Gruparea jihadistă Statul Islamic a primit o lovitură dură. Cel puțin 28 de militanți ai grupării teroriste și ai mișcării talibanilor au fost uciși în urma unei lovituri aeriene americane cu dronă în două provincii din Afganistan, dar și într-o regiune tribală din Pakistan.
Douăzeci de militanţi ai SI au fost ucişi de o dronă în districtul Achin, a indicat duminică un purtător de cuvânt al poliţiei afgane din provincia Nangarhar (est). Cel puţin trei militanţi străini au fost omorâţi de o dronă sâmbătă în districtul Shegal, din provincia Kunar (est), a relatat un consilier local, informează Agerpres, citând DPA.
Sâmbătă, cinci militanţi au fost ucişi într-o zonă tribală din Pakistan, unde loviturile aeriene cu dronă au vizat o ascunzătoare a rebelilor în zona muntoasă a Văii Shawal din Waziristanul de Nord. Un oficial din domeniul securităţii a afirmat că printre cei ucişi figurează un înalt comandant al talibanilor pakistanezi, Noor Saeed, şi că unii militanţi au fost răniţi.