În anii ´70, primul vânător al ţării voia betoane, tractoare, undiţe şi puşti în Delta Dunării. Rugăminţile unui cunoscut naturalist britanic pentru conservarea speciilor din zonă erau fleacuri.

În dimineaţa zilei de 13 martie 1974, când Nicolae Ceauşescu supunea atenţiei colegilor din fruntea partidului lista cu propuneri pentru conservarea Deltei Dunării întocmită de Sir Peter Scott, grosul tovarăşilor prezenţi s-au întrebat cine e acest domn. La acea vreme, britanicul Peter Scott – fiul legendarului explorator al Antarcticii Robert Falcon Scott - era ornitolog, ofiţer naval, pictor, om de televiziune, fost sportiv şi purta deja renumele de "părinte al conservării naturii".

Din sufrageria casei sale din sătucul Slimbridge, făcea de două decenii audienţă la BBC cu o emisiune despre mediu. Între altele, fusese unul dintre iniţiatorii Fondului Mondial pentru Natură (World Wide Fund for Nature - WWF), iar în 1973 primise titlul de cavaler pentru activitatea sa. "Cunoaşte ţara noastră din 1936. A cerut audienţă la tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Ni s-a dat mandatul ca tovarăşul Miron Nicolescu (preşedintele Academiei Române, matematician – n.r.) să discute cu el. Viziunea lui este aceea a unui ornitolog", a explicat tovarăşul Miron Constantinescu, la acea vreme vicepreşedinte al Consiliului de Stat.

Sir Peter Scott putea fi socotit un om înzestrat cu viziune şi cu abilitate. Pe căi diplomatice, scăpase de plumbii vânătorilor lumii specii rare de păsări. Luptase cu răbdare şi cu zâmbetul pe buze pentru fiecare în parte şi obţinuse semnăturile necesare pentru a le proteja. Vom vedea, în cele ce urmează, de ce în România comunistă nu prea i-a ieşit.

EXPEDIAT MAI JOS

Primul tovarăş n-a avut timp pentru a-l asculta pe Sir Scott

Sosea în Delta Dunării toamna, când se strângeau cârdurile de gâşte cu gât roşu. Pentru Scott, era o minune să vadă la un loc jumătate din populaţia rămasă din această specie. În unii ani, aproximativ 25.000 de astfel de păsări ajungeau în Deltă.

Ornitologul britanic Malcolm Ogilvie a lucrat împreună cu Sir Peter Scott (1909-1989) în cadrul Wildfowl and Wetlands Trust, una dintre organizaţiile fondate de marele iubitor al naturii, şi ştie de vizitele sale în România din anii 1969, 1971, 1973 şi 1977. "Există însemnări ale acestor vizite în jurnalele sale. Despre România a scris în cel de-al doilea volum al «Jurnalelor de călătorie ale unui naturalist» («Travel Diaries of a Naturalist»), apărut în 1985", îşi aminteşte Ogilvie. Mai ştie că la vizita din 1973 a fost însoţit de regizorul român Ion Bostan, care filma pentru o serie de documentare.

"Sir Peter Scott era un om plin de talente şi de idei. Niciun detaliu nu era prea mic pentru atenţia sa. Puteam să discutăm un concept major, cum ar fi fondarea WWF şi imediat după aceea să trecem la designul unui inel de plastic pentru lebede, pentru un proiect la care lucram. Era mereu binevoitor şi grijuliu", mai spune Malcolm Ogilvie. O jumătate de oră

În decembrie 1973, Scott avea să ajungă iarăşi în Deltă, însoţit de soţia sa, de un ornitolog prieten şi de un fotograf, pentru a studia gâsca cu gât roşu. Spera ca, în timpul acestei vizite, să fie primit de Ceauşescu, pentru a discuta despre viitorul Deltei şi al speciilor sale. "Aş fi foarte recunoscător dacă mi-aţi acorda o jumătate de oră din timpul dumneavoastră foarte preţios", îi scria Scott.

Ceauşescu avea să-i paseze însă scrisoarea preşedintelui Academiei Române, Miron Nicolescu. La întâlnirea din 21 decembrie 1973, Sir Peter Scott (foto) venea cu o serie de propuneri pentru autorităţile române. Printre acestea, înfiinţarea unui Parc Naţional care să cuprindă Delta Dunării şi complexul lagunar din sudul Deltei, crearea – în cadrul Parcului – a unei rezervaţii de importanţă internaţională finanţate de UNESCO sau de alte organizaţii internaţionale, înfiinţarea unor rezervaţii totale în care natura să fie integral ocrotită, stabilirea unui program de cercetări cu sprijin financiar internaţional, luarea unor măsuri speciale de protejare a unor specii de animale şi plante aflate în pericol, ratificarea convenţiei internaţionale Ramsar privind protecţia Zonelor Umede. Turnat în limba de lemn specifică vremii, răspunsul Comisiei Monumentelor Naturii din cadrul Academiei arăta că "zona poate constitui terenul unei cooperări ştiinţifice pe plan internaţional" şi că celelalte propuneri sunt "utile".

Câteva explicaţii

La câteva luni după ce Academia şi-a spus cuvântul, propunerile britanicului ajungeau pe masa Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. Stenograma discuţiei de atunci arată nivelul de înţelegere al mai-marilor României de la acea vreme.

Tovarăşul Emil Bodnăraş, vicepreşedinte al Consiliului de Stat, întreba: "Înseamnă că în perimetrul Deltei să nu se mai desfăşoare activităţi economice?". Miron Nicolescu încerca să-l liniştească pe Bodnăraş: "Toate activităţile economice sunt posibile. Sunt doar două limitări: folosirea substanţelor toxice care dăunează peştilor sau păsărilor şi folosirea unor utilaje grele care să distrugă rizomii şi alte specii de plante". Gheorghe "Gogu" Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv, nu era însă mulţumit: "Cred că întrebarea pusă de tovarăşul Emil Bodnăraş este importantă. Ei spun că se poate face exploatare economică. Comisia aceasta însă ar împiedica exploatarea economică, întrucât orice exploatare economică duce la stricarea naturii. Aşa că propunerea mea este (…) să fie studiată această problemă". Stupoarea sa era de înţeles. Chiar la acea vreme era aprobat "un studiu preliminar privind propuneri de intensificare a valorificării resurselor naturale din Delta Dunării". Adică sugestiile lui Peter Scott, puse pe dos.

DECEMBRIE 1973. Propunerile naturalistului britanic pentru Deltă SURSA: ARHIVELE NAȚIONALE

RESTURI

Visul lui Ceauşescu: o Deltă împărţită în tarlale. "În acest cadru, să lăsăm să se aşeze şi păsările"

Ceauşescu a fost direct: "Noi trebuie să pornim de la programul pe care îl avem de folosire complexă a Deltei Dunării pentru agricultură, pentru piscicultură, pentru stuf şi pentru apă şi, în acest cadru, să lăsăm să se aşeze şi păsările. De la aceasta trebuie să pornim. Delta noastră are vreo 400.000 de hectare şi trebuie să scoatem o mare parte din această suprafaţă de sub regimul inundaţiilor. Trebuie să realizăm tot ce ne-am propus - şi trebuie să spun că programul merge greu şi să luăm măsuri (...) să-l realizăm". Acţiunile erau programate să înceapă chiar în acea primăvară: "Toată această zonă între Sfântu Gheorghe şi Sulina se poate amenaja în întregime – desigur, cu bălţi pentru peşte – dar acolo se pot scoate 100.000 de hectare pentru agricultură. Vor fi şi ceva împăduriri. Deci trebuie să pornim de la programul de folosire complexă şi, la fel şi în partea cealaltă – între Sulina şi Chilia. Trebuie, şi aici, făcute lucrări de adâncire a canalelor. Deci, în spiritul acesta trebuie să vedem toate problemele". Dorea ca, după aplicarea programelor, România să scoată pe puţin 100.000 de tone de peşte din Deltă. "Dacă ar sta permanent ar fi altceva"

Mironescu zicea că Sir Scott ar fi mulţumit să afle că aproximativ a opta parte din Deltă e deja rezervaţie şi că – suplimentar - ar fi suficient un regim special pentru păsări. "Nu se poate să opreşti vânatul în Deltă", intervenea prompt primul vânător al ţării. "Dacă nu împuşcăm noi raţele, le împuşcă alţii. Ele vin primăvara din alte părţi şi nu este voie să le împuşti o anumită perioadă, sunt legi bine stabilite. Sunt anumite specii care trebuie să nu fie distruse. De fapt, la noi nu stă nicio specie. Toate sunt migratoare. Ele nu au baza lor aici. Ar însemna să facem tot ce se propune aici numai pentru faptul că vin şi stau o lună în Deltă şi apoi pleacă în alte părţi. Dacă ar sta permanent ar fi altceva".

"Trebuie să vedem toată Delta din nou şi să o analizăm şi, sigur, în acest cadru, rămâne şi o suprafaţă suficientă cu apă, cu stuf, cu pădure şi aici facem regimul corespunzător". "Şi dacă vor să finanţeze o staţiune experimentale să o facă", îndrăznea Miron Constantinescu. Ceauşescu avea ultimul cuvânt: "Vom lăsa câteva mii de hectare unde să se facă cercetări. Deci, în acest fel". „Nu vom salva tot ce ne-am dori, dar vom salva mult mai mult decât dacă n-am fi încercat deloc”. Sir Peter Scott naturalist britanic PREZENT

Schimbările de după 1989. Şi câteva ameninţări majore

Visul lui Sir Peter Scott pentru această parte a lumii avea să prindă contur abia după moartea sa, respectiv după schimbarea regimului politic din România. Delta Dunării a fost declarată Rezervaţie a Biosferei în septembrie 1990. Tot atunci, a fost recunoscută şi ca Zona Umedă de importanţă internaţională. În anul următor, a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO.

Gâsca cu gâtul roşu (Branta Ruficollis) – de care Sir Peter Scott se ocupase îndeaproape - este acum strict protejată în România: vânarea ei este interzisă, iar valoarea de despăgubire este de 1.350 de euro. Cu toate acestea, a parcurs drumul de la specie ameninţată (1988) la vulnerabilă (1994). Acum patru ani a mai urcat o nedorită treaptă şi a intrat pe "lista roşie" a speciilor aflate pe cale de dispariţie întocmită de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (International Union for Conservation of Nature – IUCN, organizaţia din conducerea căruia a făcut parte şi naturalistul britanic – n.r.). Populaţia totală este estimată în prezent la 37.000 de exemplare. Aproximativ 20% din acest efectiv iernează în zona Deltei Dunării.

Greu de salvat

Există un plan internaţional de acţiune pentru salvarea acestei păsări, care se întinde până în 2020. De partea românească a proiectului se ocupă Societatea Ornitologică Română (SOR). Biologul Lavinia Răducescu, de la SOR, s-a îngrijit de un proiect finanţat din Fondul Peter Scott al IUCN, prin care s-a încercat în special creşterea nivelului de conştientizare a acestei probleme. "Vânătoarea este una dintre principalele ameninţări pentru această specie. La fel, pescuitul inadecvat. Gâştele din această specie preferă zonele nămoloase, care le oferă protecţie şi linişte pe timpul nopţii. Însă la Techirghiol, de exemplu, luciul de apă a fost concesionat şi se pescuieşte fără respectarea vreunui orar", explică Lavinia Răducescu. O altă problemă ar fi culturile nepotrivite de pe suprafeţele agricole din unele zone: gâsca cu gâtul roşu preferă boabele de porumb rămase după recoltat, grâul, orzul şi rapiţa încolţită. Protejarea acestor păsări presupune şi acordarea unor despăgubiri pentru fermieri, astfel încât să fie asigurată hrana păsărilor. Alte măsuri, incluse într-un ghid realizat de SOR, ar fi: întreruperea păşunatului şi a lucrărilor agricole în perioada 1 octombrie - 31 martie şi finalizarea cultivării şi însămânţării cerealelor de toamnă şi a rapiţei până la sfârşitul lunii septembrie.

În momentul de faţă, Societatea Ornitologică Română se pregăteşte să înainteze către Ministerul Agriculturii un proiect pentru protejarea speciei Branta Ruficollis. PREZENTARE

Gâsca cu gâtul roşu a început să ierneze în România prin anii ´60

• Este una dintre cele mai mici şi mai rare specii de gâşte din lume;

• Cuibăreşte în tundra siberiană şi iernează în Ucraina, în România şi Bulgaria;

• Parcurge, anual, aproximativ 4.000 de kilometri, se arată într-un ghid întocmit de Societatea Ornitologică Română;

• Până prin anii ´60, gâsca cu gâtul roşu nu ajungea pe teritoriul României. Ierna pe ţărmul Mării Caspice, în Ajerbaijan. Odată cu schimbările intervenite în agricultura acestui stat, stolurile au început să se îndrepte spre Delta Dunării, explică Lavinia Răducescu;

• Se opreşte pe lacurile mari, acolo unde e ferită de prădători. Zboară în stoluri mixte cu gârliţa mare, spre culturile agricole şi preferă terenurile întinse, cu deschidere şi vizibilitate bună, astfel încât să fie ferită de vânători.