Celebra secretară de la Bagadag a FOST ACHITATĂ DEFINITIV. Motivarea? Fapta nu există sau nu a fost săvârșită

Celebra secretară de la Bagadag a FOST ACHITATĂ DEFINITIV. Motivarea? Fapta nu există sau nu a fost săvârșită

DNA Constanța și-a trecut în palmares un nou eșec. Curtea de Apel Constanta a dispus achitarea secretarei Primariei Babadag, Otilia Bobocea. Procedura penală care prevede că „fapta nu există”. și art. 16. alin. (1) lit. b) teza a ÎI-a Cod procedura penală care prevede că „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”.

Luju.ro scrie că judecătoarele Maria Uzuma și Eleni Cristina Marcu au studiat cu atenție așa-zisele probe din rechizitoriul întocmit de structura condusă de procurorul Sorin Constantinescu, și au demontat dosaru decizia din 25 aprilie 2018 fiind definitivă.

Asta după ce la fond, în octombrie 2017, Tribunalul Tulcea dispusese condamnarea secretarei Primăriei Babadag, acuzată de închipuite fraude cu fonduri europene, la 3 ani și 6 luni de închisoare. 

Sursă citată mai scris și că din ce în ce mai mulți judecători refuză să mai închidă ochii la făcăturile parchetului anticorupție condus de Laura Kovesi, ceea ce nu poate fi decât lăudabil. Revoltător este însă că DNA a distrus viețile și carierele a nenumărați oameni, care la final au fost declarați nevinovați, cum este cazul de față, și nimeni nu răspunde pentru toate aceste lucruri.

Bobocea a fost condamnată la 3,6 ani de închisoare cu executare după ce a fost trimisă în judecata de procurorii D.N.A. pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni), fals intelectual, conflict de interese. Totodată a decis ca inculpata să plătească peste 100.000 de lei către A.F.I.R. Tribunalul Tulcea a decis vineri 13 octombrie condamnarea inculpatei Bobocea Otilia Florentina la o pedeapsă de trei ani şi şase luni închisoare cu executare şi trei ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal anterior.

Citește mai multe AICI

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News