Cea mai mare monedă din lume se află la Viena şi va fi scoasă la licitaţie după ce proprietarul acesteia a ajuns la un pas de faliment.
După ce firma de investiţie a celui care deţine cea mai mare monedă din lume a dat faliment, afaceristul s-a gândit să scoată la licitaţie obiectul rar.
Evaluat la 1 milion de dolari, în urma licitaţiei e posibil ca noul proprietar să scoată din buzunar peste 4 milioane de euro pentru a achiziţiona moneda.
Realizată în 2007, moneda are 100 de kilograme, 53 de centimetri în diametru şi este realizată din cel mai pur aur. Pe o faţă a monedei este celebra frunză de arţar, iar pe verso portretul Reginei Elisabeta.
Pentru topirea acesteia, un reprezentant al casei de licitaţii care va organiza vânzarea, a precizat că pentru a topi 100 de kilograme din cel mai pur aur este nevoie de o tehnologie nouă.
"Coloarea monedei este particulară şi nu poate fi reprodusă la nicio altă piesă realizată de bijutieri. La bijutier găseşti aur galben, alb sau roşu, însă nicăieri acest tip de galben. Este o particularitate care aduce unicitate piesei. În lume există numai cinci monede de acest fel".
Dintre acestea, două se află la Regina Elisabeta, iar alte două la proprietari anonimi din Arabia Saudită.