Cel puţin 14 morţi, 35 de dispăruți şi 2.700 de persoane evacuate în Ucraina, după distrugerea Barajului Kahovka
- Emma Cristescu
- 12 iunie 2023, 16:32
Autoritățile din Ucraina au anunțat că cel puţin 14 persoane au murit, iar alte peste 2.700 au fost evacuate din zona inundată în regiunea ucraineană Herson. Barajul Kahovka a fost distrus, iar rușii ar fi împiedicat evacuarea oamenilor.
Cel puţin 14 persoane au murit, iar alte peste 2.700 au fost evacuate din zona inundată în regiunea ucraineană Herson (sud), după distrugerea Barajului Kahovka, a anunțat Guvernul ucrainean.
Aproximativ 190 de copii au fost evacuzaţi din zonă, a anunţat duminică ministrul ucrainean de Interne Igor Kîmenko. Cinci persoane au murit, iar alte 35 au fost date dispărute - inclusiv şapte copii. O altă persoană a murit în regiunea Mîkolaiv, a transmis ministrul. Aproximativ 162.000 de oameni au rămas fără apă în regiunea Dnipropetrovsk. Alte opt persoane au murit în zona inundată aflată sub control rus, în localitatea Oleşkî, a anunțat duminică comandantrul Administraţiei Militare a regiunii Herson Oleksandr Prokudin. Autoritățile ucrainene i-au acuzat că ruși că au împiedicat evacuarea de pe malul de est a Niprului „prin instalarea unor puncte de verificare prin care nu lasă oamenii să iasă”.
Nova Kahovka Dam over the Dnipro River was destroyed. pic.twitter.com/zkCvcKmtYx
— ✙🍒 Constantine 🍒✙ (@Teoyaomiquu) June 6, 2023
„Inamicul a comis 41 de atacuri în ultima zi, cu 247 de obuze, artilerie, MLRS GRAD, drone şi aeronave”, a acuzat duminică pe Telegram Administraţia Militară din Herson. Trupele ruse se află pe malul de est al Niprului, în regiunea Herson.
Kievul şi Moscova se acuză reciproc de bombardamente în timpul evacuării civililor din zonele inundate pe care le controlează. Încă nu se știe dacă barajul a fost distrus din cauza unor probleme structurale sau dacă este vina Rusiei, potrivit News.
Alimentarea cu apă, afectată de distrugerea barajului
Prăbuşirea barajului Kahovka din sudul Ucrainei „a perturbat aproape sigur în mod sever” principala sursă de apă proaspătă pentru peninsula Crimeea, a anunțat Ministerul britanic al Apărării. Autorităţile ruse vor satisface necesităţile imediate ale populaţiei „folosind rezervoare, raţionalizarea apei, forarea de noi puţuri şi distribuirea de apă îmbuteliată din Rusia”, notează experţii militari britanici.
„Comunităţile atât de pe partea controlată de ruşi, cât şi de pe cea controlată de ucraineni ale Niprului revărsat se confruntă cu o criză sanitară cu acces limitat la apă sigură şi un risc crescut de boli cu transmitere pe calea apei”, au mai spus experții militari.