Membrii ISIS arestați joi de poliția germană, pentru că plănuiau un atentat în Düsseldorf, capitala landului Renania de Nord – Westfalia, au intrat în Europa odată cu valul de imigranți.
Este vorba de trei bărbați: Hamza C. (27 de ani), Mahud B. (25 de ani) și Abd Arahman A.K. (31 de ani), cu toții de naționalitate siriană.
Un al patrulea bărbat, Saleh A., de asemenea sirian, complice în pregătirea atacului terorisit, s-a predat autorităților franceze pe 1 februarie și ar putea fi în curând transferat în Germania.
Potrivit Parchetului German, Saleh și Hamza au primit instrucțiunile privind atentatul de la lideri ISIS din Siria. Cei doi bărbați s-au deplasat apoi în Turcia, în 2014, ajungând în Germania în 2015, prin celebra „Rută a Balcanilor”, scrie Der Spiegel.
Lor li s-au alăturat ulterior Mahud și Abd Arahman. Cel din urmă, expert în explozivi, fusese trimis în Germania în octombrie 2014, după ce anterior realizase mecanisme explozibile pentru Frontul Al-Nosra, aripa siriană a Al-Qaida.
Parchetul recunoaște că „nu există indicii care să ne permită să afirmăm că suspecții începuseră deja să aplice planul de atac”, însă suspecții stabiliseră un mod de operare. Ei trebuiau să lovească pe Heinrich-Heine-Allee, una dintre principalele artere din Düsseldorf. Aceasta este foarte aglomerată cu trecători, dar și cu un intens trafic de metrou și tramvaie.
Doi sinucigași cu veste explozibile plănuiau să se detoneze în mulțime. Ceilalți teroriști, dotați cu arme de foc, ar fi trebuit apoi să tragă în oamenii panicați, urmărind să facă cât mai multe victime.
Serviciile secrete germane au fost informate despre această celulă jihadistă de către serviciile franceze, potrivit iTélé. În februarie, sirianul de 25 de ani s-a prezentat la un comisariat de poliție din Paris, și a anunțat că el este capul celulei teroriste care pregătește un atentat în Germania.
Saleh a declarat că a fost militar în armata lui Bashar Al-Assad, după care a fost făcut prizonier de ISIS și recrutat de jihadiști. Apoi a venit în Germania, depunând o solicitare de azil.
În august 2015, cancelara Angela Merkel a anunțat public că țara sa îi va primi pe toți imigranții sirieni care vor să solicite statutul de refugiați.
Deși până acum Germania nu a fost ținta unor atacuri teroriste directe, cum s-a petrecut cu vecinele sale, Franța și Belgia, ea a fost amenințată cu asemenea atentate.
În ianuarie 2015, autoritățile primesc informații despre pericolul unor atacuri având drept ținte gările germane, drept care la Dresda sunt interzise toate manifestațiile. (Nu este exclus însă ca totul să fi fost o stratagemă a autorităților, speriate de faptul că mișcarea anti-imigranți Pegida scotea în stradă zeci de mii de manifestanți.)
Pe 17 noiembrie 2015, meciul Germania – Olanda este anulat din cauza unei amenințări cu bombă. În fine, de Anul Nou, două gări din regiunea München au fost evacuate.
Serviciile secrete germane au luat foarte în serios amenințarea cu atacuri teroriste proferată într-o înregistrare video de propagandă a ISIS. În film, doi jihadiști amenință, în limba germană, să răzbune „sângele musulmanilor răspândit în Afganistan (unde Germania are trupe – n.r.) ca și sprijinul dat de Berlin coaliției anti-ISIS”.
Cei doi teroriști lansează apoi un apel „către frații și surorile” din Germania și Austria de a se înrola în ISIS și de a comite „atacuri împotriva necredincioșilor la ei acasă”.
Numărul germanilor plecați să facă jihadul în Siria și Irak este în continuă creștere. În prezent, el este în jur de 750.