Mohammad Basheer Abdul Khadar este numele unui bărbat care poate fi considerat unul dintre cei mai norocoși din acest moment. Motivul este unul halucinant: acesta a scăpat dintr-un accident aviatic dramatic și a câștigat un milion de dolari la loterie.
Mohammad Basheer Abdul Khadar se afla la bordul avionului EK521, care în urmă cu şase zile, din cauza unor probleme tehnice, a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Dubai şi a luat foc, toţi cei 300 de oameni aflaţi la bord fiind evacuaţi de urgenţă, înainte ca aeronava să fie cuprinsă de flăcări, arată Daily Mail.
Bărbatul în vârstă de 62 de ani este un dealer auto în Dubai, iar biletul la loterie l-a cumpărat înainte să plece într-o excursie cu familia în India.
Atunci când s-a întors din vacanță, avionul în care se aflau aceștia a aterizat de urgență pe aeroportul din Dubai, pasagerii fiind evacuați de urgență.
În câteva minute, aeronava a luat foc, iar un pompier chiar a murit în lupta cu flăcările.
Dar Khadar și-a dat seama că un mare noroc l-a lovit: biletul pe care-l jucase la loterie era câștigător, el reușind să ia un milion de euro.
" Muncesc în Dubai de 37 de ani şi o viaţă simplă. Acum cred că mă voi retrage, ştiind că Dumnezeu mi-a dat o a doua şansă şi m-a salvat de la moarte, apoi m-a binecuvântat cu aceşti bani", a declarat bărbatul.