Un conflict de muncă fără precedent se desfășoară zilele acestea în Canada. Peste 10.000 de salariați din transporturi au întrerupt munca, blocând complet transportul feroviar. Mişcarea ar putea avea consecinţe economice majore pentru întreaga Americă de Nord, relatează agențiile de presă din lume.
10.000 de oamnei au declanșat cel mai grav conflict de muncă
Luni de zile au durat negocierile între două companii feroviare Canadian National Railway Company (CN) şi Canadian Pacific Kansas City (CPKC) şi Sindicatul Teamsters. Acuzațiile vin de ambele părți, drept urmare negocierile nu au avut un rezultat favorabil.
„Părţile (din conflict) rămân (pe poziţii) foarte îndepărtate”, a declarat joi sindicatul într-un comunicat.
În același comunicat se precizează că acestea au avut termen până joi la ora 00:01 (8:01, ora României) să ajungă la un acord înainte de a fi declanșat „lock-out”-ul.
Ce reclamă angajații
Litigiul dintre companiile feroviare și angajași se referă la condiţiile de muncă, la siguranţa şi programul de lucru.
Canada este a doua ţară ca mărime din lume din punct de vedere al suprafeţei şi este puternic dependentă de transportul feroviar.
Blocarea traficului este blocată pe o suprafață imensă. Aceasta se întinde de la coasta Atlanticului la coasta Pacificului şi la sud de Statele Unite, iar efectele negative sunt uriașe.
Transportul de cereale, maşini, produse petroliere, lemn este complet blocat.
Cele două companii de transport de marfă pe căile ferate transportă zilnic mărfuri în valoare estimată la un miliard de dolari canadieni (661 de milioane de euro).
Un impact devastator
„Este cu adevărat devastator pentru industria cerealelor, deoarece nu putem transporta noua recoltă” în plin sezon de seceriş, a declarat pentru AFP cel mai mare transportator de cereale din ţară, transmite News.ro
Canada este un important producător şi exportator mondial de cereale - grâu, orz, porumb, ovăz şi secară.
Este, de asemenea, un actor crucial pe piaţa potasei, utilizată în producţia de îngrăşăminte.
CPKC a acuzat angajaţii că „formulează cereri nerealiste” şi a declarat că un acord „nu este la îndemână”.
Cei doi transportatori feroviari „sunt pregătiţi să compromită siguranţa feroviară şi să despartă familii pentru a face un pic mai mulţi bani”, a reacţionat preşedintele Teamsters, Paul Boucher.
Într-o declaraţie comună, Camerele de Comerţ din Canada şi SUA au avertizat că oprirea transportului feroviar de marfă „ar fi devastatoare pentru întreprinderile şi familiile canadiene” şi „ar avea un impact semnificativ asupra economiei americane”.