Despre echipa de fotbal din Grant au scris si dinamovistii, si stelistii. "Proletarii Giulestiului" au avut, dintotdeauna, harul de a smulge metaforele din tolba oamenilor de litere.

"Fiind duminica dimineata, ne duceam la meciurile de la matineu. Si cine juca la matineu? Rapid. Atat. Cincizeci de mii de oameni se inghesuiau in tribune ca sardelele sau ca sprotul afumat (si tribunele chiar semanau cu o conserva), stateau si pe scari, pe garduri, se catarau pe stalpii cu difuzoare si pe pancarta uriasa de la peluza a II-a, pe care scria cu litere rosii <<Traiasca si infloreasca R.S.R.!>> si cei cincizeci de mii (mai putin doi, eu si tata) intrau intr-o stare hipnotica inca de la iesirea jucatorilor din vestiare, de cand aparea in gura tunelului un sarpe lung si visiniu, care cerceta un pic imprejurimile, pe urma traversa grabit pista cu zgura, se prelingea pe iarba tunsa scurt, se oprea la mijlocul terenului si se rasucea pe-o parte si pe alta, salutand publicul inainte de-a se rupe-n bucati, unspe titulari si cinci-sase rezerve, dupa cate vertebre avea.

Ce se intampla in jurul nostru nu era nici cor, nici harmalaie, nici vuiet, erau 49.998 de declaratii de dragoste suprapuse. Acolo juca Rapid. Atat. Adversarul nu exista, mai ales ca echipele din B, seria a II-a, erau pricajite si verzi ca broastele, incat toata lumea astepta sa fie inghitite de sarpe".

Filip Florian, autorul frazelor de mai sus, este un "caine rosu" infocat. El, impreuna cu Matei, fratele sau mai mic, si el dinamovist convins, au scris anul trecut o carte, "Baiuteii" (publicata de "Polirom"), unde fotbalul si copilaria apar, firesc, precum doi siamezi. Printre atatea minuni de alta data, "Rapiduletul" acela boem ramane unic.

VERSURI DESPRE "FARMECUL VIETII"

"O echipa incarcata cu iubire ca un detonator"

Brasoveanul Marius Ianus ("cel mai bun poet al tinerei generatii", dupa criticul Daniel Cristea Enache) n-a ramas insensibil la farmecul aparte al giulestenilor. In noul sau volum, "Strumfii afara din fabrica", aparut anul acesta la Editura "Cartea Romaneasca", Ianus scrie o poezie intitulata simplu si cuprinzator "Pentru Rapid":

"Viata mea e legata de fotbal/Am avut abonament  - de la 4 la 10 ani -/ la tribuna oficiala a Steagului Rosu/ Nu intelegeam nimic din ce se intampla pe acolo - niste OAMENI NEGRI conduceau cu 2-0 &/ au fost batuti cu 3-2-/ Taica-miu s-a ofitcat ca n-a prins finalul-/ l-am tras bocind spre casa.../ Se fuma mahoarca si mirosul ala-/ nervos si sentimental - imi placea./ Mame ale copiilor - nu va lasati/ progeniturile la meciuri - or sa ajunga/ fumatori inraiti & sentimentali incurabili/ & (mai trebuie sa spun?) imi placea/ ca toata lumea iubea si injura la meciuri (...) Din Divizia B, din subteranul memoriei,/ a venit la Brasov cea mai frumoasa echipa din tara/ Era o echipa fara vedete,/ dar incarcata cu iubire/ ca un detonator./ Galeria Rapidului a cantat intruna./ N-a fost un scor prea grozav pentru ei,/ dar galeria lor canta, canta intruna -/ si era o galerie mare si colorata-/ un sfert de stadion visiniu (...)"

MICROBIST DE MODA VECHE

Mircea Cartarescu, intre "Hai Rapidul" si "Ua, Rapidul"

Scriitorul Mircea Cartarescu a copilarit la o aruncatura de bat de stadionul "Dinamo". Pasii l-au purtat, insa, adesea, si pe alte stadioane, inclusiv pe "Giulesti", experienta despre care a povestit in cartile sale: "Duminicile, pe cand mancam in familie, holbandu-ne la <<Planeta gigantilor>>, auzeam deodata cate-un racnet urias, indepartat, ca un talaz marin. Stiam atunci ca se mai daduse un gol pe <<Dinamo>>. Cand am mai crescut, tata ma lua la meci si puteam vedea atunci o priveliste tipica anilor ‘60: un stadion intreg plin cu barbati in camasi albe, cu manecile suflecate. Parca traiam intr-un televizor alb-negru. Doar terenul, cu fotbalistii in tricouri mohorate, aducea oarece culoare. si uriasul cer azuriu de deasupra. Era o lume muncitoreasca, relativ benigna, cu tipi neciopliti si hazlii, pe care curgea sudoarea, cu coifuri de ziare pe cap, cu <<huo>>-uri si <<da-i la oase>> lipsite de imaginatie, dar si de ura. Hotarat, ura, dispretul, violenta nu prea intrau in formula cartierelor muncitoresti de atunci decat, poate, prin exceptie. Pe garduri nu scria decat fie <<hai Rapidul>>, fie <<ua Rapidul>>. Pe noi, copiii, nu ne ducea mintea la mai mult decat <<Hai Dinamo la gunoi si cu Steaua dupa voi>>.

SUB PANA LUI FANUS

Curubeu pe ruta Calea Grivitei - Giulesti - sfarsitul vietii

Nici Fanus Neagu n-a fost imun la "virusul Rapid". Iata o mostra de iubire, asternuta pe hartie in cartea "Intamplarii aiurea si calatorii oranj": "Pentru mine, Rapidul e o dimineata aurie de toamna, cand in garile din campia Baraganului si Dobrogea, unde trenurile opresc o singura clipa, zeci de oameni se arunca in vagoanele amortie de somn, ca sa intre in Bucuresti pentru doua ceasuri, atat cat joaca Rapidul.

Rapidul face parte din sufletul oamenilor simpli ca bobul de zapada din bradul sarbatorilor de iarna, ca fantasma lunii din apele marii, ca durerea din suferinta infrangerilor. Rapidul e cel mai scurt drum dintre culmea gloriei si valea plangerii. Rapid e curcubeul inaltat peste Calea Grivitei pana la Podul Giulesti si (...) la marginea vietii noastre"

"Rapidul este un greiere care canta mereu iluzia ca fotbalul nostru ar putea fi mai bun decat este" - Ioan Chirila, cronicar