Cele mai picante mâncăruri din lume. Puțini oameni le pot suporta

Mâncături picante. Sursa foto: Freepik

Periplu culinar în jurul lumii. Mâncăturile picante pot fi întâlnite în toate bucătăriile. Puțini oameni pot să mănânce un preparat care conține ardei iute sau o cantitate mare de piper. Iată lista cu cele mai cunoscute preparatele „de foc”.

Mâncăruri picante din jurul lumii

Phaal Curry este un preparat tradițional din India, care conține cel mai iute ardei din lume. Prepararea și servirea acestuia se face în condiții speciale. Astfel, cei care vor să îl savureze la restaurant primesc un formular și sunt obligați să își exprime acordul în acest sens.

Concret, doritorii își asumă că nu vor da restaurantul în judecată, în contextul în care se confruntă cu efectele adverse.

Supa Tom Yum

Acest fel de mâncare este deja cunoscut în multe restaurante din România. Supa Tom Yum este condimentată și conține pui sau fructe de mare. Pentru a fi considerat suficient de gustos, preparatul trebuie să conțină suficient de mult ardei iute.

Mâncături picante. Sursa foto: Freepik

Griot este un fel de mâncare considerat extrem de delicios în Haiti. Acesta conține carne de porc gătită într-un sos cu oțet de mere și ardei murați picanți.

Pe listă se află și preparatele Papa a la Huancaina și Kimchi Jjigae

Prima este o salată cu măsline, ouă fierte și un sos gros, însă este considerată este una dintre cele mai picante feluri de mâncare din Peru. Aceasta conține ardei iute Amarillo și nu poate fi savurată de toți oamenii.

Kimchi Jjigae este un fel de mâncare popular în Coreea și conține tofu, ciuperci, ceapă verde, usturoi și ardei iute. Unele restaurante oferă Kimchi Jjigae la un nivel tolerabil de condimente.

Cele mai picante condimente

Sik Sik Wat este cunoscut în Etiopia și este folosit pentru a condimenta mâncărurile cu vită și pui. Pasta densă este preparată din ardei iute, boia și schinduf. Cetățenii curajoși se aventurează să o mănânce pe o pâine subțire, care seamănă cu o clătită americană.