Achiziția sistemelor rusești S-400 de către Erdogan ar putea precipita retragerea Turciei din Alianța Nord Atlantică

După mai mulți ani de box verbal cu SUA, Turcia a primit prima livrare a unui sistem de apărare rusesc foarte perfecționat: S-400. La fel ca și avioanele americane F-35, sistemele S-400 au devenit un instrument diplomatic.

Echipamentele de susținere necesare pentru ca S-400 să atingă plenitudinea operațională continuă să sosească din Rusia în Turcia-unul din pilonii NATO. Potrivit fostului amiral al SUA James Stavdiris (pentru Moscow Times), ne aflăm într-un punct de inflexiune care, în cel mai negru scenariu, ar putea precipita retragerea Turciei din Alianța veche de 70 de ani.

SUA și alți parteneri NATO au obiecții legitime la achiziția de către Turcia de baterii S-400. Primul, și cel mai important, este riscul compromiterii securității Alianței, dacă S-400 este integrat sistemelor de apărare antiaeriană ale NATO.

Este greu de știut acum ce mecanisme de colectare a informațiilor sunt integrate în sistemele livrate de Putin. Dar simplul fapt că F-35, un avion „invizibil” de a cincea generație, produs de SUA, va fi exploatat sub supravegherea unui sistem făcut în Federația Rusă este inacceptabil pentru americani și pentru unii aliați. O cunoaștere detaliată a manierei prin care S-400 „citește” invizibilitatea integrată a aparatelor F-35 (slaba semnătură pe radar a avionului) ar constitui un atu enorm pentru Moscova.

Turcia transmite și un mesaj geopolitic ce lovește la temelia NATO: un membru-cheie al Alianței cumpără arme de vârf tocmai de la un adversar care testează și provoacă în permanență nervii NATO. În fine, ambivalent până miercuri, președintele Donald Trump a oprit vânzarea de F-35 către Turcia, țară care se dorește și client și producător al acestui aparat.

Iar Pentagonul este în favoarea eliminării complete a Turciei din programul F-35, în calitatea Ankarei de cumpărător și furnizor de piese. Congresul american ia în vedere sancțiuni pentru Turcia, subliniind „semnalul îngrijorător” al „alinierii strategice”, din ce în ce mai vizibilă, a lui Erdogan cu Rusia.

Toate acestea au loc într-un context de dezacorduri suplimentare între Turcia și SUA și Uniunea Europeană. Turcia este în profund dezacord cu susținerea acordată de americani combatanților kurzi în nord-estul Siriei, acuzând că aceștia ar putea avea legături cu grupurile separatiste kurde care operează în Turcia.

Alt dezacord sunt exploatările controversate de petrol și gaze în Mediterana orientală, care ar fi autorizate de guvernul părții de nord a Ciprului, condus de un partid aliniat cu Turcia dar nerecunoscut de nici o țară.

În fine, oprimarea permanentă a presei în Turcia, a aparatului judiciar și a opozanților a stârnit critici virulente la Bruxelles și a amânat sine die negocierile privind aderarea Turciei la UE.

„În primul rând, administrația Trump și europenii trebuie să recunoască amploarea mizei în acest conflict. Erdogan este un om orgolios care în special nu iubește NATO. L-am întâlnit de mai multe ori, când era prim ministru și eu eram cel mai înalt comandant militar al NATO. Este precaut vizavi de forțele armate, o tendință accentuată de tentastiva de lovitură de stat organizată împotriva lui în urmă cu trei ani”, spune fostul amiral James Stavridis.

Pe de altă parte, arată Stavridis, Turcia este de multă vreme un membru operațional prețios al NATO. „Forțele turce aflate sub comandamentul meu erau extrem de profesioniste și au participat la eforturile noastre în Afganistan, Libia și în Balcani, dar și în operațiunile contra pirateriei pe mare. A pierde din Alianță țara cu cea mai mare armată ar fi o gravă eroare geopolitică”, a estimat Stavridis.

Ar fi un precedent teribil ca o țară NATO să fie vânată de sancțiuni impuse de un aliat. Occidentul trebuie să lucreze pentru menținerea Turciei printre membrii activi și contributivi ai NATO. O a doua soluție, arată James Stavdiris, constă în deturnarea dezbaterii din actualul context al diferendumului americano-turc și centrarea discuțiilor la Bruxelles, la sediul NATO.

NATO numără 29 de țări și un nou membru, Macedonia de Nord, va intra probabil în acest an în Alianță, sau la începutul anului viitor. „O voce unită este necesară pentru deturnarea întoarcerii Turciei cu fața la Rusia dar fără a rupe brutal legăturile cu Ankara. O alianță unită este necesară pentru a convinge Turcia că achiziționarea S-400 este o greșeală, dar nu și sfârșitul aderării Turciei la NATO”, estimează fostul amiral.

Pe de altă parte, aliații NATO ar trebui să ia în calcul o modalitate de a răspunde preocupărilor vizavi de S-400. Stavridis evocă soluții tehnice pentru „izolarea” sistemelor S-400 de restul sistemului de apărare antiaeriană al NATO, care este exploatat de la baza aeriană Ramstein, în Germania. „Dacă Turcia a ales să accepte integral achiziția de S-400, aliații trebuie să încerce să ajungă la un rezultat acceptabil care, mai ales, să nu rupă unitatea NATO și care să păstreze în mod egal integritatea apărării antiaeriene a Alianței și tehnologia stealth a avioanelor F-35”, consideră James Stavridis.