare atât de mizerabilă, dacă stai să te gândești mai bine. Unul la mână că Grecea nu poate vorbi despre toți morții, că nu-s ai lui. Să ia numele lor la grămadă, pentru o întrebare ”de dat pe sticlă”, e gratuit. Doi la mână că, dacă tot e să vorbim de oameni și câini, trebuie că există cel puțin un supraviețuitor Colectiv care, ca să trăiască, posibil c-a omorât pe altul. L-a călcat, la propriu, în picioare.
În zilele acelea, am primit multe mesaje. Acesta e unul dintre ele.
”Traumatism torace și abdomen. Fără arsuri. A fost călcată de mulțime și scoasă după ce a trecut jetul fierbinte de gaze. Acuză dureri torace și abdomen. A făcut Rx rebord costal. Nu are fracturi.”
Moarte și câini.
Ce-ar fi dacă cineva, tot un fel de Grecea, de partea cealaltă a gardului, l-ar întreba, bine, dar voi de ce v-ați omorât ca niște câini...
Îți ridică tensiunea întrebarea mea de mai sus, nu? Te face să mă înjuri, să ataci cu pietre, să-ți manifești furia, înverșunarea. Fă-o. Nu sunt străin de lucrurile acestea. Mi s-a întâmplat. La un an după Colectiv, în perioada comemorării, mașina mi-a fost vandalizată. Am fost amenințat, nu o singură dată, cu moartea. Oameni pe care i-am ajutat au sfârșit prin a mă jigni, sau au scris măscări despre mine. Așa că da, Mihai Grecea, de ce v-am lăsat să muriți ca niște câini? Eu știu cine ești. Problema e că tu nu știi cine sunt.
Eu știu ce-am făcut ”noi” pentru ”voi” atunci. Vrei să asculți vreodată, ești binevenit. Nu sunt greu de găsit. Las la îndemâna ta, după aceea, cine-au fost morții, și cine-au fost câinii.
Săptămâni, luni, ani mai târziu ne-am trezit acuzați. Ne-am trezit jigniți, umiliți, amenințați, terfeliți, făcuți cu ou și cu oțet de diverși și diverse. Doctorii salvatori au devenit doctorii criminali. Pompierii salvatori au devenit niște terchea-berchea care cărau oameni pe paleți. Voluntarii au devenit, de fapt, niște unii interesați de bani, și de funcții. Momentul de grație al României, nivelul de solidaritate șamd au devenit subiect de bârfă și teorie a conspirației. Îți trebuie o piele bine tăbăcită, în România, dacă ești pus pe fapte bune. Mai devreme sau mai târziu, vei sfârși prin a fi lapidat cu pietre, c-ai îndrăznit să fii om, nu zeu, nu luna de pe cer.
Fără doar și poate că, din toată tăvăleala asta, unde unii sunt naivi, alții sunt vulnerabil, unii sunt victime, alții sunt părinți de victime, unde-i criză există oportunitate. Unii și-au făcut agenda politică pe asta. Unii și-au crescut capitalul de business pe asta. Unii dintre oamenii care, atunci, au forțat anumite transferuri/ dar nu altele, astăzi țipă isteric că Statul n-a vrut să transfere. Așa e. Statul n-a vrut să transfere unde doreau doamnele să transfere, pentru că totuși e stat de drept, nu e ”angrou”. Doi noiembrie, 2015, la 48 de ore după incident, când 7 din 10 internați aveau leziuni inhalatorii, una dintre aceste doamne mă sună. Trebuie transferați toți. O să moară cu zile. Înțelegi?
Nu, nu înțeleg. Nu transporți în primele 48 de ore, că-i omori. Și apoi nu tu iei decizia, nici eu. Medicii iau decizia. Nu te bagi peste ei. Eh, degeaba. Când te ocupi cu ce se ocupă doamna, știi să șurubărești, să șopârlești, să profiți. Deci, Mihai Grecea, ca să fie clar, au fost două feluri de transferuri. Unele coordonate, decise, admise, rânduite de autorități, recte DSU & MS, și au mai fost alt fel de transferuri. Raed spune adevărul că logistica a fost îngreunată de faptul că România avea restanțe la facturi. România a cerut, Mihai, încă din prima noapte, pe canale neoficiale, diplomatice. Și mai multe țări ”de renume” au refuzat, blanc. Ce nu spune Raed este că multe costuri de tranport, internare, îngrijire ambulatorie etc au fost suportate din donații, practic bani privați, nu bani publici. Banii privați au venit prin varii filiere, inclusiv prin eforturile unora ca mine. Niște mulți bani. Unii dintre banii respectivi au ajuns și la tine. Oameni și câini.
Și-apoi au mai fost bani strânși, cum pompă și tam-tam, care au ajuns ”nicăieri”. Acești ”nicăieri” continuă să ducă buna luptă, și astăzi. Nu există ban mai dulce, mai fain, mai ușor de făcut decât pe cârca revoltei populare, sau a generozității mulțimii.
O persoană foarte puternică, poate principalul motor de donații din România după Colectiv, un om care n-a cerut niciodată ”dați un leu pentru Ateneu”, ci și-a făcut afacerea cu muncă, și rigoare, mi-a spus în privat atunci, Gabi te rog mult să nu menționezi public numele meu, sau al celor care au donat. Nu vrem să pară că ne facem publicitate pe marginea Colectiv, nu-i corect. Am respectat asta. După care am văzut cum ies corbii, mai mici sau mai mari, cu pretenția că EI au făcut, EI au dres, LOR li se datorează. Ce e și mai interesant, i-au luat pe supraviețuitori, om cu persoană, și i-au convins de asta. Că ”v-am lăsat să muriți ca pe niște câini” și că ei, de fapt, v-au salvat.
Unii astăzi sunt în Parlament. Alții sunt în Parlamentul European. Unii au ajuns secretari de stat și-apoi șefuți de partid. Alții și-au făcut ONG-uri. Alții candidează. După Colectiv, o întreagă floră și faună a început să crească pe traume, pe morminte, pe lacrimi. Pe narativa ”ne-au omorât copiii cu zile”. Noi, cei care ne-am făcut treaba, ne-am îndreptat către alte lucruri, și continuăm să lucrăm pe alte spețe. Etica profesională îți spune că nu călărești trauma. Din păcate pentru tine, Mihai, te-ai înconjurat cu oameni care n-au etică.
Uite adevărul. Medicii români v-au salvat copiii, cu zile. Pe majoritatea. Mortalitatea la cei cu arsuri de căi respiratorii e 60%. În România a fost 40%. Mortalitatea la marii arși, înafara centrelor specializate, e între 30 – 40%. În România a fost 25%, în diaspora a fost 27%. Cifre. Cifre seci. Cifre care nu vorbesc de nume, oameni, situații particulare. Da, unii care ar fi trebuit să moară au trăit. Și unii care ar fi trebuit să trăiască au murit. Cine decide despre oameni? Cine decide despre câini?
Vreme de câteva luni de zile ne-am purtat, în 2015, de parcă în spitale și secții ATI nu erau decât victime Colectiv. Dar în perioada aia în București au continuat să aibă loc accidente de circulație, infarcte miocardice, AVC-uri, intoxicații voluntare sau involuntare cu diverse substanțe și altele, și altele. Sistemul ăsta care oricum e întins până în plăsele a făcut cumva pe dracul și-a absorbit 90 de cazuri dintr-un foc, și-a continuat să se ocupe și de celelalte câteva mii care rulează în mod obișnuit. Să nu mai vorbesc de faptul că, tot în perioada respectivă, au existat alte persoane, ”non-Colectiv”, care au fost victime de arsuri. Și de care n-a scris nimeni, nicăieri, niciodată. Pentru că erau mai plebei, așa. Nu aveau marca tragediei.
Că spitalele noastre sunt insalubre, sunt de acord. Că avem bacterii multi-farmaco-rezistente, sigur. Că nu aveam centre de mari arși pregătite la momentul 2015. Absolut. Că, fundamental, există oameni responsabili că sistemul medical românesc este infect, sunt primul care o spune, o scrie, o argumentează.
Pentru fiecare 10 lei dați de statul român către servicii de sănătate, 5 lei sunt furați, Mihai. Furați. Mai sunt alți 5 lei furați ”semilegal” prin externalizarea anumitor servicii. Mai sunt alți 5 lei ”furați” prin sistemul de șpăgi, plăți informale, vaselină pentru privilegii. Prin heirup-ul unor oameni, acum 4 ani, medicina românească a reușit performanța ca, pentru lotul Colectiv, să ÎNJUMĂTĂȚEASCĂ mortalitatea în astfel de patologie. A reușit să creeze acces la resursă acolo unde, înainte, 30 de ani nimeni n-a făcut. Întreabă-mă de ce nimeni n-a făcut nimic. Răspunsul este că la câteva sute de cazuri pe an, nimeni nu-i asculta pe arsologi. Până și specialitatea era conjunctă cu chirurgia plastică și reparatorie, deși arsura este o leziune complexă a pielii care n-are decât un versant chirurgical, restul include un miriad de alte necesități, inclusiv pe partea de recuperare. Țara asta e strâmbă. N-avea cum să fie dreaptă la momentul 30 Octombrie 2015. Pur și simplu, n-avea cum. Poți tu, astăzi, să faci cât vrei echipele de salvare o adunătură, de fapt, de criminali, dar nu sunt.
O să zici stai, că problema mea e cu Ministrul Sănătății care a spus că ”avem de toate”. Omul n-a mințit. Erau de toate. Exista AP-ATI, prin care ATI-urile aveau acces la resursă ca să trateze cazuri unde necesarul de intervenție aduna și zeci de mii de Euro/ zi. Exista inclusiv resursă împotriva ”intoxicației cu cianuri”, una dintre marotele jucate în zilele respective. Exista inclusiv leadership medical. Încearcă tu să muți repede zeci de dializoare, ventilatoare etc dintr-un loc într-altul într-un sistem unde, fix la momentul acela, existau și ALȚI oameni care ar fi putut beneficia de ele.
Cam atât am avut de zis pe tema asta. Oameni și câini. Nu știu alții cum sunt, dar eu am fost om și-n perioada aceea, și înainte, și după. Și-am avut oameni lângă mine. Am lucrat cu oameni. Am mizat pe omenia lor. Și da, unul dintre oamenii cu care am lucrat a fost Nicu Bănicioiu. Care cu siguranță nu a fost câine.
Recomandările noastre
