Cui nu-i place să numere bani? În fiecare zi. Mulţi bani. Atât de mul ţi că până şi un om cu o imaginaţie bogată abia conştienti zează ce ar putea să cumpere cu o astfel de avere. Marianei Căluşaru şi Teodorei Diaconu le-au trecut prin mâini, la viaţa lor, atâţia bani cât PIB-ul României pe vreo câţiva ani.

Atâta doar că nu erau ai lor. Femeile sunt casieriţe la sucursala CEC Bank de pe Calea Victoriei. Prima numără bani de 23 de ani şi cealaltă de 30. Le mănâncă şi pe ele, din când în când, palma stângă. Numai că nu dau importanţă superstiţiei. Şi mai spun că, uneori, banii au miros.

"Copiii nu mă întreabă ce fac la serviciu"

Mariana Căluşaru are 43 de ani şi de la 20 de ani a început să numere bani. Pe atunci îi număra manual. Acum o ajută un aparat. Cu toate astea, dexteritatea nu şi-a pierdut-o.

"Nu m-am gândit niciodată câţi bani mi-au trecut prin mână. Şi nici frustrată nu m-am simţit", se minunează de una singură casieriţa. Nu are voie să spună ce salariu are, că e confidenţial. Dar confirmă că este sub 20 de milioane de lei vechi. Zilnic, îi trec prin mână câteva sute de mii de lei. Are doi copii care n-o mai întreabă demult ce a făcut la serviciu: "Ştiu ce fac. Au fost pe aici. De atunci nu mai întreabă".

"Am numărat 650.000 de lei în juma’ de oră"

Prima oară, a lucrat la ghişeele din Palatul CEC: "Erau foarte înalte, deschise". Apoi, a trecut la cele cu "ochi" în semicerc. Au urmat cele securizate, şi acum, deschidere totală, la un birou cu sertar cu cifru. "Înainte, oamenii erau mai înţelegători, mai calmi. Acum sunt nervoşi. Se grăbesc, ba că au fugit de la serviciu, ba că şi-au parcat aiurea maşina…", le ia apărarea Mariana clienţilor săi.

De curând a încasat o sumă mare: "Acu’ vreo trei săptămâni. A venit unu’ cu o valiză cu 650.000 de lei. Vreo 150.000 de euro… I-am numărat, cu o colegă în juma’ de oră. Cu douăj’ de ani în urmă mi-ar fi luat o zi de muncă", povesteşte ea evenimentul, în timp ce sortează un teanc de bancnote.

"Mi-a plouat cu bani în cap!"

Marieta Coconeaţă, directoarea sucursalei Victoria, a început şi ea, acum 20 de ani, tot ca simplă casieră. Între timp, şi-a terminat studiile şi a ajuns şefă. Rememorează o întâmplare rarisimă.

În mai ’90 i-au căzut, la propriu, bani în cap. "A fost un cutremur. Eram în Palatul CEC, la ghişeu, când a început zgâlţâiala… M-am speriat, m-am dat lângă o coloană, am luat în braţe o colegă şi am închis ochii. Am crezut că îmi cad cărămizi în cap! Da’ de unde… Erau teancuri cu hârtii de o sută de lei", râde directoarea.

Banii n-au miros

Potrivit zicalei că banii n-au miros, Mariana Căluşaru susţine contrariul: "Banii de la «saltea» miros a mucegai. Şi aduşi de paracliseri, de la biserică, miros a mir şi a tămâie…".

Teodora Diaconu, colega ei de breaslă, o susţine. "Aşa-i! În ’95, lucram în Amzei şi a venit o bătrânică să depună banii din cerşit. M-a pus să o scotocesc! Îi avea la sân, la brâu şi la spate. Nu putea singură, că era bătrână… Avea vreo 35 de milioane. Cât o garsonieră! Miroseau a transpiraţie acră, de-aia rea!", se îngreţoşează femeia.

Nuţu Cămătaru, clientul doamnei Teo

În meseria lor, dacă greşesc e belea mare. Dar se mai întâmplă: "Am ieşit odată pe minus. Era vorba de un libret de cinci mii de lei cu câştiguri în autoturisme. A venit cineva şi a scos patru mii. Se lucra manual şi înregistările erau tot de mână. Ca să mă mişc repede, am uitat să-l înregistrez şi m-am trezit cu o gaură de două salarii. Şefa de tură mi-a dat toate documentele acasă ca să găsesc greşeala. Când am ajuns acasă, m-a umflat plânsul".

A avut noroc: "La şase dimineaţa eram la serviciu şi şefa îmi flutura libretul. Uf!". Recent, l-a avut client pe Nuţu Cămătaru, proaspăt ieşit din puşcărie: "«O fi venit cu calu’?», l-am întrebat pe următorul client. Veniseră împreună, da’ io nu mi-am dat seama. «Doamnă, ştiţi cât costă unu’? Şi are vreo 30!», zice ăla. M-am fâstâcit".

Apoi sare de la una la alta: "Acum lucrăm civilizat, cu aer condiţionat. Pe timpuri număram banii cu mănuşi de lână cu degetele tăiate, cu căciulă şi «alendelon»". Apoi concluzionează sec: "Când lucrez cu bani e ca acasă, când întorc o foaie de plăcintă!".

MESERIE CU TENTAŢII MARI

Casierele privesc banii ca pe nişte hârtii fără valoare

Lucrul cu banii creează tentaţii la care unii cedează. În 2004, şoferul unei maşini blindate, care transporta 11 milioane de lei noi, colectaţi de la sucursale ale Băncii ABN Amro, a fugit cu banii, care cântăreau 300 de kilograme. Şoferul, al cărui gest a fost catalogat drept "jaful secolului", se numeşte Petre Nica şi a fost "săltat" de anchetatori dintr-o vilă din Snagov, unde dormea pe 40 de miliarde.

Complicii săi au fost reţinuţi în comuna Roşu, de unde politiştii au mai recuperat încă opt miliarde de lei. Dupa condamnarea autorilor "jafului secolului" la câte 14 ani de închisoare, au mai rămas de recuperat 300.000 $. Sentinţa nu este definitivă. Nu sunt rare nici cazurile în care casieriţele bagă mâna în gestiune.

Psihologul Bogdan Lucaciu spune că tentaţia apare doar când obiectul muncii e perceput ca un simbol al bogăţiei: "Într-un roman, personajele erau nişte catolice fervente care lucrau la o fabrică de prezervative. Dacă ele priveau prezervativul ca pe obiectul muncii lor şi nu ca pe un obiect sexual, nu aveau nicio reacţie. Şi manipulatorii de bani pot privi astfel obiectul muncii lor. Nu există nicio boală care să afecteze oamenii care numără sau transportă bani".

"O cerşetoare a venit să depună banii cât pentru o garsonieră. Îi avea ascunşi sub haine. M-am gândit, la pensie, să mă apuc şi eu de cerşit.",
MARIANA CĂLUŞARU, casieriţă la CEC, pe Calea Victoriei