Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat statul român să-i plătească omului de afaceri Gabriel “Puiu” Popoviciu daune morale de 4.500 de euro, găsind admisibilă plângerea acestuia că a fost reținut aproape nouă ore în sediul DNA în 2009 fără bază legală, informează instituția într-un comunicat.

În plângerea sa, Popoviciu scrie că a fost reținut timp de aproape nouă ore într-o sală de așteptare a Direcției Naționale Anticorupție, unde a fost convocat cu mandat de aducere pentru a fi audiat, înainte de a face obiectul unei ordonanțe de plasare în arest preventiv.

Conform textului verdictului, Popoviciu a fost adus la DNA în jurul orei 15.00 pentru a fi audiat sub suspiciunea de abuz de putere și de corupție. În cele din urmă a fost audiat de anchetatori și la ora 23.30 i-a fost adusă la cunoștință ordonanța de reținere pentru 24 de ore, care ulterior a fost prelungită până la 25 martie 2009, dată la care Popoviciu a fost pus în libertate cu interdicția de a părăsi teritoriul timp de 30 de zile.

Această interdicție a fost reînnoită de mai multe ori, pe o durată totală de trei luni, DNA și tribunalele competente considerând că există motive plauzibile de a suspecta că Popoviciu a comis infracțiunea de care este acuzat și că ridicarea interdicției ar fi contrară unei bune administrări a justiției, se menționează în comunicatul citat.

Invocând articolul 5.1 al Convenției pentru protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale, Popoviciu a reclamat că a fost reținut fără bază legală timp de aproape nouă ore la sediul autorităților de cercetare. De asemenea, în baza articolului 2 al protocolului nr. 4 din Convenție privind libertatea de circulație, el reclamat la CEDO că interdicția de a părăsi țara dictată nu a fost justificată în cazul său.

CEDO a ajuns la concluzia că reclamația în baza articolului 5.1 este admisibilă și condamnă statul român la plata a 4.500 de euro către reclamant de la data la decizia rămâne definitivă, în termen de trei luni, în moneda națională, la cursul existent la momentul verdictului.

Pe de altă parte, CEDO a decis că articolul 2 al protocolului 4 al Convenției, cel privitor la libertatea de circulație, nu a fost încălcat prin impunerea interdicției de a părăsi țara.

Motivarea CEDO în cauza Popoviciu versus România:

"63. Curtea observa ca, in prezenta cauza, masura privarii reclamantului de libertatea sa a fost intemeiata pe dispozitiile art. 183 si art. 184 din codul roman de procedura penala in vigoare la acea data.

64. Potrivit art. 183 alin. (1), o persoana poate fi adusa in fata organului de urmarire penala sau a instantei de judecata pe baza unui mandat de aducere daca, fiind anterior citata, nu s-a prezentat, iar audierea sau prezenta sa este necesara. Reclamantul a sustinut ca a respectat fiecare citatie emisa de parchet inainte de 29 martie 2009, in timp ce Guvernul nu a prezentat nicio proba care sa demonstreze contrariul. In acest sens, Curtea noteaza ca reclamantul a fost citat de parchet si a dat declaratie in acelasi dosar cu numai 12 zile inainte ca procurorul sa emita pe numele sau mandatul de aducere (a se vedea paragraful 10).

65. Curtea observa in continuare ca, potrivit art. 183 alin. (2) din acelasi cod, un invinuit sau un inculpat poate fi adus cu mandat chiar inainte de a fi fost chemat prin citatie, daca organul de urmarire penala sau instanta de judecata constata motivat ca in interesul rezolvarii cauzei se impune aceasta masura.

66. In acest sens, Curtea observa ca mandatul de aducere din 23 martie 2009 emis de procuror in baza art. 183 alin. (2) din codul roman de procedura penala nu continea nici un motiv care sa justifice masura. Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca, prin omisiunea precizarii motivelor pe care s-a intemeiat, mandatul procurorului a incalcat dispozitiile procesual penale interne aplicabile (a se vedea Ghiurau vs. Romania, 55421/10, par. 85., 20 noiembrie 2012).

67. Mai mult decat atat, Curtea are dubii ca privarea reclamantului de libertate si aducerea sa la sediul parchetului sub escorta politiei au fost necesare pentru asigurarea luarii unei declaratii in calitate de acuzat. In aceasta privinta, Curtea observa ca dosarul penal privindu-l pe reclamant a fost deschis in 2008, iar acesta s-a conformat citatiilor eliberate de politie pe numele sau pentru a fi audiat. In plus, Curtea noteaza ca judecatorul Curtii de Apel Bucuresti care, la 25 martie 2009, a dispus eliberarea de indata a reclamantului a retinut ca aducerea cu mandat la sediul DNA nu a fost o masura justificata printr-un refuz initial al reclamantului de a se prezenta la parchet (a se vedea paragraful 27 de mai sus).

68. Mai mult, Curtea noteaza ca, la momentul la care procurorul a emis mandatul de aducere, reclamantul dobandise deja calitatea oficiala de suspect pentru abuz in serviciu si dare de mita (a se vedea paragrafele 11 si 12). Potrivit Guvernului, in momentul cand reclamantul a sosit la sediul DNA, acesta a fost informat cu privire la cele doua anchete penale deschise impotriva sa si i s-a adus la cunostinta ca are dreptul de a fi asistat de un aparator ales.

69. Intrucat este indiscutabil ca reclamantul a fost considerat a fi suspect, legalitatea privarii sale de libertate trebuie examinata pe terenul Art. 5.1 din Conventie.

70. Potrivit legislatiei romane, exista doar doua masuri privative de libertate: retinerea preventiva si arestul preventiv (a se vedea Creanga vs. Romania, citata supra, par. 107; Valerian Dragomir vs. Romania, nr. 51012/11, par. 79, 16 septembrie 2014). In prezenta cauza, insa, niciuna dintre aceste masuri nu au fost luate fata de reclamant inainte de ora 23:30, pe 23 martie 2009.

71. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca procurorul a avut motive suficient de puternice pentru a justifica privarea de libertate a reclamantului in scopul anchetei si ca legea romana prevedea masurile care trebuiau luate in aceasta privinta, si anume, plasarea in custodia politiei sau arestul preventiv (a se vedea Creanga, citata mai sus, par. 109). Cu toate acestea, procurorul a decis sa il tina pe reclamant la dispozitia sa in vederea audierii, pe baza unui ordin de aducere, si sa nu il plaseze in detentia politiei pana la ora 23:30.

72. Curtea este constienta de constrangerile care apar intr-o ancheta penala si nu neaga complexitatea procedurii instituite in prezenta cauza. Cu toate acestea, lupta impotriva coruptiei nu poate justifica recurgerea la samavolnicie si la faradelege atunci cand in joc este privarea de libertate a oamenilor (a se vedea Creanga, citata mai sus, par. 108).

73. Prin urmare, Curtea considera ca circumstantele de mai sus dezvaluie faptul ca reclamantul nu a fost privat de libertate in conformitate cu o procedura prevazuta de legislatia interna, ceea ce face ca privarea de libertate a reclamantului de la ora 15:00 la ora 23:30, in data de 24 martie 2009, sa fie incompatibila cu exigentele Art. 5.1 din Conventie".

 (SURSE: Agerpres.ro, luju.ro)