Cel puţin 25 de oameni au MURIT în India după deraierea a două trenuri din cauza inundaţiilor

Cel puţin 25 de oameni au murit în centrul Indiei, din cauya inundaţiilor generate de ploile puternice din sezonul musonic, au anunţat miercuri mai mulţi oficiali locali, citaţi de DPA.

Zece vagoane din două trenuri au deraiat în timp ce se apropiau de un pod din districtul Harda din Madhya Pradesh, conform Agerpres.

Ministrul căilor ferate Suresh Prabhu a declarat că ploile abundente au provocat revărsarea fluviului Mochak.

"Cercetările preliminare arată că deraierea s-a produs din cauza faptului că şinele s-au prăbuşit după ploi torenţiale", a spus purtătorul de cuvânt KK Dubey, care a adăugat că solul şi materialul de sub şine a fost erodat de viitură.

Accidentele feroviare în care au fost implicate cele două trenuri s-au produs la câteva minute unul de celălalt.

"În total, 25 de persoane au murit, majoritatea la faţa locului", a declarat şeful poliţiei din district Prem Babu Sharma, care a adăugat că alţi 45 de pasageri răniţi au fost transportaţi la două spitale din apropiere.