Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat astăzi Irlanda pentru decizia de a intezice unei femei bolnave de cancer să facă avort, scrie France Presse.
Femeia, o imigrantă din Lituania a cărei boală intrase în remisie, se temea că sarcina ar putea antrena o recidivă a afecţiunii de care suferea. Instanţa de la Strasbourg a conchis că justiţia irlandeză a încălcat dreptul la viaţă privată şi familială a solicitantei şi a dispus ca statul irlandez să plătească reclamantei o despăgubire în valoare de 15.000 de euro sub formă de daune morale.
"În Irlanda, chiar şi femeile a căror sarcină le pune viaţa în pericol, aşa cum este acest caz, nu au voie să facă avort", a subliniat Marianne Mollmann, militantă în cadrul organizaţiei Human Rights Watch. "CEDO a stabilit nu numai că această decizie este tragică, că este o încălcare a drepturilor omului, dar şi că această practică trebuie să înceteze", a adăugat ea.
CEDO examinează acum alte două plângeri depuse de femei care vor să avorteze din raţiuni personale. Prima, o fostă alcoolică ai cărei patru copii fuseseră luaţi în grijă de stat, a cerut să i se permită să întrerupă sarcina de teamă că un alt copil i-ar îngreuna eforturile de a se reuni cu restul familiei, în timp ce a doua a motivat că nu vrea să crească un copil singură.
Cele două femei, alături de imigranta căreia CEDO i-a dat astăzi câştig de cazuă, au fost nevoite să se deplaseze în Marea Britanie pentru a-şi întrerupe sarcinile, suferind însă complicaţii medicale.
Irlanda, ţară catolică, nu permite avorturile decât în caz de risc real asupra vieţii mamei şi nu doar asupra sănătăţii sale. În dreptul irlandez, avortul este o infracţiune pasibilă de închisoarea pe viaţă. Îmcepând cu anul 1992, autorităţile irlandeze permit femeilor care vor să facă avort să meargă la o clinică din străinătate.