Sfântul Ioan Gură de Aus s-a născut în cetatea Antiohiei, în anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl lui se numea Secundus, şi era căpetenia oștii din Siria, iar mama sa a fost Sfânta Antusa.

Din fragedă vârstă, și-a pierdut tatăl, iar mama sa nu s-a mai căsătorit, deşi era foarte tânără, ci şi-a închinat viaţa creşterii copilului ei.

A fost botezat la vârsta de 20 de ani şi a avut parte, prin grija mamei sale, de cei mai vestiţi dascăli din Antiohia: Libanie şi Andragatie.

Sfântul a arătat încă de la început o mare dragoste de carte, deprinzând toată știința vremii, inclusiv oratoria. A studiat temeinic Sfintele Scripturi, având doi îndrumători de seamă: pe arhiepiscopul Antiohiei, Sfântul Meletie, şi pe Diodor din Tars, conducătorul şcolii din Antiohia.

După moartea mamei sale, în jurul anului 374, Ioan a frecventat în oraș și o casă creştină de asceţi, condusă de un nevoitor mai vârstnic, cu numele Carterie. Aici, el și alți tineri, dezgustaţi de o viaţă călduţă, fără duh de jertfă, făceau legăminte ascetice, din dragoste pentru Hristos.

Era ca o mănăstire în cetate. Este timpul când Sfântul Ioan şi-a împlinit visul său de taină, de a duce, o vreme, viaţă pustnicească.

În munţii din preajma Antiohiei, el a trăit patru ani de mănăstire cu viaţă de obşte şi doi ani de pustnicie, într-o peşteră.

Astfel, ajungând la deprinderea vieţii ascetice, Sfântul Ioan a fost hirotonit diacon (în anul 381) de Sfântul Meletie, arhiepiscopul, care-l şi botezase, iar Sfântul Flavian, urmaşul lui Meletie, l-a hirotonit preot (în anul 386).

În această vreme, Sfântul Ioan a scris preafrumoasa lui carte Despre preoţie, închinată prietenului său, Sfântul Vasile cel Mare, căutând să-şi justifice fuga de preoţie, pentru care se socotea nevrednic.

Ca preot, timp de 12 ani, a fost slujitorul şi predicatorul neîntrecut al Arhiepiscopiei din Antiohia, alcătuind multe cuvinte de învăţătură.

Din acest timp ne-au rămas de la Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile asupra Evangheliei de la Matei, Cuvântările despre statui şi Comentarii la cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel, toate adevărate îndreptare pentru o viaţă desăvârşită.

La moartea lui Nectarie, arhiepiscopul Constantinopolului, Sfântul Ioan a fost chemat din porunca împăratului Arcadie, să fie sfinţit arhiepiscop al Constantinopolului, primind hirotonia canonică din mâinile arhiepiscopului Teofil al Alexandriei, la 28 februarie 398.

Ca arhiereu, Sfântul Ioan s-a ostenit mult pentru răspândirea credinţei şi convertirea la Ortodoxie a goţilor arieni de la Dunăre, pentru evanghelizarea locuitorilor de la sate, pentru întemeierea de aşezăminte pentru bolnavi şi săraci, pentru fecioare şi văduve.

În tot acest timp, nu a încetat a predica pentru îndreptarea moravurilor, împotriva luxului şi a lăcomiei, inclusiv a împăraților.

Din acest motiv, după căderea de la putere a lui Eutropie, primul dregător al împăratului, cel care sprijinise numirea sa ca arhiepiscop, împărăteasa Eudoxia, conducătoarea de facto a statului, a devenit vrăjmaşa Sfântului Ioan.

Picătura care a umplut paharul împărătesei a fost momentul în care a fost mustrată de Sfântul Ioan pentru că a răpit pe nedrept via unei văduve sărace, pe nume Calitropia. Cum Eudoxia nu vrea să restituie bunul luat cu forța, Ioan o aseamănă cu Izabela și Irodiada.

Sfântul este izgonit din scaunul Constantinopolului în anul 404, în urma unui sinod convocat de arhiepiscopul Teofil al Alexandriei.

După un timp, Sfântul a fost readus la scaunul său, la sfârșitul anului 403, fiind primit cu mare bucurie de poporul din Constantinpol.

Însă, din cauza relațiilor reci cu curtea imperială și mai ales cu Eudoxia, după două luni a fost izgonit a doua oară şi surghiunit de împărat la Cucuz, în Armenia.

De aici, a scris numeroase epistole de îmbărbătare păstoriților săi, ceea ce îi face pe inamicii săi să se teamă de o eventuală revenire a acestuia la Constantinopol.

Drept care, ei fac presiuni pentru mutarea Sfântului într-un loc mai îndepărtat, și anume Pytius, pe malul Mării Negre.

În drum spre acest loc, Sfântul Ioan şi-a dat sufletul la Comana, în Pont, la 14 septembrie în anul 407. Ultimele sale cuvinte au fost:

„Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Tulburarea credincioşilor din Constantinopol nu a încetat decât în anul 438, când Sfântul Arhiepiscop Proclu, unul dintre ucenicii Sfântului, a mutat, cu mare alai, moaştele Sfântului Ioan, de la Comane la Constantinopol.

Împăratul Teodosie cel Tânăr şi sora sa, Pulheria, au luat parte la sărbătoare, cerând în genunchi iertare pentru părinţii lor, Arcadie şi Eudoxia. Sfintele moaşte au fost aşezate cu cinste în biserica Sfinţilor Apostoli, din Constantinopol.

Celui mai mare predicator din veacul de aur al creştinătăţii și probabil din toată istoria sa, Biserica îi serbează pomenirea de trei ori pe an: la 13 noiembrie, la 27 (aducerea moaștelor la Constantinopol) şi 30 ianuarie (împreună cu Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie Teologul.

Dar şi în fiecare zi în care se săvârşeşte Liturghia care-i poartă numele.