Organizația internațională condusă de hackerul Julian Assange a deschis o chetă pentru a recompensa dezvăluirea acordului de liber schimb între Statele Unite și Uniunea Europeană.
WikiLeaks iese din nou în scenă. După ce a făcut publice telegramele diplomatice americane sau documente ale armatei americane asupra operațiunilor din Irak, gruparea a decis să se ocupe de Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (PTCI).
Cunoscut și sub numele TAFTA (acronimul pentru englezescul TransAtlantic Free Trade Area) sau TTIP (TransAtlantic Trade and Investement Partnership), tratatul se află din 2013 în negociere între reprezentanții guvernului american și Comisia Europeană.
Ce este TAFTA
Acordul vizează armonizarea normelor între cei doi parteneri pentru favorizarea schimburilor. Odată încheiat, tratatul trebuie să creeze o zonă de liber-schimb cu 800 de milioane de consumatori, reprezentând aproape jumătate din PIB-ul mondial.
Însă negocierile întârzie. Prevăzut să fie aplicat din 2015, tratatul a fost deja respins de mai multe ori. Întârzierea este cauzată mai ales de îngrijorările pe care le suscită în rândul societății civile, de o parte și de alta a Atlanticului.
Pentru asociația alter-globalizare (termen pentru un curent civic care acceptă cooperarea globală, dar nu și efectele economice ale acesteia) Attac, tratatul ar amenința modelul agricol european, permițând importul de Organisme Modificate Genetic (OMG), de la vita cu hormoni la puiul cu clor, din Statele Unite.
Detractorii atrag atenția și asupra procedurii de reglementare a diferendelor. Aceasta ar permite unei firme de a cere daune și interese unui stat, dacă apreciază că o reglementare locală o împiedică să se dezvolte în țara respectivă.
Și sindicatele au motivele lor de îngrijorare, temându-se de o nivelare în jos a salariilor. În afata conținutului, încă în faza negocierilor, opozanții Tratatului denunță și modul în care au loc discuțiile.
În fața criticilor ridicate de ONG-uri, sindicate și unele partide politice, textul pregătitor, pe care WikiLeaks îl numește „secretul cel mai bine păstrat”, este ascuns de opinia publică.
Documentele sunt ținute sub zece lacăte
Pentru a evita orice scurgeri de informații, măsurile se securitate au fost dublate. De un an, nici un exemplar pe hârtie sau pe computer din documentele de lucru ale negocierilor în curs nu mai circulă între cele două părți.
În Europa, documentele sunt accesibile exclusiv miniștrilor interesați direct, ca și pentru douăzeci de deputați europeni, cei mai importanți membri ai Comisiei de Comerț Internațional.
Chiar și aceștia trebuie în prealabil să își programeze vizitele pentru consultarea documentelor, povestește deputatul european din partea Franței și vicepreședinte al Comisiei Europene, Yannick Jadot, pentru La Croix.
Consultarea documentelor are loc doar la Bruxelles într-o sală securizată, în care este interzis orice aparat electronic, și durează maximum 90 de minute.
Documentele se găsesc într-un seif aflat în cameră care este și ea blindată și fără ferestre. Vizitatorul este însoțit în permanență și nu are voie să ia notițe decât pe foile furnizate în prealabil.
Varoufakis se implică
La numai o zi după lansarea chetei, peste 49.000 de euro fuseseră strânși miercuri la amiază. Printre donatori, Yanni Varoufakis, fostul ministru grec de Finanțe, stilista britanică Vivienne Westwood sau jurnalistul britanic Glenn Greenwald, care a divulgat datele NSA furnizate de Assange.
Yannick Jadot crede că textul s-ar putea obține mai ușor din Statele Unite, unde poate fi consultat de toți membrii Congresului. Și reprezentanții mediului economic au acces la documente, deoarece ei sunt consultați la elaborarea textului. Însă ar avea prea puțin interes să-l divulge.