Cel mai mare falsificator din lume, prins în România. Detalii uluitoare din ancheta DIIICOT

Cel mai mare falsificator din lume, prins în România. Detalii uluitoare din ancheta DIIICOT

În timpul anchetei s-a constatat calitatea superioară a reproducerii bancnotelor, realizate pe suport de polimer și având imitate toate elementele de siguranță destinate publicului, inclusiv microperforațiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care își schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultraviolet.

Un fals aproape imposibil de identificat de către persoanele care intră în posesia acestora. Din acest motiv a fost denumit generic „SUPER LEU”.

„Evoluția acestui tip de fals la nivelul anului 2014 a fost una spectaculoasă fiind pentru prima dată în istoria falsului de monedă din România când aceasta era identificată în circuitul financiar cu precădere în centrele de procesare de numerar, ceea ce îndepărta practic momentul punerii în circulație de momentul identificării bancnotei”, au precizat anchetatorii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult, în toate situațiile în care erau identificați martori -casieri ai unităților comerciale sau alte altor instituții financiare – bănci comerciale - nici unul nu a putut oferi suport informațional întrucât nu și-a dat seama la momentul încasării că bancnota este un fals.

La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de trei persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, al ofițerilor Europol, al ofițerilor din cadrul Institutului Național de Criminalistică, al specialiștilor din cadrul Băncii Naționale a României și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.