Cea mai mare publicaţie satirică din Franța, Le Canard Enchaîné, amenințată de teroriști: „Jurnaliștii vor fi tăiați cu toporul”

Jurnaliștii celei mai mari publicaţii satirice din Franţa, Le Canard Enchaîné, au fost ameninţaţi de teroriști că le va veni "rândul" după atacul de la Charlie Hebdo și că vor fi tăiați cu toporul.

"Acum va fi rândul vostru", se arată într-un email primit la redacţia Le Canard Enchaîné. Jurnaliştii publicaţiei satirice au fost ameninţaţi că vor fi "tăiaţi cu toporul", transmite AFP, conform B1 TV.

"În acest context, autorităţile au sporit măsurile de supraveghere şi a fost iniţiată o anchetă", anunţă Le Canard Enchaîné.

Ameninţările au fost primite pe 8 ianuarie, dar au fost anunţate public abia marți.

Douăsprezece persoane au fost ucise, la data de 7 ianuarie, cu sânge rece, după ce doi bărbați înarmați și cu fețele acoperite au deschis focul în sediul publicației de satiră Charlie Hebdo, din Paris. Pe 8 ianuarie, un bărbat pe nume Amedy Coulibaly a ucis o polițistă în Paris, după care a luat mai mulți ostatici într-o magazin cu produse evreiești dintr-o suburbie din capitala Franței. Patru ostatici au fost uciși, iar atacatorul a fost, la rândul său, ucis de către polițiști.