Atacul asupra clădirii Parlamentului afgan comis luni de rebelii talibani s-a încheiat prin moartea celor şapte atacatori, la capătul unui asediu de două ore, a precizat pentru AFP adjunctul purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne.
Un insurgent s-a aruncat în aer la bordul unei maşini chiar în faţa Parlamentului afgan, informează Agerpres, citând AFP. De asemenea, cei şase complici ai săi au fost ucişi de autorităţi după un asalt care a durat două ore. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Kabul, Ebadullah Karimi, a spus că, acest moment, “toţi parlamentarii sunt în siguranţă”. Atacul a fost imediat revendicat de rebelii talibani, ale căror ţinte predilecte sunt armata şi guvernul. În imaginile transmise în direct de televiziuni s-a văzut cum Camera Inferioară a Parlamentului afgan este acoperită de fum, în timp ce deputaţii părăseau clădirea.
Rebelii islamişti şi-au lansat recent 'ofensiva de primăvară', care se traduce prin lupte intense în mai multe provincii din ţară, precum şi printr-o serie de atacuri la Kabul.