Cel mai bun mezelar din Banat, desemnat la Timişoara

Cel mai bun mezelar din Banat, desemnat la Timişoara

Cei mai buni mezelari din Timiş s-au întrecut ieri în cadrul "Worschtkoschtprob“, tradiţionala degustare a cârnaţilor bănăţeni organizată la Casa Adam Muller Guttenbrunn din Timişoara.

Cel mai bun mezelar din Banat a fost desemnat Nikolaus Griffanton, din Satchinez, locul secund a fost câştigat de lugojeanul Wolfgang Sauer, iar pe locul al treilea s-a clasat Hans Jirkovski, din Jimbolia. În cadrul concursului, participanţii au oferit spre degustare publicului 15 sortimente de cârnaţii. Doi tineri au preparat ad-hoc cârnaţi, aşa cum au învăţat de la părinţii lor, şi i au împărtăşit publicului câteva dintre "secretele“ meseriei. "Întotdeauna un cârnaţ bun are numai o treime carne de porc, tot atâta grăsime, şi o altă parte carne de vită sau oaie. Aceasta se pune în amestec pentru a ieşi un produs mai puţin gras“, a explicat Paul Gribincea. Secretul celor mai buni cârnaţi

Câştigătorul celor mai multe ediţii ale concursului, timişoreanul Timotei Ţintoi, originar din Satchinez, a adus în expoziţie tradiţia propriei familii în care, de generaţii, toţi bărbaţii sunt măcelari. "Bănăţeanului totdeauna i-a fost frică să nu moară de foame. Fiind om gospodar, şi-a crescut în ogradă porcul, vitele, mieii. Apoi a preluat influenţa germană şi a învăţat că atunci când taie un porc nu se pierde nimic. De aceea bănăţenii fac cei mai buni cârnaţi“, a explicat bărbatul. Ţintoi mai spune că, pentru ca un cârnat să fie bun, trebuie ca porcul să fie crescut "curat“ în casă, fără îngrăşăminte şi chimicale. "Secretul unui mezel bun e ca porcul să fie crescut în casă, iar prepararea cărnii să se facă în ziua în care a fost tăiat animalul. Apoi se afumă, la circa două zile după preparare, când maţul cârnatului s-a zvântat cu fum rece, din lemn de esenţă tare – stejar, fag sau ulm“, conchide Timotei Ţintoi. Tradiţie datând dinainte de 1989

Worschtkoschtprob era până în 1989 o manifestare privată şi uşor subversivă desfăşurată în interiorul redacţiei Banater Zeitung, redacţia din Timişoara a ziarului Allgemeine Deutsche Zeitung fur Rumanien. Odată pe an, cititorii din spaţiul rural aduceau pentru degustare ("juriul degustător" fiind format din redactorii ziarului) mostre ale cârnaţilor făcuţi în casă. "Cu 15 ani în urmă am decis să organizăm o manifestare publică, mizând în continuare pe pasiunea bănăţenilor pentru cârnaţi. La ediţia a XXXI-a a degustării cârnaţilor, cu 10 ani în urmă, am permis pentru prima dată accesul unor firme producătoare de mezeluri", a povestit Andreea Oance.

Ne puteți urmări și pe Google News