La circa 1000 ani lumina fata de noi a fost descoperita cea mai apropiata gaura neagra de pana acum.

Cu o masa de cateva ori cea a Soarelui, influenteaza miscarea a doua stele apropiate; aceasta noua metoda a permis astronomilor sa demonstreze cum gaurile negre pot fi descoperite folosind telescoape extrem de precise care studiaza miscarea stelelor vizibile.

Gaurile negre sunt cele mai misterioase obiecte din Univers. Acolo de unde nici macar lumina nu mai poate iesi si pentru descrierea carora inca nu avem o teorie, intrucat teoria lui Einstein nu mai functioneaza, dand un infinit, adica o singularitate. Din acest motiv descoperirea si studiul acestor obiecte in Univers sunt extrem de importante. Inca nu stim cate gauri negre exista si nici macar ce fel de mase ar putea avea.

Au fost descoperite gauri negre in centrul galaxiilor, precum a noastra, cu mase de milioane si chiar miliarde de ori cea a Soarelui. Pe de alta parte, prin masuratorile de unde gravitationale, au fost descoperite sisteme binare de gauri negre cu masa de zeci de ori cea a astrului nostru. Ar putea exista si gauri negre microscopice, care sa se fi format imediat dupa Big Bang – insa la ora actuala nu au fost descoperite si nu putem fi siguri ca exista.

In aceasta cautare a gaurilor negre se folosesc de cele mai multe ori metode care se bazeaza pe masurarea radiatiei electromegnetice emise de obiectele capturate de gaurile negre: precum stele sau praf interstelar care atrase de gravitatia intensa a gaurilor negre genereaza ioni si electroni care la randul lor dau nastere unor campuri electromagnetice foarte intense si deci unei radiatii electromagnetice pe care o putem masura.

Recent insa un grup de astronomi a reusit sa puna la punct o noua metoda de studiu si descoperire a gaurilor negre cu masa de cateva ori cea a Soarelui.

Descoperirea a fost facuta intamplator, intrucat cercetatorii nu erau pe urmele gaurilor negre ci a stelelor, mai precis a sistemelor binarii de stele – sisteme ce contin doua stele ce orbiteaza una in jurul celeilalte.

Descoperirea a fost facuta cu ajutorul spectrografului Feros al MPG/ESO, al European Southers Observatory din Chile, care studia sistemul binar de stele HR 6819 situat la 1000 ani lumina fata de noi in constelatia Telescopului. Acest sistem de stele este vizibil inclusiv cu ochiul liber din emisfera sudica. Rezultatele acestui studiu au fost publicate recent in revista Astronomy & Astrophysics.

Astronomii au putut vedea cum una dintre stelele acestui sistem binar  se misca pe o orbita circulara cu o perioada de circa 40 de zile in jurul unui obiect invizibil cu masa asemanatoare, adica de aproximativ 4 ori cea a Soarelui. Au dedus ca este vorba despre o gaura neagra. In jurul celor doua, o alta stea se misca pe o orbita mult mai indepartata, cu o perioada deci mai indelungata.

Este prima data cand aceasta metoda este folosita pentru a observa efectele gravitationale ale unei gauri negre si a fost o surpriza pentru astronomi. Ar putea exista multe alte gauri negre, poate chiar sute de milioane, de acest gen, unele chiar si mai apropiate de noi decat cea observata in sistemul HR 6819. Aceasta gaura neagra ar fi luat nastere atunci cand o stea cu masa mai mare ca cea a Soarelui a terminat combustibilul nuclear care o mentinea in viata prin reactiile de fuziune nucleara, generand o Supernova care a lasat in urma tocmai aceasta gaura neagra.

Cu aceasta noua metoda deci se vor studia indeaproape alte sisteme binarii de stele apropiate de noi si este foarte probabil sa descoperim alte gauri negre la distante si mai mici. Nu trebuie insa sa ne facem griji – aceste gauri negre chiar daca ar fi la distante precum cea a stelei cele mai apropiate de Soare (Proxima Centauri) nu ar fi deloc periculoase – cum ne demonstreaza si faptul ca steaua care orbiteaza in jurul gaurii negre din HR 6819 nu a fost inghitita de aceasta.

 

Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro