De la Ceaușescu la mine, de la ”libertatea cuvântului” la ”libertatea de exprimare”. Blocarea conturilor lui Donald Trump pe principalele rețele de socializare a stârnit un val de reacții interesante.

De la Ceaușescu la mine, de la ”libertatea cuvântului” la ”libertatea de exprimare”. Principalii lideri europeni au declarat că este discutabilă măsura luată de aliații din IT din timpul războiului de 4 ani dus cu liderul de la Casa Albă.

Pentru noi, ceilalți, mai obișnuiți cu blocarea de la postat pisici pe diverse perioade de timp (și să primim ca ”scuză” o informare lapidară pe care nu ai cum să o combați dacă nu ești specialist în tehnicile acestor rețele) blocarea conturilor lui Trump nu a fost privită ca o bombă de presă, ci doar ca un episod dintr-un prea lung film.

În funcție de propriile convingeri, filmul este despre ”scoaterea din peisaj a ultimului rebel de talie mondială” sau despre ”îndepărtarea de la butoane a unui iresponsabil”. Pentru fiecare dintre tabere este clar că deține adevărul absolut și nimic nu îi va schimba acum convingerea.

Pentru liderii mondiali ”intrigați” acum de blocarea conturilor lui Trump este doar surpriza că regulile cu care ne certăm noi de ani de zile li se pot aplica și lor și, oricât de antipatic le-ar fi blondul cu un picior în afara Casei Albe, nu pot accepta prea ușor așa ceva.

O vor accepta sau vor schimba legile.

Acum funcționează regula lui ”ești pe platforma mea, respecți regulile, dacă nu...” Sigur, se pot scrie cărți despre cum ”platforma mea” a ajuns să fie singura rețea prin care poți ajunge la cât mai multe persoane.

Sau despre cum câteva ”platforme ale mele” dețin practic monopolul comunicării în întreaga lume civilizată și cum comunicarea oficialilor cu poporul prin intermediul lor a devenit cutumă de stat, dar nu e locul acum de această dezbatere inutilă și tardivă.

Ce vreau să spun este că ultimii 30 de ani m-au învățat că libertățile vin cu nuanțe, cu multe costuri, cu multe excepții. În general le accept, pentru că majoritatea provin din bunăcreștere, dar lista excepțiilor de la libera exprimare crește de la o zi la alta.

Am pornit de la a nu batjocori credința, rasa, convingerile altuia și am ajuns la o listă de câteva pagini de teme la care să nu te referi.

În final vă propun un experiment simplu, cu explicații multiple, probabil chiar unele academice.

Să comparăm articolul din Constituția comunistă despre libertatea cuvântului cu acela despre libertatea de exprimare din Constituția actuală. Comparația demonstrează că libertatea efectivă vine cu multe restricții și reguli, în timp ce restrângerea unui drept până la suprimare se face lapidar.

Evident, Nicolae Ceaușescu putea să scrie acolo orice, adevărul este că era cenzurat orice mesaj public, de la presă la literatură, de la muzică la spectacole studențești, ”libertatea cuvântului” era lăsată doar cuvântului șoptit în barbă.

Cenzura era printre armele de bază ale epocii, iar articolul din Constituție era doar un cadru pentru ca multe structuri să foarfece mesajele înainte ca ele să ajungă la public.

Scurt și cuprinzător:

Constituția din 1965, articolele 28 și 29:

„Art. 28. - Cetățenilor Republicii Socialiste România li se garantează libertatea cuvîntului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor și a demonstrațiilor.

Art. 29. - Libertatea cuvîntului, presei, întrunirilor, mitingurilor și demonstrațiilor nu pot fi folosite în scopuri potrivnice orînduirii socialiste și intereselor celor ce muncesc.

Orice asociație cu caracter fascist sau antidemocratic este interzisă. Participarea la astfel de asociații și propagandă cu caracter fascist sau antidemocratic sînt pedepsite prin lege.”

În Constituția actuală, la articolul 30:

” Art. 30 – Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune. La ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului. autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.”