La 6 ani de la moartea Ilenei Ciuculete, băieții artistei au explicat ce se va întâmpla cu mormântul ei. Aceștia au declarat că au trecut prin multe momente dificile și că nimeni nu a vrut să-i ajute.
Băieții Ilenei Ciuculete nu i-au putut reabilita mormântul artistei până acum. Crucea comună pe care o au Ileana Ciuculete și soțul ei, Cornel Galeș, s-a crăpat într-o parte, dar nimeni nu a vrut să-i ajute, au mai spus aceștia.
Acum, Mugurel și Cristian Sfetcu au primit aprobare de la Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane pentru a se ocupa de mormântul regretatei artiste. Ei au mai declarat că nu au putut să plătească taxele pentru că nu aveau actele necesare, dar că situația s-a rezolvat după multe momente dificile.
Au povestit tot după 6 ani
Cei doi au mai spus că ei au vrut să se ocupe de mormântul Ilenei Ciuculete, dar că nimeni nu i-a băgat în seamă și că au fost nevoiți să aștepte.
„O să vin cu câteva pachete la București, dar nu știu exact când. Mămica, pe data de 14 martie, împlinește 6 ani de când a murit. Cred că vin în timpul săptămânii, dar o să văd atunci. Am rezolvat cu actele, după ce m-am zbătut și am făcut multe drumuri… Până la urmă, au înțeles și mi-au concesionat oamenii. Le-am lăsat actele și au văzut cum stă treaba și care a fost situația. Trebuie să îmi facă un referat și apoi să merg la Administrația Crematoriilor să achit taxa, cu referatul întocmit de ei. Taxele sunt neplătite de când a murit Cornel.
Actele de la cimitir erau pe numele lui Cornel, dar nu le-a găsit nimeni. Claudia a renunțat și așa am rămas eu. Am fost la director și am primit aprobare. O să achit taxa și sunt la zi. Mulți comentează, dar nu știu ce încurcături au fost din cauza problemelor legate de acte. Nu că noi nu am fi vrut să rezolvăm”, a declarat Mugurel Sfetcu.
Au vrut să o dezgroape pe Ileana Ciuculete
Aceștia au recunoscut că s-au gândit să o dezgroape pe mama lor și să o mute la un cimitir din Craiova pentru a scăpa de probleme.
„Fără acel act nu ne ia în considerare. Am dus actul acela, că fata lui Cornel, Claudia Galeș, a renunțat la drepturi, iar el, din partea lui, nu mai are pe nimeni. Mai suntem noi, dar pe mine asta mă interesează, să rezolvăm și această problemă. Crucea este crăpată mai demult. Probabil s-a mai deteriorat, vă dați seama…
Dacă nu am acte, nu putem face nimic. Asta a fost situația. Prin tot ce am trecut până acum ne-a întărit. A trecut. În caz că, Doamne ferește, nu vor să ne ajute, să facem acte, noi așteptăm. La șapte ani o strămutăm pe mămica la Craiova, că avem voie. Eu m-am săturat de lupte cu autoritățile”, a spus el pentru Viva.