O aplicație dezvoltată de cercetătorul Dragoș Toma îți arată care sunt cele mai expuse zone la dezastru în caz de cutremur major în București, precum și zonele în care din cauza dărâmăturilor accesul rutier ar deveni foarte dificil.
Cu toate că în aplicație sunt cuprinse numeroase date, ea arată doar o parte a situației clădirilor din București, în realitate numărul lor fiind mult mai mare. Astfel, problema riscului seismic în București, dar și în alte orașe ale României va fi, cel mai probabil, mult mai mare decât arată în prezent datele.
Aplicația a fost lansată în 4 martie 2022 și este numită „Riscul Seismic al Bucureștiului”.
Care vor fi cele mai afectate zone din București în caz de cutremur major
„În primul rând, am pus pe hartă clădirile despre care știam că au risc seismic ridicat, clasa 1 de risc seismic, dar și clasa 2 de risc seismic, dar și clădirile încadrate în categorii de urgență. Acestea au fost preluate de pe lista AMCCRS, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, și au fost identificate adresele, încât să avem cumva o hartă mai clară a locației acestor clădiri.
Dincolo de aceasta, am adăugat, bazat pe cercetarea mea din timpul doctoratului, și niște zone pe care estimăm noi că în cazul producerii unui cutremur și în cazul în care atât de multe clădiri sunt afectate, sunt zone în care nu ar mai putea fi acces rutier sau ar fi foarte dificil. În primul rând, zona centrală și unde sunt străduțe foarte înguste, dar este o combinație automat legată și de densitatea clădirilor, vulnerabile la cutremur”, a spus cercetătorul Dragoș Toma.
Potrivit acestuia, lista folosită în mod sigur este insuficientă, iar în realitate sunt mult mai multe clădiri cu un risc seismic ridicat, fiind îndeajuns să te plimbi prin București să îți dai seama de amploarea dezastrului, conform antena3.ro.
Pe hartă sunt trecute doar clădirile expertizate individual, cu grad ridicat de vulnerabilitate seismică (RS1, RS2 și U), conform listei publice AMCCRS.
În aplicația „Riscul Seismic al Bucureștiului” se pot vizualiza încadrările în clasele de risc seismic ale clădirilor din București, locația în care sunt acestea, anul construcției lor sau regimul de înălțime.