Regizoarea și actrița Lia Bugnar a povestit o situația absurdă, generată de legile aberante și felul în care sunt folosite de sistemul de sănătate și polițiști.
Lia Bugnar a povestit întreaga pățanie, îcepând de la căzătură și până în momentul în care s-a ales cu dosar penal - pentru autovătămare - după ce a căzut cu bicicleta pe o stradă din Capitală, chiar pe pagina sa de Facebook.
„Nu că asta trebuie să v-o povestesc, să nu râd singură. Azi (luni, nr.) când mă întorceam de la sport am căzut de pe bicicletă. Nu mai contează cum s-a întâmplat, esenţa e că singură, nederanjată de nimeni, pe o stradă pustie, am căzut ca pleașca şi mi-am spart barba. În stilu-mi complet neipohondru am venit acasă şi am stat o vreme sperând că se vindecă văzând cu ochii. Nu s-a-ntâmplat, tot curgea sânge, practic, arătam bine pentru chestia cu halouinu', doar că eram un pic în contratimp. Bref, mă duc la urgenţă să-mi coasă barbă” , a început celebra artistă să povestească.
„Acolo tre' să te duci la un chiosculet în stradă să scrie o doamnă ce-ai păţit şi abia dup-aia intri în spital la urgenţe minore (cazu' meu). Prima poticnire a venit cu doamna. Zice ce-aveţi acolo ? Că eu stăteam cu un şervet la barba să nu-mi mai pătez şi hainele dacă tot îmi distrusesem fața. Dau șervetu' la o parte şi zic mi-am belit barbă. Zice cum? Am căzut de pe bicicletă, zic.
A! Zice, accident rutier! Nu, doamnă, eram singura pe stradă, pe trotuar, nimeni în jur şi am căzut de pe bicicletă. Zice e accident rutier, trebuie să chemăm poliţia. Zic bine, atunci am căzut pe scări. Zice n-aţi căzut. Aţi căzut de pe bicicletă. Cum s-a-ntâmplat! Zic doamnă!, dumneavoastră sunteţi aici să mă ajutaţi să-mi cos barbă, nu să faceţi reconstituirea căzăturii mele, chiar nu puteţi să vă vedeţi de treabă?”, a fost introducerea în povestirea actriței, publicată pe pagina de Facebook.
„Nu e niciun accident rutier”
Actrița a povestit cum, la scurt timp după ce a primit îngrijiri pentru rănile ușoare la urgențe, a fost contactată de poliție pentru a fi informată că s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală.
„Pleacă doamna cu foaia în adâncu' chioşcului, închide şi-o uşă după ea şi vine înapoi şi-mi dă foaia, îmi zice un' să merg. Mă duc, o doctoriţă tânără şi mişto, mă repară repede şi se uită pe foaie. Aoleo! E accident rutier? Zic, nu e, doamna doctor, femeia aia de la chioşc e un om rău. Nu e niciun accident rutier. După care vin acasă, vieţuiesc şi eu că omu' cu barbă cusută şi cu o julitură pe tot obrazu' şi sună telefonu'. Număr ascuns”, a continuat regizoarea.
„Răspund, un domn poliţist, nu-i dau numele, deşi l-am notat, care-mi zice că mă sună în legătură cu accidentu' rutier de astăzi. Îi zic că n-a fost, că eram eu păluga care-am căzut în barbă de pe bicicletă. Pe trotuar. Zice n-aveţi voie cu bicicleta pe trotuar, decât dacă e bandă pentru biciclete. Zic era banda. Zice unde? Zic pe Kogălniceanu. Zice ce număr? Zic 49. Zice au mai fost alte autovehicule implicate? Domnule, eram pe trotuar. Nimeni pe stradă. Am căzut în barbă, ce vreţi de la mine? Zice bine, o să întocmim un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi vă sunăm peste trei luni. Zic, domne, glumiţi?, a adăugat Bugnar.
„Nici nu i-am mai zis că mi-am julit şi genunchii, că mă saltau direct”
Polițistul, potrivit celor relatate de actriță, i-a explicat că o va contacta peste trei luni „cât durează să rezolve dosarul”. Aceasta a mai adăugat, în glumă, că dacă peste trei luni va dispărea, înseamnă că s-a apucat de scris în temniță, pentru a-și micșora pedeapsa.
„Îmi faceţi dosar că m-am vătămat pe mine corporal? Zice aşa e procedura. Vă sunăm peste trei luni, cât durează să rezolvăm dosaru'. Zic, domne, o să ajung să mă dau în judecată, să-mi plătesc despăgubiri, să mă bag la închisoare eu pe mine că m-am vătămat corporal din culpă?! Zice n-avem ce să facem, aşa e procedura, se face dosar. Zic păi, de-aia nu-s copaci în păduri că faceţi dosare dacă-şi loveşte cineva deshtu' mic de la picior. Zice mai aveţi întrebări? Zic pentru liniştea mea va mai întreb o dată dacă e o glumă. Zice nu, o să fiţi notificată peste trei luni. Deja râdeam ca proasta şi omu' a închis. Eu atâta vreau să vă zic, dacă peste trei luni nu mai auziţi nimic de mine, înseamnă că am luat-o pe pantă cu scrisu' din temniţă să-mi micşorez pedeapsa. P.S. Nici nu i-am mai zis că mi-am julit şi genunchii, că mă saltau direct”, a încheiat Lia Bugnar.