Cearta „fraților” din Golf s-ar putea transformat în ceva mult mai dramatic

Ministrul kuweitian al afacerilor externe a anunţat că ţara sa îşi va continua eforturile pentru a soluţiona criza din jurul Qatarului, care este gata, potrivit oficialului kuweitian, să "adere la eforturile" pentru întărirea securităţii în cadrul Consiliului de Cooperare din Golf (CCG). Șeful diplomației germane lansează însă un avertisment înfricoșător cu privire la evoluția disputei dintre Qatar și celelalte țări arabe din Golf.

"Statul Kuweit subliniază inevitabilitatea soluţionării conflictului din cadrul ţărilor din Golf" şi "prin dialog între fraţi", a declarat şeicul Sabah al-Khaled Al-Sabah, citat de agenţia oficială Kuna.

Emirul Kuweitului, şeicul Sabah al-Ahmad Al-Sabah, a întreprins o mediere imediat după ce Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahreinul, precum şi Egiptul, au rupt luni relaţiile diplomatice cu Doha, pe care o acuză că "susţine terorismul".

Emirul a avut întrevederi cu liderii Arabiei Saudite, Emiratelor şi Qatarului, trei ţări ce formează CCG împreună cu Bahreinul, Omanul şi Kuweitul. Ultimele două ţări nu au rupt relaţiile cu Doha.

Ministrul kuweitian a afirmat că ţara sa îşi va continua eforturile de bune oficii pentru a găsi o soluţie la această criză. El a adăugat, de asemenea, că Doha şi-a exprimat deschiderea de "a înţelege îngrijorările fraţilor săi şi de a adera la eforturile emirului (Kuweitului) pentru a întări pacea şi securitatea".

Emirul Kuweitului a mai jucat un rol de prim-plan într-o precedentă dispută, în 2014, între Qatar şi cei trei adversari ai săi.

Pe de altă parte însă, ministrul german de Externe Sigmar Gabriel a opinat că disputa dintre Qatar şi celelalte ţări arabe din Golf ar putea duce la război. "Există un pericol că această dispută să ducă la război", a declarat Gabriel pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.

"După discuţiile pe care le-am avut săptămâna această, ştiu cât de serioasă este situaţia, dar cred sunt de asemenea şanse bune de a se înregistra progrese", a mai spus şeful diplomaţiei germane.