Evenimentul Zilei > Social > Cehii ne-au cinstit eroii, noi, românii, ne facem că ne pasă de ei
Cehii ne-au cinstit eroii, noi, românii, ne facem că ne pasă de ei

Cehii ne-au cinstit eroii, noi, românii, ne facem că ne pasă de ei

O țară mică dar cu suflet mare nu a uitat ce au făcut eroii României pentru ea. Cehia nu a uitat că „România a participat cu aproape un sfert de million de militari în operațiunile aliate din Cehoslavacia de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Memoria acelor lupte și a rolului jucat de unii din ofițerii și soldații români în Boemia și Moravia este vie printre locuitorii acestor locuri”, a spus Daniela Gitman, ambasadoarea României la Praga.

România a avut o contribuție importantă în perioada dintre decembrie 1944 și mai 1945. Practic, pe frontul cehoslovac, au participat mai mult de 248.000 de soldați români și au murit sau au dispărut, sau au fost răniți peste 66.000 de militari români. Această contribuție a României se vede în eliberarea a peste 1.700 de localități, dintre care 31 de orașe, iar istoricii consemnează faptul că luptele de pe frontul cehoslovac au fost foarte dure, foarte intense, pentru că și iarna a fost foarte grea, iar relieful nu i-a ajutat.

Anul acesta, la 4 mai, conducerile localităților cehești eliberate de soldații români au trimis foarte multe scrisori către ambasada României invitând oficialii români să participe practic la toate ceremoniile de cinstire a memoriei eroilor noștri, pentru că anul acesta se împlinesc 70 de ani de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

„La 4 mai, am participat la o ceremonie impresionantă, organizată de liderii orașului, dar ei organizează aceste ceremonii an de an, de 70 de ani. Nu uită niciodată să vorbească despre contribuția Armatei Române și despre faptul că acest oraș a fost salvat de ai noștri. Poate cel mai impresionant lucru este că în fiecare an, la aceste ceremonii nu participă numai veteranii și cercetașii de atunci, care astăzi se află la o vârstă înaintată”, a declarat Daniela Gîtman, într-un interviu acordat celor de la europalibera.org.

Oficialul roman a mai povestit: „Cele mai multe localități din Moravia și Boemia au arborat, în această perioadă, drapelul românesc și au intonat imnul României, iar multe autorități locale, în frunte cu primari, veterani, dar și studenți, elevi, simpli localnici, au depus alături de ambasadă coroane de flori în amintirea militarilor români. Ne-am întâlnit cu localnici din numeroase orașe, cum ar fi Brno, unde există și cimitirul central, în care sunt îngropați peste 1.500 de soldați români sau Bzenec, unde a luat cuvântul vice-președintele Senatului, Zdeněk Škromach.”

Orașul Kroměříž, eliberat în întregime de soldații români

 Orașul Kroměříž a fost eliberat în întregime de soldații români. Acolo trebuiau să se întâlnească armatele sovietice și române, dar, din nefericire aș zice, soldații români au ajuns mai devreme, de aceea au intrat în luptă singuri. Kroměříž este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe din Republica Cehă și este înscris în patrimoniul cultural mondial UNESCO, dar acest oraș a fost salvat de comandanții diviziilor române, pentru că ei, ajungând mai devreme, s-au întâlnit cu localnicii care i-au rugat să salveze orașul și să nu intre cu armament greu, pentru a proteja clădirile monumentale. Deși armata germană avea cele mai fortificate poziții din zonă în acel oraș, românii au folosit numai armament ușor și astfel au înregistrat un număr dublu de victime, dar au reușit să protejeze orașul. Și iată că la 70 de ani distanță, realitatea aceasta nu este uitată de localnici.


„Este absolut extraordinar ce deschidere au cehii pentru a păstra vie memoria ostașilor români!”
Daniela Gîtman, amasador al României în Cehia


Acum, că v-ați făcut o idee de cum știu alții să ne respecte eroii, să vă povestesc despre cum știm noi, românii, să ne respectăm eroii și veteranii de război. Este adevărat că am să scriu despre eroii în viață nu despre cei din Al Doilea Război Mondial, consider că este mai bine să vorbim și să putem să facem ceva pentru ei ACUM cât încă mai sunt, cât încă mai pot simți și primi recunoștința noastră, cât încă mai putem face ceva pentru ei nu doar să depunem coronae pe mormânt sau la baza unui monument.

Nu, n-am să vă plictisesc prea mult cu rânduri inutile, am să încerc să scriu doar ce-i esențial, ce am văzut, ce am simțit, ce am trăit.

Zilele trecute a avut loc spectacolul caritabil Suflet de Erou 2, un concert umanitar în sprijinul militarilor români mutilaţi în teatrele de război din Irak şi Afganistan pentru înființatea primului centru de refacere şi tratament din România pentru veteranii de război și veteranii cu dizabilități, un centru unde ei să poată fi tratați până la sfârșitul vieții. Au luptat atunci în teatrele de operații pentru România luptă și acum, în țară, pentru amintirea celor pierduți, pentru cei ce s-au întors acasă cu mari probleme de sănătate, pentru cei ce au disperată nevoie de alinarea durerii și de refacere.

Nu vreau să dau nume, nu vreau să amintesc nici numele asociației nici a celor ce au înțeles că trebuie făcut ceva. N-am să-i laud, n-am să-i ridic în slăvi pe cei ce cred în această cauză și au dat o mână de ajutor. De ce? Pentru în România zilelor noastre nu ne mai place să citim despre lucruri bune, ne plac scandalurile, ne plac cancanurile, facem ceva și reacționăm după ce se scrie/vorbește de rău.

Am să tratez răul că poate așa am să țin atenția românilor vie și am să le mai dau o temă de gândit despre reacția sufletului pustiit de greutăți și împietrit de vreme. Am să mă limitez să spun că s-a găsit teren pentru centru în comuna Singureni, județul Giurgiu, un loc în care localnicii nu au ajuns la nepăsare și au cedat o bucată de pământ pentru o parte din eroii de azi ai României.

Promisiuni neonorate, vorbe-n vânt – într-un cuvânt nepăsare

Mă gândesc cum să scriu să nu fiu crezută că le țin parte ci doar că încerc să relatez ceea ce mulți oameni au simțit și văduvele militarilor care și-au pierdut viața în zonele de conflict. Mai bine vă las dovada, scrisă pe facebook, de câțiva oameni.

 „Veteranii de război care au suferit amputări, paralizii sau alte mutilări pe teatrele de operaţiuni au nevoie de recuperare, refacere şi tratament. Din păcate, în România, încă, cultul pentru veteranii din teatrele de operaţiuni este la ani lumină de a fi conştientizat de societatea civilă şi stat deopotrivă. Până atunci asociaţiile veteranilor încearcă să sădească acest concept în gândirea colectivă, luptând pe acest front de acasă.”, o parte din textul publicat într-un cotidian din teleorman.

Sau poate această postare vă spune mai mult: „Cât de mult ne respectam eroii? Dincolo de ceremoniile oficiale și de momentele în care politicienii se lipesc de imaginea lor, cât timp ne gândim la ei și le dăm o mână de ajutor? Mă refer aici atât la veteranii celui de-Al doilea război mondial, cărora indemnizația lunară de 200 de lei li s-a mărit cu 75 la sută! Nici măcar nu s-a dublat, așa cum se anunțase anterior. Dar și la veteranii războaielor de astăzi.”

Dar de asta ce ziceți: „Nici noi nu o să renunțăm la construirea primului centru de recuperare, reabilitare și refacere pentru militarii veterani și veteranii cu dizabilitati!”

Asta-i populația României în care trăim, aștia sunt oamenii care ne conduc, în această Românie ne creștem și ne lăsăm copiii, așa îi învățăm să respecte și să omagieze istoria țării.  În viitor, când vor ajunge să ne întoarcă spatele or să ne spună că: „De la „moșii” noștri noi am învățat”…… – mai departe puteți să interpretați dumneavoastră ce va urma.

Îmi răsună în minte câteva versuri ale unui om care spunea: „Să nu uitați de mine”. Am să redau în încheiere o parte din poezie, o strofă pentru oficialitățile române și o stofă pentru EROII ROMÂNIEI, pentru acele SUFLETE DE EROI.

Pentru conducătorii țării, oficialitățile României, pentru șefii MApN:

La tot ce v-aţi dorit m-am aplecat s-ascult
Şi-am încercat puţinul să-l fac să fie mult.
Cu peticul din coate am alungat nevoi.
V-am apărat cu trupu-mi de vânturi şi de ploi.

Iar pentru voi, veteranii de azi, eroii copiilor noștri, răspunsul vostru ar fi:

Să nu uitaţi de mine… atâta cât mai sunt.
Eu nu-mi doresc prea multe, mi-ajunge un cuvânt
Să ştiu ce e cu voi, să ştiu că sunteţi bine…
Şi bucuria voastră mă ţine şi pe mine.

Cred că alte cuvinte nu mai au rost. Vă mulțumesc tuturor, oficialităților care au putut privi în ochi veteranii și au mințit, artiștilor care au uitat să onoreze un angajament, celor care n-au răspuns în nici un fel și celor care au reușit să se folosească până în ultimul moment de veterani pentru publicitate. Vă mulțumesc că m-ati trezit la realitate și că m-ați obligat să deschid ochii și să văd cât de mult însemnăm noi, oamenii de rând, pentru societate dacă veteranii, oameni de onoare ai României, înseamnă atât de mult pentru stat.