Ceauşescu l-a abordat în trafic pe deputatul Eugen Nicolicea. INCREDIBIL ce i-a spus parlamentarului

Ceauşescu l-a abordat în trafic pe deputatul Eugen Nicolicea. INCREDIBIL ce i-a spus parlamentarului

Protestatarul Marian Ceauşescu l-a abordat, duminică, pe deputatul PSD Eugen Nicolicea în faţa unui imobil în Bucureşti, în timp ce parlamentarul urca în maşină.

Nu e primul demnitar apostrofat de la cei de la #Rezist. S-a mai întâmplat și cu Victor Ciorbea, Florin Iordache, Nicolae Bădălău. 

În legătură cu acest incident, deputatul PSD Florin Iordache a declarat că astfel de manifestări sunt la limita legii

„E un comportament normal? Dacă cineva are ceva de spus, eu zic să spună potrivit normelor legale. Vom analiza ca să vedem dacă legile sunt prea uşoare, în ideea că îţi dă posibilitatea să ai un comportament anormal, pentru că până la urmă cine are ceva de spus se poate comporta totuşi civizilat şi fără astfel de ieşiri. Dacă cineva are ceva de comentat vis a vis de o atitudine politică a unui politician, are ocazia, atunci când sunt alegeri, să aibă o altă opţiune. Sau se poate, dacă consideră că a încălcat o lege respectivul, atunci se poate adresa organelor, dar modul în care se jigneşte şi s-a depăşit o anumită barieră cred că este inadmisibil. Până la urmă să vii să şicanezi un om pentru că are o altă atitudine sau o altă părere? Pot să înţeleg că cineva are o altă opinie, dar nu pot să înţeleg că depăşeşte un cadru civilizat şi normal”, a completat Iordache.