Sfântul Ioan Botezătorul este pe 7 ianuarie, zi în care peste două milioane de români își sărbătoresc onomastica. Dacă aveți în familie, la serviciu sau prieteni cu numele de sfânt, vă prezentăm o listă cu mesaje pentru urări.
Cele mai populare şi amuzante mesaje de Sfântul Ioan Botezătorul. Vineri, 7 ianuarie, creştinii ortodocși sărbătoresc Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Sf. Ion. Cele mai populare nume care se serbează de Sfântul Ioan Botezătorul sunt: Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela, Oana, Nelu, Ivan, Jana, Jan, Ionuţa, Nela, Ionica sau Onuţa.
Tradiția românească este cea mai bogată în urările care trebuie făcute în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, ca ele să se adeverească prin puterea cerească.
Mesaje din partea celor dragi
„Îţi urez La mulţi ani, pentru că porţi acest nume şi fie ca Sfântul Ion pe care îl reprezinţi, să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi liniştea interioară.”
„Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sfântul Ion cât mai frumoasă!”
„Un gând bun și-o sărutare, Azi, la ceas de aniversare, Sfântul Ioan să te-ocrotească, Visele să ți se-mplinească! La mulți ani!”
„Realizări și bucurie, Dragoste mereu să fie, Sfântul tău să te-ocrotească, Visele să-ți împlinească. Să-ți dea Domnul sănătate, Judecata înțeleaptă, Viață lungă pamantească, Ce dorești să se-mplinească!”
”Să ne trăiești dragă Ioana/Ioana, În aur viața să îți scrie epopeea, Povestea fericirii și-a iubirii, A-mbelsugării, sănătății și-mplinirii. La mulți ani!”
Mesaje pentru familie
„Cu ocazia zilei tale de nume, îţi doresc să ai parte de toată bunătatea vieţii, de fericire şi de împliniri.”
„Sfântul căruia îi porţi numele să te ocrotească în fiecare zi. La mulţi ani cu împliniri şi momente frumoase în viitor!”
„E o zi când sufletul învinge orice urmă de tristeţe, când tot ce a fost greu ţi se pare uşor. La Mulţi Ani, Ioane!”
„Ne gândim cu toții la tine și pentru că astăzi este o zi specială îți urăm un sincer La mulți ani!”
„Îți doresc să ai parte de o zi de nume minunată și să știi că ești și vei fi mereu iubit/ă de toată familia. Cu drag”
„Îți urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei și la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori!”.
Mesaje amuzante de Sfântul Ion
„La mulţi ani, Ioane, să ai un an plin de reuşite şi pentru că eşti căsătorit, te rog fereşte-te de ispite!”
„E Sfântul Ion, au trecut sărbătorile şi am uitat de sarmale, la mulţi ani Ioan şi sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale.”
„Deşi nu ai multe clase Ioane, tu ai a vieţii scoală, iar cine nu te ştie pe tine, e clar, nu are cultură generală!”
”Draga Ioane, sper că mesajul meu călduros să ajungă, deşi afară este un ger de crapă pietrele.
„Îţi urez tot binele din lume şi tot ce a fost rău să ştergem cu buretele.”
„E 7 ianuarie şi nu este o iarnă prea grea, dar totuşi o să stau în casa Ioane şi o sa beau în cinstea ta!”
„Felicitări, dragul meu Ion, cu ocazia aceastei zile. Îți urez să fii mereu sănătos și plin de voie bună. La mulți ani!”
„Hai noroc şi voie bună, să petrecem împreună, c-astăzi este o zi mare, şi-i motiv de sărbătoare. La mulţi ani!”
”La mulţi ani, să ai o sănătate beton, să ai o zi bună şi să n-ai noroc de ghinion!”
„La mulți ani dragă Ioane și mult noroc în viața ta și să ai atâta fericire câtă plictiseală au babele de pe strada ta” ”La mulți ani, plini de fericire și împliniri! Să te pupe norocul și să ai numai zâmbete și soare în calea ta!”