La opt luni de la producerea celei mai mari catastrofe nucleare din istoria Japoniei, cele 160.000 de persoane care locuiau în aproapierea centralei Fukushima, evacuaţi din cauza radiaţiilor, încă mai aşteaptă despăgubirile.
Compania Tepco, în proprietatea căreia se afla centrala afectată de tsunami-ul care s-a produs pe 11 martie, a promis că va despăgubi toţi locuitorii care au fost obligaţi de autorităţi să-şi abandoneze locuinţele sau afacerile.
Suma medie este de 350.000 de euro pentru fiecare locuitor, care să acopere costurile legate de pierderea locuinţei şi a locului de muncă (ori a afacerii), la care se adaugă şi compensaţia financiară pentru trauma suferită, relatează ediţia de astăzi a publicaţiei "Le Figaro".
Până acum, doar 1.000 de persoane au primit suma completă.
Vina pentru această întârziere este pusă pe seama formalităţilor dificile.
Pentru întocmirea actelor, persoanele care trebuie să fie despăgubiţi sunt nevoiţi să citească o documentaţie de 156 de pagini. Fără ajutorul acestui ghid, completarea formularelor complicate este practic imposibilă. Purtătorul de cuvânt al companiei Tepco a recunoscut că a primit mii de plângeri cu privire la dificultatea completării formularelor prin care japonezii pot primi despăgubirea. În faţa acestei situaţii, compania va realiza un ghid mult mai simplu, de numai patru pagini.
Tepco a mobilizat deja un grup de aproape 7.600 de persoane care să se ocupe de aceste dosare. Sunt deja promise mai multe întâlniri informative între locuitori şi membri ai grupului, pentru consiliere în vederea completării formularelor, dar şi câteva ghişee speciale.