Destinaţie apropiată sau la mii de kilometri distanţă, curiozitatea faţă de perspectiva emigrării în altă ţară este aceeaşi. Întrebările legate de lejeritatea acomodării, cadrul legislativ şi juridic, piaţa muncii şi atitudinea faţă de imigranţi constituie puncte de plecare în analizarea oricărei oportunităţi.
În acest sens, experienţele directe ale conaţionalilor care trăiesc deja la Paris, în însorita Californie sau în Johannesburg, în Africa de Sud, sunt mult mai utile pentru a afla care este cea mai potrivită destinaţie pentru a emigra, consideră iniţiatorii proiectului, Strada32.com.
Dintre elementele luate în considerare, în alcătuirea acestui top al preferinţelor, au fost deschiderea faţă de românii imigranti, lejeritatea formalităţilor, transparenţa fiscală şi legislativă, oportunităţile profesionale şi de dezvoltare, nivelul de integrare al românilor în societatea respectivă şi, spre final, am condimentat cu câteva poveşti interculturale.
Seria destinaţiilor este deschisă, în acest weekend, de patru opţiuni: pentru europenii pasionaţi ne-am oprit la Budapesta şi la Paris, iar pentru aventurieri am făcut o escală în Jamaica şi o scurtă călătorie în Doha, Quatar.
"Franţa este o ţară deschisă şi primitoare pentru străni"
Alin Cristian Mituţă este masterand la Paris, la Institut d'etudes politiques de Paris, într-un program care i-a permis contactul cu lumea pur franceză. "În ciuda aşteptarilor, Franta (sau Parisul în cazul meu, pentru că nu am locuit în alte oraşe) este o ţară deschisă şi primitoare pentru străini şi, în orice caz, românii nu sunt mai puţin bine primiţi decât alte naţionalităţi. Din contră chiar. Generaţia tânără de francezi este, de multe ori, dornică să cunoască persoane din alte ţări din UE, iar schimbul este, de cele mai multe ori, fructuos pentru ambele părţi”.
Având statut de ceţăţean al UE, românilor nu li se solicită documente privind şederea, dar este nevoie de un permis pentru cei care doresc să se angajeze. Există totuşi, “în rândul francezilor care nu au încă o cultură a mobilităţii internaţionale, o anumită condescendenţă faţă de alte naţionalităţi, ceea ce poate frâna relaţiile cu aceştia. Dar ei sunt o minoritate”, mai precizează Alin Mituţă.
Similar ţării noastre, “transparenţa administraţiei şi birocraţia nu sunt puncte forte ale sistemului francez. Cu toate astea, în general, administraţia functionează de maniera satisfăcătoare, de cele mai multe ori insistenţa fiind o virtute esenţială în a reuşi în rezolvarea problemelor administrative”.
În ceea ce priveşte oportunităţile profesionale şi de carieră, “piaţa muncii este foarte dinamică şi destul de deschisă faţă de cetăţenii comunitari. Românii calificaţi sunt văzuţi, în general, bine pe piaţa muncii, fiind de obicei profesionişti şi bine pregătiţi, inclusiv la nivel lingvistic. Criza a afectat însă şi piaţa de muncă franceză”.
Ramadanul îi restricţionează şi pe români
Lucrurile sunt destul de diferite ceva mai departe de Europa, unde provocarea vine din adaptarea la o cultură cu totul diferită, la un stil de viaţă nou.
Vorbind de ţările arabe, în special Emiratele Arabe Unite şi Qatar, nu este vorba despre emigrare ci, mai degrabă, de o angajare temporară. Viza de rezidenţă se obţine doar de la angajator, iar procedura este simplă. Angajatorul facilitează obţinerea vizei de rezidenţă pe doi ani, cu posibilitate de prelungire din doi în doi ani. Angajatorul, sponsorul, trebuie să-şi dea acordul pentru orice serviciu ce urmează a fi folosit: bancă, telefon, Internet etc. De cele mai multe ori este simplu pentru expaţii din Europa, SUA, Australia, Africa de Sud, însă sunt şi abuzuri în rândul muncitorilor necalificaţi din Asia şi Africa.
Legat de oportunităţile de muncă, acestea îi vizează, în primul rând, pe străinii care pot acoperi cea mai mare parte a pieţei de muncă. Gheorghe Grigorean, locuieşte îin oraşul Doha şi este profesor, MYP Physical Education, Health and Social Education Leader, la Quatar Leadership Academy. “Ca profesor am întâmpinat greutăţi în Emiratele Arabe Unite, deoarece şcoala în care am fost angajat, International School of Chouiefat, era una per profit şi nu facilita dezvoltare profesională. În Qatar însă, este o altă poveste: dezvoltare, perfecţionare profesională obligatorie asigurată de către angajator, cursuri internaţionale, workshops etc”.
Acesta mai subliniază că “pentru a obţine un loc de muncă trebuie, în primul rând, să cunoşti limba engleză la un nivel foarte avansat. În Educaţie este uşor să găseşti un loc de muncă la Şcoli Internaţionale, prin diferite agenţii. În cazul meu, m-am prezentat la unul dintre aceste târguri organizat în Dubai, în martie 2008, iar pentru primul loc de munca am dat un interviu la Bucureşti, cu un reprezentant al şcolii”.
Deşi o comunitate destul de slab reprezentată, românii au reuşit să se impună. “Atitudinea românilor în comunitate este diferită. În Emiratele Arabe Unite, la International School of Chouiefat Sharjah, comunitatea de români era numeroasă - aproape 15 profesori pentru diferite discipline. Acelaşi lucru se întâmplă şi la celelalte şcoli din Dubai, Abu Dhabi, Al Ain, Ras Al Khaima".
Ca lifestyle, activităţile de socializare au loc, în general, în cluburi, care pot fi frecventate în urma unei taxe anuale. Însă conduita, în general, este diferită de cea occidentală, iar sărbătoarea Ramadanului impune restricţii chiar şi pentru imigranţi.
CITIŢI ŞI MÂINE PENTRU A AFLA DESPRE VIAŢA ROMÂNILOR DIN JAMAICA
Strada32.com este reţeaua globală a românilor din Diaspora. Comunitatea aduce elementele de referinţă în susţinerea românilor expatriaţi pentru a crea contextul în care ei se conectează, au posibilitatea de a schimba experienţe personale şi profesionale şi de a construi un sistem de suport în experienţa globală de emigrant.