O singură monedă din întreaga lume valorează peste zece milioane de euro, fiind acum scoasă la licitație publică, anunță presa din Statele Unite ale Americii.
Este vorba despre primul dolar american, o monedă care a fost bătută de Monetăria Statelor Unite ale Americii, în anul 1794. Specialiștii în numismatică susțin că este vorba despre prima monedă bătută de Monetăria din Philadelphia, aceasta fiind luată de directorul de atunci David Rittenhouse, al instituției, fiind singura cunoscută în prezent.
Trebuie spus că moneda are o istorie aparte, fiind emisă în serie limitată, cu ajutorul unei prese manuală, într-un număr de 1.758 de monede. Acestea au fost luate de David Rittenhouse, directorul de atunci al Monetăriei SUA, care a împărțit câteva bucăți, care au ajuns în circulație și s-au pierdut, fiind topite cu ocazia diferitelor reforme monetare, ea fiind fabricată din argint.
"Aceasta este o monedă de vis - un artefact de neprețuit pe care am fost mândru să-l dețin și îmi pare foarte rău să văd că merge la licitație", a declarat pentru CNN, Bruce Morelan, actualul deținător al monedei, pe care a cumpărat-o în 2013, tot la o licitație publică, suma oferită fiind de zece milioane de euro.
”Părul despletit”
Istoria ne spune că pe monedă a fost bătut chipul unei femei cu părul despletit, de fapt așa se și cheamă dolarul, ”părul despletit”, despre care se spune că reprezintă Libertatea. Pe revers, a fost imprimat un vultur cu aripile întinse, care face parte din simbolistica națională a Statelor Unite.
În urmă cu peste 200 de ani, când Statele Unite erau o națiune nou-născută, dornică să-și afirme independența câștigată în urma unui război cu Imperiul Britanic, Congresul a adoptat o lege cu privire la baterea de monede, prin care a fost înființată și o nouă monetărie, prima de altfel, la Philadelphia. Astfel, moneda SUA, a devenit dolarul american, despre care Constituția spune că ”va fi piatra de temelie a sistemului monetar american", a declarat pentru CNN Douglas Mudd, curatorul și directorul Muzeului Monetar al Asociației Numismatice Americane.
După asamblarea echipamentului și pregătirea matrițelor pentru monede, Monetăria Philadelphia a început producția dolarului de argint în octombrie 1794, când 1.758 de monede cu designul ”Flowing Hair” au fost bătute într-o singură zi, potrivit Muzeului Național de Istorie Americană.
Monedele nu au fost destinate publicului larg, ci au fost duse la directorul de monetărie David Rittenhouse pentru a fi distribuite demnitarilor ca suveniruri.